21.05.2013,  22:40:43 | 0 comentarii | 443 vizualizari
Guvernele aruncă banii de investiţii pe geam, lăsând proiectele infrastructurale neterminate / Şcoala din Cocoşvar a intrat în vizorul hoţilor de fier vechi
de Alina PIPAN

Sediul Şcolii Generale Nr. 7 din Cocoşvar-Vulcan, a cărei construcţie a început în urmă cu mult timp şi care credem că nu se va termina niciodată, a intrat în vizorul hoţilor de fier vechi.

Luni noapte, când trecuse deja de orele 2:40, Poliţia Vulcan a fost sesizată că în apropierea sediului şcolii se află un autoturism, în care sunt încărcate mai multe calorifere. La faţa locului s-a deplasat o patrulă, care a identificat autoturismul în care erau deja încărcate 8 calorifere din fontă. Totodată, au fost identificaţi şi prezumtivii autori ai furtului, în persoana lui Marius, de 29 de ani, şi Cosmin, de 27 de ani, ambii din Vulcan, pe numele cărora au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Şcoala Generală Nr. 7 a fost proiectată a fi cea mai mare din Vulcan, cu un număr de 24 de săli de clasă. Ministerul de resort nu mai finanţează investiţia care a rămas neterminată, nici nu mai există motivaţie pentru finalizarea acestui obiectiv, din moment ce numărul elevilor scade. În urmă cu 20 de ani, când a fost demarat proiectul, investiţia era justificată. Conform devizelor estimative, care şi ele au ceva timp de când au fost întocmite, pentru finalizarea construcţiei ar mai fi nevoie de cel puţin 1.600.000 de lei.
Cu toate că nu se mai justifică direcţionarea banilor către acest obiectiv, nu se justifică nici pierderile pe care guvernele, unul după altul, le permit prin stoparea investiţiilor. În Valea Jiului avem zeci de astfel de exemple de proiecte, în care s-a investit foarte mult, dar, la un moment dat, au fost abandonate. Sediul nou al Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani este clădirea cu cea mai mare vechime în postura de  proiect. Grădiniţa de la Şcoala Generală „I.G. Duca”, căminele universităţii de la Câmpu lui Neag sunt doar câteva dintre exemplele pe care le avem la îndemână. Dacă tot nu se mai justifică continuarea investiţiilor, instituţiile care au în subordine aceste investiţii ar trebui să le scoată la licitaţie. 
Astfel, ar da o şansă acestor proiecte să devină utile cuiva.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Şcoala Gimnazială nr.4 a început noul an şcolar cu un număr de 708 elevi cuprinşi în procesul de 17.09.2013, 01:17   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter