24.06.2013,  21:11:32 | 3 comentarii | 548 vizualizari
Oficialii de la Universitatea Petroşani, indignaţi de ratarea promovării / Fotbaliştii îşi cer scuze pentru înfrângere
de Loredana JUGLEA

 Încă un eşec pentru campioana judeţului Hunedoara, Universitatea Petroşani, în barajul de promovare în Liga a III-a, cu toate că a întâlnit un adversar mai mult decât accesibil, Ştiinţa Turceni.

La finalul meciului, Ionuţ Stelescu declara că înfrângerea echipei sale este nemeritată. În schimb, a promis că drumul Universităţii nu se va opri aici, iar echipa din Valea Jiului o va lua de la capăt în încercarea de a promova în Liga a III-a.
„Echipa adversă a jucat cu frică în faţa unor copii de 17-18 ani, cum am avut noi. Aceşti copii şi-au făcut exemplar treaba, dar pe fondul unor decizii controversate balanţa s-a înclinat nemeritat în faţa unei echipe, care a ajuns în Liga a III-a. E adevărat, Turceniul ne-a dominat la început, dar acea dominare a venit din cauza tracului competiţiei, pe care l-au avut tinerii noştri jucători. Au fost şi cele două faze decise de arbitru în defavoarea noastră, şi eu spun că dacă s-a dat penalty la Arcuşi, trebuia dat şi la Bobină. Păcat că în asemenea meciuri alţii pot decide promovarea”, a spus Stelescu.
Oficialul „studenţilor” a mai afirmat că, în ciuda înfrângerii, Universitatea va merge înainte şi primul prilej de revanşă e campionatul naţional de juniori A1, unde îşi doreşte titlul de campioană. „Această echipă merge înainte şi nu va renunţa”, a mai declarat directorul tehnic Ionuţ Stelescu.
Eşecul de la Reşiţa nu a rămas fără urmări în rândul jucătorilor din Petroşani, care simt în acest moment că toate eforturile lor de a câştiga Liga a IV-a au fost zadarnice. „Am dezamăgit şi ne cerem scuze. Mă doare foarte mult această înfrângere şi sincer nu găsesc nicio bucurie că am câştigat campionatul din Liga a IV-a. Am întâlnit o echipă accesibilă şi neexperimentată, care nu ne-a surprins cu nimic, dar probabil tinereţea jucătorilor noştri a fost un minus pentru noi”, au spus jucătorii Universităţii. 
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a hotărât ca, din acest sezon, Liga a III-a să fie structurată doar în patru serii a câte 18 echipe. În aceste condiţii, dacă s-ar respecta criteriile geografice, FC Hunedoara ar urma să întâlnească, printre altele, formaţii ca Nova Mama Mia Becicherecu Mic, CS Ineu, CSO Cugir sau Ştiinţa Turceni.
 
Echipele care vor evolua sezonul viitor în Liga a III-a:
 
FC Pojorâta (Suceava) 
Cetatea Târgu Neamţ (Neamţ) Sporting Lieşti (Galaţi) 
Conpet Cireşu (Brăila) 
Callatis 2012 Mangalia (Constanţa) CS Corbeanca (Ilfov)
Atletic Bradu (Argeş)
FC Balş 2007 (Olt) 
Gloria Corneşti (Dâmboviţa) 
CSM Câmpina (Prahova) 
AS Negri (Bacău) 
FC Păpăuţi (Covasna) 
Mureşul Luduş (Mureş) 
FCM Baia Mare (Maramureş) 
Unirea Jucu (Cluj Napoca) 
CS Ineu (Arad) 
CSO Cugir (Alba Iulia) 
Nova Mama Mia Becicherecu Mic (Timişoara) 
FC Avrig (Sibiu)
Ştiinţa Turceni (Gorj) 
AS Podari (Dolj)


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (3 )

#1 stelescu25.06.2013,  06:34:13
stelescule, esti singurul jucator de fotbal din lume care a facut entorse de glezne la ambele picioare pe cand incercai sa ajungi ....fotbalist. la sportul asta nare treaba cartea. .. Trebuie sa ai ochi ori tu sa ma ierte d-zeu, esti paralel si la propriu si la figurat.
#2 eu25.06.2013,  12:41:46
De urmarit daca nu cumva, cineva din conducere nu s-a intalnit inaintea meciului cu cineva din conducerea clubului advers, stiti, asa cum se face la noi in Vale, din motive financiare..:))au mai fost cazuri, ideea e ca pentru promovare trebuie bani grei, care nu sunt deocamdata, asa ca e mai usor sa vinzi un meci, te alegi si cu ceva banuti, si stai si acolo unde e bine....!
#3 stelescu25.06.2013,  15:54:56
Revin. Nu am specificat ca doar la un singur antrenament nu la mai multe......


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Mijlocaşul de 23 de ani al echipei de fotbal Universitatea Petroşani, formaţie ce se află în Liga a IV-a şi care a avut un în[..]
09.10.2013, 21:45   |    0 comentarii
CNS Cetate Deva a reuşit al treilea succes în campionatul judeţean al Ligii 24.09.2013, 22:25   |    0 comentarii
Chiar dacă l-au regretat după ce a părăsit echipa, fotbaliştii de la Universitatea Petroşani nu a[..]
17.09.2013, 01:30   |    1 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter