29.10.2011,  12:38:48 | 0 comentarii | 584 vizualizari
DINSPRE SIPET, CU IUBIRE…
de Ziarul Vaii Jiului

Recunosc: n-am pornit la lectura acestei cărţi cu cine ştie ce entuziasm, însă, fără să am la îndemână, o motivaţie cât de cât clară. Poate să fi fost de vină titlul, uşor… depăşit de vremurile lirice actuale, poate ilustraţia copertei, mai degrabă amintind de vechea Colecţie a Editurii Ion Creangă „Traista cu poveşti”, poate chiar numele autoarei, prea… românesc (!) – toate-acestea formând un sumum numai bun să „arunce” placheta undeva spre un fel de… cinquecento în stil… românesc.

La ora actuală, când tot mai mulţi autori-autoraşi îşi editează opurile înveşmântate într-un avangardism condimentat cu ultramodernisme de ultimă modă, inovaţii sau chiar invenţii lingvistice dorit-epatante, încât nici măcar ei nu mai pricep mare lucru din „produsul” în cauză? Asta e o altă poveste… În cazul Ralucăi Pavel, aproape fără să vrea, mintea alunecă spre un sămănătorism ceva-ceva mai evoluat, sau actualizat pentru a da o anumită forţă mesajului artistic: „Mergeam vara în livadă / şi-mi aşezam cu grijă / sufletul pe iarba ce mijea / sub bătrânul păr (…) / pe care-l sădiseră strămoşii”, (Plecarea, pag. 45). Poem scurt, aproape simbolic pentru interferenţa creator-sat unde, la un moment dat, „…norii care gâdilau / pe alocuri Călineştiul / într-o zi, mi-au desenat / plecarea.” (pag. 45), proiectând entităţile poet şi natură într-o conexiune indestructibilă, la urma urmei.

În sfârşit, singurul argument solid a fost prezentarea atent-atrăgătoare a prefaţatorului Dumitru Velea, cu volute filtrate ceremonios printr-o analiză literară şi psihanaliză cărora greu i se poate opune cititorul – dacă ar fi cazul – fără să parcurgă paginile plachetei. Căci zice preopinentul: „Cu volumul Sipetul din Călineşti, pentru Raluca Pavel, are loc botezul cuvântului, moştenit de nu se ştie din ce zori de zi şi pe care ea îl trece prin apele sfinte ale amintirii şi-l aduce, sfioasă, să înflorească în casa poeziei.” (pag. 6). Oho, cuvinte care o împovărează pe autoare, din capul locului, cu girul unei responsabilităţi majore de exprimare lirică! Deloc simplu, ba, aş spune eu, ceva mai greu la îndemâna unui debutant. Mă rog…

De fapt, ce impresionează la Raluca Pavel, în primul rând? Simplitatea comunicării mesajului intim cu ajutorul expresiei lirice, cum ar fi: „Azi-noapte / mi-a venit sufletul acasă / a colindat liber / intre lumi gemene / până a început să-l roadă dorul / ca o carie / s-a aşezat sfios fluture / pe pleoapă / zâmbea pe genele mele / şi se întreba / de ce-s aşa liniştită – / azi m-am trezit iar om”, (Linişte, pag. 61).  Quod erat demonstrandum, ca să nu mai vorbim de excelenta imagine din versurile „sufletul (…) / a colindat liber / între lumi gemene”! (subl. D.H.). În context, putem spune şi accepta că, majoritatea poemelor nu sunt altceva decât simbolice mâini întinse prieteneşte/omeneşte spre alte mâini, cu care să se unească într-un dans binefăcător, armonios şi, în ultimă instanţă, existenţial-ritualic. Însă, nu trebuie să facem abstracţie de faptul că poeta are puterea şi inteligenţa nu numai să privească lumea cu ochii larg deschişi, într-un fel de cuprindere om-univers, dar făcând-o cu detaşarea pe care o poate asigura doar un anume nivel de cultură, nu exclusiv literar-artistică! Acest lucru rezultă, vrem-nu vrem să recunoaştem, din  mai toate poemele, asemenea unui adevăr, deseori cu nuanţări sacro-geografice urmându-şi calea spre acel omniprezent Călineşti din titlul volumului. Sunt atestări ale poetei că satul, locurile natale, nu sunt tangenţe intempestive… De fapt, şi de drept – nu-i aşa? – ele formează un cumul obsedant vădit: „Mai vreau să fie odată mai / şi să-mi redai sătucul / pe drumuşor să-ncerc să prind / un cărăbuş şi-o rază”, (Nopţi de mai, pag. 16), îşi exprimă ea vrerea-dorinţă cu o disperare molipsitoare, iar contactul direct cu lumea satului, dar şi, implicit, cu macrocosmosul, nu se produce numai printr-o încărcătură acut-emoţională, ci şi prin concreteţea atingerii materiale: „(…) nici nu-mi dădeam seama / când lumina murea înspre Siret. / mă întindeam în lanul de grâu / şi făceam îngeraşi / nu de zăpadă, ci din aur. / ajungeam acasă, mamă, / cu pielea zdrelită de durerea câmpului”, (Albăstrele, pag. 38); sau, şi mai clar, interferenţa om-natură-cosmos până la divinizare: „Iarna în Călineşti / e greu să deosebeşti / îngerii de oameni”, (Îngerii cunosc mai bine soarele, pag. 56) etc., etc. În acest fel, Raluca Pavel nu proiectează ruralul într-un virtual, să-i spunem normal-abstract, şi cu atât mai puţin metaforizat, ci îl circumscrie pe acesta universului său natal-familiar – dacă se poate spune aşa – re-creându-l şi dându-i statutul de co-existenţă congruentă, ca probă aducerii la un numitor comun, convenabil şi chiar viabil. Constatăm astfel inclusiv dialogul direct poet-realitate, dar şi acompaniat de o interogaţie camuflată insidios în versuri precum: „M-ai lăsat să înalţ zmeul / şi, în drumul lui spre soare, / m-a uitat.(…) / a doua zi te-am văzut în poze, / iar mama mi-a adus zmeul / din amintire”, (Amintire despre tata, pag.12). Iată, aşadar, un moment pe care eu îl pot bănui dramatic, poate chiar tragic, din viaţa autoarei, redat în versuri de-o demnitate şi o frumuseţe contaminante. Sau: „nu alerga după mine / o să-ţi frigi tălpile / şi ai să mă uiţi de durere. / nu mă striga, / sunt surdă la dragoste / iar tu, ochi de ploaie, / ai să rămâi fără poveşti; / nu mă atinge în gânduri, / ai să te îneci în furtuna lor. / doar adu-ţi aminte de mine, străinule / într-o zi, ai să te trezeşti cu mine pe buze”, (Pierduţi prin timp, pag. 13) – versuri-semne ale unei gândiri mature la o persoană care, suficient de conştientă de menirea ei în calitate de creator, se detaşează cu eleganţă de neplăcerile vieţii ale căror ecouri reverberează în versuri precum cele citate. 

Foarte interesantă mi se pare la Raluca Pavel construcţia epică a poemelor. Ornată cu un lirism lipsit aproape total de metafore, la urma urmei atât de uzuale (destule, uzate!) şi dorit-epatante la ora actuală a poeziei, creaţia tinerei autoare încântă la propriu iubitorul de artă literară până şi prin utilizarea unei metrici a versurilor care asigură nu numai ritmul interior cuvenit, dar şi muzicalitate poemului.  Ideea, în creaţia sa deci, nu e pitită ariadnic în… căi tainice şi de necercetat, ci ni se relevă asemenea unui evantai cu baza în titlu – să convenim – şi cu deschiderea în poem: „Îmi mişc aripele / dintr-un loc în altul / din lumea asta până-n cealaltă / nu le găsesc o locuinţă / ca-ntr-un joc de şah cu bunicul / le mut / le apăr de nebuni / de dame, de pioni / mai bine le închid în turn / poate nu ajunge / praful / până la ele”, (Turn de aripi, pag.58); tot aşa cum, la Raluca Pavel, realitatea nu plonjează brusc într-un fabulos nichitastănescian, ci este supusă unei re-construcţii lirice amintind chiar şi de uitatul – din păcate – Emil Botta din volumul Un dor fără saţiu (1976). Rămânând în acest areal în care se îmbină armonios – armonia este, se pare, şi nu e rău deloc – realitatea cu oniricul conştientizat şi comentat apoi liric „Caut realul din vis” (Pierduţi prin timp, pag. 13), zice autoarea trădându-şi, oarecum inexplicabil, şi apetenţa pentru una dintre marile teme la modă, existenţa. Faptul îl putem consemna chiar în poemul cu care se deschide volumul, unde întâlnim acest demers, e drept, ceva-ceva mai deghizat: „Întreabă-mă de ieri, / cenuşa-ţi va şopti în locul meu, / iar tu te vei lipsi de mine. / m-am aruncat în nouri / să te chem, visare / şi orb ai fost tu, soare / de m-ai crezut departe”, (Caută fumul, pag.11)… 

Fiind suficient de stăpână pe uneltele sale de lucru liric, autoarei nu-i vine greu, cel puţin nu se simte în creaţia domniei sale, să abordeze cu detaşare marile teme ale existenţei: viaţă, moarte, dragoste, şi, aspect deloc neglijabil, nu o face într-un stil… lacrimogen, specific… femeiesc, ci situându-se într-o perspectivă discret optimistă, cu unele excepţii chiar luminoasă. Însă da, poezia Ralucăi Pavel, ne transmite, cu fiecare vers, sentimentele de nostalgie ale autoarei! În acelaşi timp, titlul cărţii nu este altceva decât o trimitere limpede spre tarele unei lumi unde cangrena societăţii contemporane, sau, în orice caz, exterioară sieşi, cu tot ambalajul ei strălucitor, nu are ce să caute acolo, nu trebuie să infesteze puritatea satului, lume în care poeta trăieşte şi vibrează la cele mai înalte cote ale frumosului uman.  

Cartea ne motivează, cu un fel de eleganţă agresivă, întoarcerile, nu numai spre o existenţă rural-pură pe care, aproape fiecare am abandonat-o, din varii motive, ci şi spre noi înşine, adică acolo unde, nu o dată, ne regăsim şi, de ce nu?, ne adăpăm cu sentimentul supravieţuirii.

Poeta Raluca Pavel ne întinde o mână prietenoasă oferindu-ne sipetul său încărcat cu valori spirituale…

Raluca Pavel, 

SIPETUL DIN CÄ‚LINEÅžTI

Editura CONTRAFORT, 2011 

Dumitru Hurubă   

 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter