26.05.2013,  22:24:49 | 1 comentariu | 735 vizualizari
Fotbal. Liga a III-a / Victorie tardivă a hunedorenilor
de Loredana JUGLEA
FC Hunedoara a câştigat ultimul meci susţinut în deplasare în acest sezon, impunându-se cu scorul de 4-2 (3-0) în faţa celor de la Sănătatea Cluj. 
 
Fără cei trei suspendaţi şi cu antrenorul Marius Opric la gardul terenului, hunedorenii au început meciul cu puţin trac. A venit însă un gol rapid, în urma unei gafe defensive a clujenilor, iar negri-albaştrii au reuşit o primă repriză perfectă la capătul căreia conduceau cu 3-0. Scorul a fost deschis de Pepenar (min. 9) cu un şut la vinclu, după o intercepţie reuşită de Lintaru. R. Cristian (min. 13) a majorat avantajul, marcând un gol spectaculos, dintr-un unghi imposibil, din banda stângă, cu un şut la care, de fapt, a vrut să centreze. Diferenţa de 3-0 consemnată la finalul primei reprize a semnat-o Flavius Nicula (40), cu un şut din unghi închis din colţul scurt.
Dominarea hunedorenilor a continuat şi la reluare, iar acelaşi Nicula (min. 54) a dus scorul la 4-0 pentru hunedoreni, cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Pepenar. Gazdele au redus din handicap prin Pop (64) şi Cristea (92).

Comentarii articol (1 )

#1 sportiv27.05.2013,  16:39:32
Felicitari echipelor romanesti de popice care au obtinut la Campionatul Mondial din Ungaria locurile 2 la feminin si 3 la masculin. Bravo sportivilor si antrenorilor deopotriva. Hai Romania!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Cu mai puţin de o lună înaintea debutului în campionatul Ligii a III-a, antrenorul  echipei de fotbal  FC Hunedoara se d[..]

05.08.2015, 17:22   |    0 comentarii
Fostul jucător al echipei Minerul Lupeni, în prezent la FC Hunedoara, Bogdan Bozian, a debutat cu gol la noua sa echipă.
[..]
02.08.2015, 22:24   |    0 comentarii
Conducătorii echipei FC Hunedoara, echipă sub culorile căreia se află mai nou și atacantul Darius Ursachi al lui Hercules Lupeni, au deci[..]
07.07.2015, 22:16   |    0 comentarii

Noul tehnician al echipei de fotbal FC Hunedoara, Victor Roşca, a efectuat deja primele antrenamente cu noua[..]

25.06.2015, 18:11   |    0 comentarii
- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter