10.06.2013,  18:53:49 | 0 comentarii | 6265 vizualizari
Recoltare de organe pentru transplant la Deva / Un suflet mare care salvează vieţi
de Mihaela PETROŞAN
Un hunedorean de 61 de ani, ajuns la capătul drumului în această viaţă, va salva alte vieţi, după ce familia a fost de acord ca organe ale sale să fie folosite pentru transplant. Intervenţia, extrem de delicată, a fost realizată la spitalul din Deva şi a durat aproximativ şase ore.
 
Hunedoreanul Ioan T. a intrat, duminică, în moarte cerebrală şi, conform dorinţei sale din timpul vieţii şi acordului familiei, a devenit donator de organe pentru cei care au nevoie urgentă de ele pentru a fi salvaţi. De la el au fost prelevate ficatul, rinichii, corneea şi piele.
„Prelevarea organelor vitale s-a făcut în intervalul a aproape şase ore. A fost o intervenţie complexă la care au participat atât specialişti în transplant, cât şi medici din cadrul Spitalului Deva. Întâi a fost prelevat ficatul pacientului, care a fost transportat la Spitalul Fundeni, din Capitală. Operaţia a continuat cu prelevarea celor doi rinichi, care au fost duşi la clinica de urologie din Cluj-Napoca. Corneea a fost trimisă unei clinici din Cluj-Napoca, iar ţesutul prelevat a ajuns la o clinică de arşi din Bucureşti”, a declarat Călin Mircea Laza, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.
Este pentru a doua oară când are loc o astfel de intervenţie la spitalul din municipiul reşedinţă de judeţ.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Consilierii judeţeni au aprobat ieri, într-o şedinţă extraordinară, atribuirea unui imobil pentru realizarea proiectului [..]

11.03.2014, 21:13   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter