Moto: „Să nu mă plângeţi când voi muri, pentru că astfel vă voi putea ajuta mai mult decât în viaţă. La necaz să mă rugaţi şi eu voi face tot ce pot să vă ajut” (Arsenie Boca – stareţul de la Prislop)

 

Fiind călător prin Deva, întâmplător m-am întâlnit cu o distinsă doamnă profesor de biologie care ştiind că eu merg des la Prislop m-a întrebat despre starea mea de spirit după ce merg pe acolo, cunoscând că eu am avut şi ceva probleme de sănătate. Confirmându-i că mă simt excelent mi-a spus că o prietenă de a dumneaei a avut grave probleme de sănătate şi după un pelerinaj la Prislop în decurs de aproximativ 3-4 săptămâni s-a vindecat complet. Am rugat-o să mi-o prezinte, căci doresc să îmi spună cum a decurs pelerinajul şi starea sa spirituală şi fiziologică de după. Redau în continuare mărturisirea distinsei doamne.

 

„Mă numesc Ana Ion şi locuiesc în municipiul Deva. Sunt pensionară şi am 71 de ani. Doresc să fac o mărturisire despre ce am petrecut în urmă cu 4 ani şi ceva. În aprilie 2009 după 7 ani de suferinţă cu dureri foarte mari de articulaţii, în special la glezna piciorului stâng unde am făcut o necroză acută cu perspective înspăimântătoare, de amputare a piciorului.

Cu ajutorul bunului şi dreptului Dumnezeu şi a celor dragi mie, copiii, m-am lăsat convinsă să merg la un minunat Om, dl. dr. Gheorghe Tomoaie de la Clinica de Ortopedie Cluj-Napoca, unde, cu multă dragoste şi profesionalism, am fost operată. Nu doresc să intru în detalii, dar opera­ţia a fost foarte complicată ca să pot rămâne cu piciorul întreg. Am stat la Cluj-Napoca 40 de zile, după care la controlul medical de specialitate s-a făcut tot ce era necesar ca să pot să-mi duc zilele până reveneam la un alt control peste minim 30 zile. După acest timp, cu piciorul imobilizat în cizmă de ghips şi cu încheietura gleznei blocată cu două tije metalice, m-am prezentat la controlul medical. Pentru a putea umbla însă aveam nevoie de o încălţăminte ortopedică specială pentru piciorul meu. Nu a fost uşor dar cu rugăciune stăruitoare, şi mai ales cu dorinţă mare să ajung la Sfânta Mănăstire de la Prislop, la Crucea Părintelui Arsenie Boca, să-L rog acasă la El să mijlocească cu rugăciunea Lui la Preacurata Maică a lui Dumnezeu, născătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mai erau câteva luni (3 luni) până la parastasul părintelui şi am simţit că vine un ajutor dinspre El. Vă spun cum: domnişoara dr. Carmen Gheorghe (medicul de familie) mergea şi dânsa la Prislop şi m-a luat şi pe mine. Am plecat de dimineaţă să ajungem cât mai aproape de poarta mănăstirii – dacă nu, chiar în curte, ca să pot umbla ajutată de baston. Planul de acasă era bun, dar când am ajuns la Silvaş am mai mers cu maşina puţini kilometri, după care am fost opriţi de personalul de poliţie care se ocupa de dirijarea circulaţiei rutiere. Se făceau ceva lucrări şi săpături la şosea şi nu se putea trece decât cu piciorul sau cei care aveau autovehicule puternice puteau trece dealul şi ajungeau mai aproape de Sfânta Mănăstire. Eram în faţa unei situaţii că binefăcătoarea mea mi-a recomandat să stau în maşină că nu putea în situaţia mea să merg peste 10 kilometri pe jos.

Hotărât lucru, i-am spus domnişoarei doctor, că eu am venit cu gândul la Părintele Arsenie Boca şi El mă va ajuta cum trebuie mai bine. Aşa stând lucrurile am plecat fiecare pedestru, alături de mii de pelerini. După o bucată de drum am dat pomelnicul domnişoarei dr. Carmen Gheorghe şi am rugat-o să mă lase şi să ajungă dumneaei, cel puţin, în timp util la slujbele care urmau să se facă.

Zis şi făcut! Pe tot parcursul drumului, cu pauze mai mari şi mai mici, îl rugam pe Părintele Arsenie aşa: Părinte! Ne-ai lăsat scris în cărţile Cuvioşiei Tale să te chemăm în ajutor la nevoie şi că paşii spre Crucea şi Mormântul Sfinţiei tale ne sunt număraţi. Ajută-mă să ajung şi eu! Mă mai pocăiam, că nu eram vrednică de ajutor (din toată inima spuneam acest lucru) dar mă voi strădui spre îndreptarea cea plăcută lui Dumnezeu şi mulţumeam pentru fiecare înaintare în drumul meu. Am ajuns chiar când începea slujba Parastasului, apoi am ajuns şi sus la mormântul Părintelui dar nu m-am mai putut întâlni cu doctoriţa mea. În puhoiul acela de pelerini, cu oboseala mea şi cu durerile mele nu mai gândeam decât să-mi găsesc undeva un loc, să mă aşez puţin şi să-mi găsesc vreo cunoştinţă să mă pot întoarce spre casă. Băncuţa pe care m-am aşezat pe cine credeţi că mi-a trimis Părintele Arsenie Boca? O doamnă al cărei nume nu-mi îngădui să-l dezvălui ştiind că amândoi soţii, chiar şi cele trei fetiţe ale lor sunt deosebit de smeriţi şi deosebiţi. Ne cunoşteam de mulţi ani din Sfânta Biserică parohială. Erau, deci, şi dânşii şi m-au luat cu bucurie în maşina dumnealor şi m-au dus chiar până la uşa blocului unde locuiesc. Să le ajute Dumnezeu şi Părintele Arsenie Boca în tot lucrul bun şi mai ales atunci când simt că le este tare, tare greu. Ajunsă acasă nu am simţit că aş avea urmări neplăcute pentru silnicia piciorului, cum se întâmpla când făceam foarte puţine şi uşoare mişcări în interiorul casei sau până la Sfânta Biserică ce este la 10 minute depărtare de casă, ori până la copiii mei care locuiesc la o distanţă de 20-25 minute de mers pe jos. Dacă era nevoie, uneori mergeam cu un taxi.După acest pelerinaj la vreo două-trei săptămâni am renunţat la un baston, apoi curând şi la celălalt. Acum sunt bine şi mulţumesc cum ştiu eu mai bine lui Dumnezeu, Preasfintei şi Pururea Fecioare Maria şi tuturor sfinţilor, la care am mare evlavie, care mi-au dat gândul să merg la Părintele Arsenie Boca, un părinte cu mult har, care a fost atât de bun cu mine şi m-a ajutat cu rugăciunea lui.

Însănătoşirea mea o consider o minune şi îmi îngădui să dau un sfat sincer: nu amânaţi rugăciunea şi calea spre Sfânta Mănăstire Prislop la mormântul Părintelui Arsenie – un Părinte cu mult har care a trăit în zilele noastre.

Părintele, de acolo unde este, ne binecuvântează şi se roagă pentru noi”.

A consfinţit, 

Prof. Gheorghe I. DRĂGHICI-SLĂVUŢESCU

•