01.07.2013,  21:55:41 | 2 comentarii | 728 vizualizari
Straja, o staţiune la modă, / De acum are străzi şi domiciliaţi
de Alina PIPAN
Nomenclatorul stradal al Lupeniului s-a modificat şi s-a îmbogăţit cu câteva străzi care se află în Straja. Sunt şi câteva persoane care s-au mutat cu totul în staţiune, locuind la cabane.
 
Însă, când au vrut să-şi stabilească domiciliul şi pe buletin în Straja, au realizat că Straja nu are străzi. Acest inconvenient a fost reparat de Primăria Lupeni, care a schimbat nomenclatorul stradal.
Poate, cât de curând, vom auzi şi de asfaltarea acestor străduţe. Nu de alta, dar iarna, în Straja, turiştii din alte părţi sunt derutaţi de lipsa acestora, orientându-se greu până ajung la cabanele la care au rezervare.
Pe timpul verii sunt indicatoare cu cabanele, dar iarna indicatoarele sunt îndepărtate. Cu ocazia stabilirii noilor străzi poate se vor instala şi plăcuţele cu numele străzilor.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 Ion02.07.2013,  07:46:43
Vorbim de asfaltarea strazilor din straja...dar cum ramane cu strazile din municipiu? Nu sunt asfaltate sau sunt pline de gropi. Intai sa asfalteze strazile din municipiu si apoi vom vedea cu Straja...
#2 adriana02.07.2013,  08:51:29
V-02-AM Orice miscare de acest gen pentru Straja, le va aduce tuturor proprietarilor beneficii in privinta numarului de turisti !


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Straja ar trebui să fie plină de staţii totale, instrumentele moderne ale topografilor. În urma raportului realizat de co[..]
11.05.2015, 21:15   |    3 comentarii
Pompierii hunedoreni au intervenit marţi, 31 martie 2015, la trei incendii, dintre care unul în Straja.
[..]
01.04.2015, 20:44   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii hunedoreni au reuşit recuperarea unui copil care se pierduse pe munte.<[..]
08.02.2015, 19:03   |    1 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter