20.06.2013,  22:12:59 | 4 comentarii | 784 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Nu credeţi că apar / Cam multe defecte la lucrările de pe bulevard?
de Gheorghe OLTEANU
Aş fi fost curios să văd cam cât timp trecea până la remedierea defectului de la artezienele de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan, în caz că subiectul nu ar fi făcut obiectul unui material de presă apărut în ZVJ.
 
Ieri, la câteva
zile după ce, într-un articol dedicat inutilităţii artezienelor şi bazinelor aferente de pe mijlocul bulevardului vulcănean, scriam că, de dinainte de a se pune zăpuşeala, ele nu mai împrăştie şi nu mai conţin picătură de apă, iată că s-a văzut şi rezultatul criticii. O echipă de muncitori s-a apucat să spargă asfaltul în zona din dreptul Unic-ului.
 
La mijlocul trecerii
de pietoni de lângă Ţugu, ca să fiu mai precis. Domnul cărunt în bluză roşie care-i coordona pe lucrători mi-a confirmat ceea ce auzisem mai înainte de la oamenii lui. Da, se pare că aici ar fi defectul. Conducta e înfundată şi de aceea apa nu poate să treacă şi să-şi facă circuitul spre celelalte fântâni arteziene şi bazine.
 
Nu vi se pare, 
stimaţi domni din conducerea societă­ţii, că apar destul de multe nereguli pe care Acomin-ul le are de corectat la lucrările efectuate de ea pe acest bulevard? Acum un an şi ceva s-a surpat asfaltul în dreptul primăriei. Apoi, în plină iarnă au început să joace pavelele de pe trotuare, iar acum treaba asta cu apa. Care nu cred că-i nouă, din moment ce, şi în vara trecută, apa necesară spălării bazinelor a fost cărată cu găleţile. La ce să ne mai aşteptăm? Să vedem, cumva, Doamne, fereşte! fundul ditamai gropilor săpate pe trotuare?


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (4 )

#1 proiectant 21.06.2013,  03:00:30
ca la orice proiect secret,trebuie sa asteptam 50 de ani ca sa fie desecretizat
#2 Vlad 21.06.2013,  07:17:04
Domnule Primar ! Ca un sfat ,decat sa mai faceti risipa de apa sa umpleti asa zisele fantani arteziene, mai bine luati o cisterna de la Pregoterm si udati bulevardul si trotuarele alea cu pavele ca se incing de la soare de poti praji oua pe ele, ca asa se face in orasele mari. In orasele mari se uda cel putin de 2-3 ori pe zi strazile si trouarele, si la Vulcan zici ca mergi pe carbuni incinsi daca iesi ziua pe bulevard.
#3 eu21.06.2013,  15:15:11
Domnule primar! Ca un al doilea sfat...spuneti cati bani s-au scurs pe langa pentru ca proiectul asta de cacat cu umidificarea sa fie ales!..stiti cine l-a facut, nu? Apoi aduceti banii sustrasi inapoi...si rechemati ACOMIN-ul sa isi faca treaba, nu sa subcontracteze lucrarile!
#4 adriana22.06.2013,  09:20:47
V-02-AM Investitie inutila ... bani batjocoriti !


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter