11.06.2013,  19:30:35 | 4 comentarii | 8556 vizualizari
Uricani / Ce pretenţii să mai ai de la prostime dacă şi purtătorul de chipiu fură trandafiri?
de Alina PIPAN
O să tratăm această informaţie cu titlul de bârfă, deşi suntem sută la sută siguri că se adevereşte. Pe la Uricani, ca şi în restul Văii, se fură flori, se distrug coşuri de gunoi, bănci din parcuri. Nu ştim ce este în mintea berbecilor care distrug intenţionat un bun public, şi nici nu ne putem transpune în mintea personajelor respective. 
 
Apucăturile animalice se presupune că vin din partea netoţilor, care nu au educaţie şi nu au văzut multe la viaţa lor. Dar am rămas cu gura căscată, când am aflat că într-o zi a fost prins smulgând trandafiri de pe faleza Jiului chiar cel mai mare purtător de chipiu din Vulcan. Omul a fost luat la întrebări de responsabilii cu domeniul public, şi a venit în apărarea lui cu celebra frază: „Tu ştii cu cine vorbeşti?”. Angajatul primăriei nici că ştia cine este nefericitul şi a menţionat că mutra dumnealui nu-i este cunoscută, dar nici simpatică. Acesta s-a recomandat ca fiind ÎNSUŞI comandantul Poliţiei de la Vulcan: „Na, şi acum ce-o să faci?”, i-a plasat-o comandantul angajatului. „Ce să fac, presupun că nu mai are niciun rost să sun la poliţie”, a răspuns angajatul, care a rămas uimit de atitudinea interlocutorului.
Contactat telefonic, primarul Dănuţ Buhăescu a declarat că la Uricani se confruntă cu multe furturi de flori. Anul acesta a evitat să mai pună flori pe faleză, dar va mai pune, nu va renunţa. Nu ştia cât de adevărată este povestea cu comandantul ciorditor de trandafiri, dar a spus că dumnealui va lupta împotriva distrugerilor într-un mod civilizat. „Eu cred că oamenii, atunci când văd că este frumos, curat şi bine amenajat se educă şi respectă munca administraţiei, iar cei care încă nu s-au educat o vor face, încet. Trebuie să avem răbdare. Oricum, dacă cineva care a furat trandafiri ar fi dat un telefon la primărie să întrebe dacă poate primi, este posibil să fi avut o surpriză plăcută”, spune primarul Uricaniului.

Comentarii articol (4 )

#1 JALEE12.06.2013,  13:20:54
PARC FARA ILUMINAT CU GUNOI MULT SI ANIMALE VACII, CAI...SAT FARA STAPANI! POLITIA LOCALA CATE AMENZII A DAT?
#2 Silvia13.06.2013,  07:16:48
eu sunt Silvia de la primarie . am dat zeci de lazi de flori de la primarie contra unor ( cadouri ) ce va pasa voua muritorilor de rand ?
#3 mirela13.06.2013,  15:12:09
Si totusi ce ati vrut sa ne spuneti in articol?A fost sau nu a fost?
#4 dan meza 14.06.2013,  12:26:05
Vesnica afacere cu flori ....Singurele investitii majore din amaratul ala de oras . Trebuie sa fie destul de dificil pentru administratie sa se descurce cu anvergura lor ...:)


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     2 plus 5   = ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Minerul Uricani s-a reunit, joi, cam în aceeaşi formulă ca şi în sezonul trecut.
 [..]
23.07.2015, 23:24   |    0 comentarii
Urmează ca şi Guvernul României să-şi facă treaba. Păgubiţii aşteaptă hotărârea prin care să se aloce fonduri p[..]
13.07.2015, 23:41   |    0 comentarii
Porţiunea de 1,6 kilometri de drum de la Câmpu lui Neag, exact din centrul localităţii, promisă la reabilitare de către cei de la C[..]
13.07.2015, 23:35   |    0 comentarii
Diverse
Publicitate
Newsletter