12.06.2013,  22:20:03 | 5 comentarii | 2106 vizualizari
Complexul Energetic Hunedoara, / Un complex cu venituri grele, mai ales în buzunarele directorilor
de Alina PIPAN
Complexul Energetic Hunedoara (CEH) merge deocamdată pe profit. Se va schimba situaţia în momentul în care cele patru mine viabile se vor alătura complexului. Atunci este interesant de ştiut dacă directorii complexului vor rămâne aceiaşi sau dacă aceştia vor avea venituri la fel de bune, ca şi până acum. 
 
Astăzi, ministrul vine la inaugurare
Proiectul “Centrala Electrică Paroşeni” este inaugurat astăzi, în prezenţa ministrului Constantin Niţă. Proiectul se va desfăşura pe două subproiecte: Schimbarea tehnologei actuale de colectare, transport şi depozitare a zgurii cenuşii şi cel pentru Instalaţia de desulfurare a gazelor. Un proiect îndrăzneţ al celor de la Paroşeni, în valoare de 65.300.000 de euro, ce se va implementa pe durata a 31 de luni şi va asigura o funcţionalitate a complexului de 30 de ani şi un consum stabil de 700.000 de tone de cărbune. Odată minele incluse în complex, nu se va mai apela la importul de cărbune, decât în cazul în care se trece printr-o perioadă neprevăzută de criză a industriei extractive.
Complexul Energetic Hunedoara asigură aproximativ 5% din producţia de energie electrică a României, având o putere instalată existentă de 1.435 MW şi este singurul mare producător de energie electrică din zona de centru şi nord-vest a ţării. 
În strategia naţională în domeniul energiei, pentru CEH este luat în calcul un amplu program de modernizare şi reabilitare a grupurilor energetice şi a instalaţiilor auxiliare, care să permită mărirea duratei de viaţă, creşterea siguranţei şi a eficienţei în funcţionarea şi încadrarea în normele de mediu, producţia anuală preconizată fiind de 5 TWh. Primul pas este făcut la Paroşeni şi se datorează fostei conduceri a Electrocentrale Paroşeni, care a îmbrăţişat ideea modernizării. Cu toate acestea, complexul are în conducere mai cu seamă directori de la Deva, care au câştiguri impresionante. În momentul de faţă, având în vedere că CEH a terminat 2012 pe profit, putem spune că se justifică salariile mari, dar ce se va întâmpla după ce în complex vor fi incluse cele 4 mine din Valea Jiului?
 
Bani şi averi
Să începem cu ministrul Niţă, care practic are rol decisiv în formarea şi funcţionarea complexului, cu tot cu cele 4 mine. Acesta are 14 terenuri în proprietate, un apartament, o casă, un depozit de 55.000 de euro, este acţionar la 6 firme private, dar are şi credit de 100.000 de euro, şi un venit anul de 84.623 lei, bani de la stat, separat de veniturile din investiţii. 
Daniel Costel Andronache, directorul general al CEH, are un apartament, un garaj, conduce un Mercedes, are conturi în bancă de 180.000 de lei şi, conform declaraţiei de avere, câştigă de la CN Minvest - 47.676 lei anual, Minprod Şoimuş - 104.657 lei anual, SC Deva Gold SA - 6.590 lei anual, SC RGMC - 17.600 lei anual. Adică, 176.523 de lei anul, mai bine de 14.710 lei pe lună.
Nicolae Petroi, domiciliat în Vulcan, singurul din Valea Jiului care se află în conducerea CEH, are două terenuri, două clădiri, şi câştigă 97.533 lei pe an, deci 8.127 lei pe lună.
Maria Ciobanu, director economic, din Deva, deţine, împreună cu familia două apartamente şi o casă, conduce un Audi A4, în conturi are 83.100 lei şi 10.341 de dolari, dar şi un credit de 40.000 de euro. Câştigul din declaraţia de avere, de la cele două locuri de muncă, Electrocentrale Deva, unde ocupă două funcţii, dintre care una în sindicat, 118.265 lei şi de la Mintia - 9.000 de lei, în total 127.265 lei, adică 10.605 lei pe lună. 
Marcel Manga, director tehnic, tot din Deva, are un apartament, două case, un VW şi un tractor. Terenuri nu are. Dar are un depozit de 25.209 lei, un altul de 12.448 euro, şi unul de 17.582 USD. Câştigă 69.056 lei pe an, adică 5.754 lei pe lună.
Vasile Giurgiu, director comercial, este din Deva, are, conform declaraţiei de avere, două apartamente, un Renault, şi 130.192 lei câştig pe an, deci 10.849 lei pe lună.
 
Nu se prea înghesuie investitorii
Din februarie 2013 Complexul Energetic Hunedoara caută, fără succes, investitori pentru constituirea unei societăţi comerciale de tip IPP (producător independent de energie), în vederea implementării unui proiect de tip „Green/ Brown Field” pentru realizarea unei „microhidrocentrale în derivaţie cu barajul existent al Termocentralei Mintia, pe malul drept al râului Mureş”. CEH, care are 1.918 angajaţi, a încheiat anul 2012 cu un profit de 37.904.154 lei. Proiectul de investiţii inaugurat astăzi va aduce, pe termen lung, un beneficiu major, cel puţin prin respectarea condiţiilor de mediu impuse de UE, un tip de investiţii necesar şi la Mintia.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (5 )

#1 gica14.06.2013,  06:30:36
dar de salariul de 150 milioane pe luna al directorului de la snh ce spune ti
#2 remus15.06.2013,  17:19:07
oare nu vede nimeni jaful de la snh minerii sint trimisi acasa cite 4 zile iar generalul si dir tehnic de la snh directorul ecomomic si cel comercial umfle peste 100 milioane pe luna.
#3 Shoric15.06.2013,  20:12:18
era o lege 18/1968 a averilor ilicite ,au trecut niste ani si toti aprozaristii si vanzatorii de branza care au corupt un sistem au acuma copii bagati in politica , justitie , economie ..in 23de ani aprozaristii au perfectionat sistemul si pot fura cu contracte legale pt. ca au odrasle in parlament ,justitie , politie , parchete , DNA , si in toate sistemele care sunt controlate politic .
#4 Shoric15.06.2013,  22:04:30
comunistii au fost la inceput idealisti , au sperat ca pot crea un sistem ideal in care sa dispara exploatarea omului de catre om dar au esuat datorita naturii umane . nu poti trai bine decat daca exploatezi pe alti oameni...este doar un instinct primar
#5 fost miner actual presedinte multinationala17.06.2013,  15:40:24
e o rusine ca o entitate energetica din vale este condusa exclusiv din deva (cu o mica exceptie neglijabila). valea jiului a produs o serie de profesionisti care au ajuns in diferite societati mutinationale (2 cunosc chiar eu), dar din pacate aici nici nu sunt bagati cel putin in seama. un amalgam de andronache si alic au condus si pare ca inca conduc acest ceh. ce mai conteaza ca falimenteaza minele din vale (cu acordul unor sindicalisti din vale). buzunarul sa se umfle cat mai gras si furtul sa fie la loc de cinste. halal schimbare a produs noii guvernanti. succes valea jiului


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Din această săptămână, Grupul energetic nr.4, din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni a intra[..]

24.06.2015, 18:54   |    0 comentarii
► Toţi politicienii sunt nişte găinari, niciunul neavând decenţa de a ieşi în faţă şi de a spune: n[..]
07.06.2015, 23:35   |    9 comentarii
►O „victorie” a sindicaliştilor: mineritul se separă iar de energie ►Bravo Sindicatului reprezentativ „Mun[..]
27.05.2015, 22:54   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter