17.06.2013,  19:06:50 | 0 comentarii | 413 vizualizari
Popice / Peste 30 de copii vor fi testaţi la Inter Petrila
de Loredana JUGLEA
Marcel Dobrică, selecţionerul naţionalei României şi al echipei de popice Inter Petrila, a demarat, la nivel local, o acţiune demnă de toată lauda.
 
Tehnicianul, recent, medaliat cu bronzul mondial a descins în şcolile generale din Petrila pentru a selecţiona viitori popicari, chiar de echipa naţională.
„Am adunat 30 de copii, care două zile pe săptămână vor veni să dea teste la noi la sală. Din cei 30 de copii îi vom selecta pe cei care au cu adevărat aptitudini pentru acest sport. Eu unul sunt optimist şi mai sunt convins că ne vom face o echipă redutabilă din forţe proprii”, a declarat Dobrică. 
Copiii selecţionaţi au vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. 
 
Pentru încă trei ani popicăria din Petrila va fi omologată 
Astăzi o delegaţie de arbitri de la Baia Mare şi Mediaş atestaţi internaţional va sosi la Petrila pentru a omologa sala de popice din localitate pentru încă trei ani.
Astfel, cocheta sală va primi omologarea pentru a organiza atât competiţii naţionale, cât şi competiţii internaţionale.
„Sala întruneşte toate condiţiile pentru a fi omologată din nou, aşa că nu ne vom face probleme. Avem una dintre cele mai moderne săli din România”, a declarat Marcel Dobrică. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Inter Petrila a cucerit medalia de bronz la finala Cupei României, eveniment care a avut loc la Ploieşti.
[..]
08.06.2015, 22:45   |    0 comentarii
La finele acestei săptămâni, la Ploieşti, va avea loc Finala Cupei României la popice.
[..]
04.06.2015, 21:29   |    0 comentarii
Naţionala României, pregătită de petrileanul Marcel Dobrică, s-a situat pe locul al şaselea la Campionatul Mondial din [..]
29.05.2015, 01:30   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter