29.10.2011,  15:22:50 | 0 comentarii | 578 vizualizari
Iarba este, la momârlani, un element vital. Ca şi… / Satul (veşnic verde) de la capătul vremii
de Mihai BARBU

Ioan Lascu este un intelectual veritabil născut în lumea rurală de lângă Petroşani. El exemplifică la superlativ faptul că momârlanii nu se duceau la oraş decât cu o treabă foarte precisă. „A te duce la oraş fără a fi împins de vreo nevoie anume însemna a pierde vremea, or, pentru ei vremea era foarte preţioasă” afirmă, de la bun început, autorul volumului de schiţe antropologice Satul de la capătul vremii (Editura MJM, Craiova, 2010). În lumea rurală, animalele nu-ţi dau răgaz nici măcar o zi, iar vara, atunci când pentru orăşean totul e bine şi frumos, momârlanul trebuie să se ocupe cu făcutul fânului. El ia contact cu oraşul doar pe vreme rea, atunci când intemperiile naturii îl alungă de la treburile diurne. Când momârlanul vine la oraş cu treburi, rar îşi îngăduie să poposească, vreme  îndelungată,  la crişmă. Adică la Costovici (fostul bufet „Jiul”), în uliţa Maleii (e vorba de fostul bufet „Înfrăţirea” de pe fosta stradă dr. Petru Groza), la terasa „Minerul”, la Grădină (fosta grădină „Constructorul” de pe strada  Ilie Pintilie, vizavi de biserica greco-catolică), în gură Slatinorii sau la Milete (fostul restaurant „Mignon”). Ioan Lascu este unicul fiu al lui Lascu Ion, unul din puţinii oameni ai satelor din Vale care a mers la şcoală şi care era foarte mândru de cele 7 clase absolvite. (Vitoria Lipan ne demonstrează că poţi să ai mintea ascuţită precum un detectiv, dacă ştii să faci legături ingenioase între lucruri arhaice pe care orăşeanul le ignoră sau le trece uşor cu vederea.) 

 

Într-o lume care nu punea mare preţ

pe instrucţia şcolară, iată că Ioan, fiul lui Ion, ajunge profesor universitar şi doctor în literatura franceză. El a scris, până de curând, doar poezie, eseu, critică literară, istorie literară, proză, o teză de doctorat, referate pentru doctoranzi, cursuri universitare, articole de ziar cotidian, a făcut traduceri spectaculoase şi s-a dedicat misiunii didactice la catedra de franceză de la Universitatea din Craiova.

Cum înţelepciunea vine (şi) odată cu vârsta, Ioan Lascu s-a aplecat în anii din urmă, sentimental şi artistic, spre locurile de obârşie şi de petrecere ale primei tinereţi. E gestul pe care îl salutăm, acum şi aici, cu entuziasm. Pentru că Ioan Lascu are o fabuloasă memorie a locurilor, a evenimentelor şi a oamenilor iar atunci când scrie despre momârlani o face cu o înţelegere superioară a lucrurilor. În plus, practica de tip cotidian la ziare locale şi centrale îl face să scrie uşor şi accesibil pentru toată lumea. Inclusiv şi pentru cel care, deşi a trăit o viaţă în imediata vecinătate a ruralului, l-a ignorant cu desăvârşire. E meritul autorului că a făcut ca barabele citadine să înţeleagă foarte exact, parcurgând Satul de la capătul vremii, cine sunt momârlanii şi ce vor ei de la lume şi viaţă. 

 

Într-un capitol de început, Ioan Lascu recunoaşte franc

faptul că momârlanii, atunci când coborau la oraş, nu frecventau cu metodă lăcaşurile de cultură (teatru, cinematografe, case de cultură, cluburi), ci doar din pură întâmplare. „De altminteri, apariţia momârlanilor pe acolo ar fi părut o ciudăţenie aproape stupefiantă, aşa cum li se părea şi copiilor din colonia polietnică a Petrilei în anii ’20, când printre cei care îi maimuţăreau, cu maliţioasă inocenţă, se afla şi puştiul Ion Dezideriu, fiul destoinicului minier Ion Sîrbu”. Legat de acest generos subiect al alterităţii, adică al felului cum suntem percepuţi prin ochii celuilalt, d-na Irina Sîrbu povesteşte, într-un interviu, cum Åžtefu bacsi era stăpânul tuturor terenurilor care înconjurau colonia petrileană şi pe care le apăra cu străşnicie. De câte ori expediţiile puse la cale de copiii coloniei petrilene trebuiau să treacă peste terenurile momârlanului Åžtefu (lucru aproape imposibil de evitat) se iscau certuri, se lăsau cu nesfârşite urmăriri cu coasa pentru ca, în final, părţile aflate în conflict să dea naştere, fiecare, unui folclor bizar. Astfel, copiii maghiari din Colonie vedeau în momârlan pe românul - posesor de terenuri şi, pentru că nu permitea libera circulaţie prin ele, pedeapsa folclorică era maximă. Potrivit textului folcloric maghiar (Olah, olah….) erai îndreptăţit ca sub nasul românului să-ţi faci toate treburile. Copilul Sîrbu strigă şi el cu însufleţire, alături de ceilalţi copii din colonie, mizeriile la adresa răului român până când tatăl său îl aude şi îi spune că şi el, Dezideriu Sîrbu, la fel ca şi momârlanul Åžtefu, sunt români. Åži încă ce români!, constată sora scriitorului. Stupefacţia foarte tânărului Sîrbu e imensă. Cum poate fi el identificat tocmai cu momârlanul Åžtefu, cel care nu permitea, sub ameninţarea cu coasa, să i se calce iarba dealurilor sale? 

 

Proletarii din colonia multietnică petrileană

nu aveau sentimentul proprietăţii şi nu aveau cum să înţeleagă comportamentul celui avut. Cartea d-lui Ioan Lascu ar fi fost extrem de utilă încă din acele vremuri tulburi, pentru a ne fi putut înţelege mai bine unii pe alţii. Ca barabă (în accepţiunea depreciativă  a momârlanului) aş fi fost bucuros să fi avut în mână, încă din acea vreme, o carte care să-mi explice o seamă de lucruri minunate care se întâmplau în sânul unei colectivităţii îngemănate cu oraşul dar aflate, din varii motive, foarte departe  una de alta. Valea are două comunităţi, citadină şi rurală, care coexistă încă din vremea din care cărbunele a avut o importanţă energetică şi economică majoră.  Autorul sesizează, ca om care a trăit şi trăieşte plenar  în cele două lumi, că diferenţele între rural şi urban, industrial şi agricol, modern şi patriarhal, eterogen&multietnic şi omogen&comunitar se văd în Vale mai bine decât oriunde în România modernă. 

 

Ceea ce frapează la comunitatea momârlanilor

din Vale este faptul că a refuzat contaminarea cu citadinul şi a ştiut să dezvolte un mecanism social, propriu şi eficient,  care să-i asigure auto-protecţionismul şi caracterul autarhic. Ceea ce face dl. Lascu cu Satul de la capătul vremii e o operaţiune ce ţine şi de formulările jurnalistice gen În spatele uşilor închise… sau Dincolo de barieră. Pentru că el ne dezvăluie, cu farmec, cum arată o uliţă de sat, cum e primăvara prin satele de sub munţi, cum se fac pregătirile de Paşti, cum merg momârlanii la nedeie, cum sunt întâmpinate vara, toamna şi iarna într-o gospodărie momârlănească şi la colibă, care sunt sărbătorile verii şi ale toamnei, cum se taie şi se prepară porcul, cum se merge în piţărăi şi cum se petrec sărbătorile de iarnă. Cei interesaţi pot consulta, cu folos, leacurile momârlăneşti, credinţele şi superstiţiile momârlanilor. Dacă au nelămuriri, cititorul de la oraş poate consulta, cu evidente delicii lexicale, un aproape exhaustiv lexicon momârlănesc. 

 

Capitolul Traiul în mijlocul naturii

are atâta poezie încât îi dai dreptate Poetului care a observat că veşnicia s-a născut la sat: „Tot primăvara, pe la mijlocul lui aprilie, scot capetele lor violete toporaşii, numiţi în alte zone tămâioară, iar prin iarba încă mică de-abia se disting două flori cu inflorescenţă în formă de spic, numite mălaiul-cucului, de culoare maronie, şi mălaiul-pupezei, de culoare galbenă. Prin mlaştini şi la margini de pâraie se răsfaţă calcea-calului, o plantă toxică de un galben intens care nu atrage niciun ierbivor. Prin vâlcelele mai răcoroase şi umede îşi face apariţia grâuşorul sau sălăţica, o floare de un galben la fel de intens, cu frunze late ca piciorul-cocoşului, flori numite generic cancele, care ating o veritabilă expansiune în mai şi la începutul lui iunie, când creşte fânul. Galbenul solar al acestora contrastează cu albastrul melancolic (bleu ciel) al discretelor flori de nu-mă-uita, care preferă locurile mai umede”. Citind această veritabilă proză poetică, ca orăşean, îţi vine să exclami precum Topârceanu: Zău că-ţi vine să-ţi laşi baltă toate interesele! 

Satul de la capătul vremii este o carte majoră (care ar face cinste oricărei biblioteci serioase…) la a cărei apariţie a contribuit Administraţia Fondului Cultural Naţional. Mai menţionăm, la final, că Satul… jian al d-lui Lascu a apărut fără sprijinul financiar al niciunei primării din Valea Jiului. Aşa, ca să se ştie…

 

 

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter