02.07.2013,  19:39:56 | 0 comentarii | 426 vizualizari
Ziua e al vârstnicilor, iar noaptea al tinerilor
de Gheorghe OLTEANU
Clubul Pensionarilor din Vulcan duduie de activitate pe tot parcursul zilei. Ceea ce nu e rău, ci, dimpotrivă, demonstrează că ideea amenajării lui într-un fost punct termic a fost una bună.
 
Numai că, după
ce vârstnicii care au tras de pietre, au învârtit zarurile sau cărţile de joc se retrag spre casele lor, clubul, băncile din faţa clădirii, mai exact, intră în stăpânirea unor tineri, băieţi şi fete, puşi pe distracţie. Care, la o adică, tot un fel de pensionari pot fi numiţi, de vreme ce chiuie şi urlă cât îi ţin plămânii, beau şi ascultă muzică până înspre orele două-trei dimineaţa.
 
Un vârstnic 
care locuieşte într-unul din blocurile învecinate clubului mi-a spus că a sesizat faptul poliţiei locale, dar nici după asta nu a văzut să fi dat pe acolo vreo patrulă, care să-i ia la întrebări pe petrecăreţi. Pentru că, vă daţi seama, ce şi-ar auzi, dar, mai ales, ce-ar pătimi vreun locatar din zonă dacă ar îndrăzni să le atragă atenţia că deranjează şi că nu e bine ce fac.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter