03.07.2013,  22:12:04 | 0 comentarii | 854 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Seminarul despre DJ 664 dă bine pe sticlă, dar / Decât vorbe, mai bine fapte!
de Gheorghe OLTEANU
Un lucru este clar. Atunci când este vorba de Valea Jiului, ne pricepem de minune la simpozioane, întâlniri, discuţii despre viitorul Văii sau seminarii având ca temă proiecte pentru această zonă. 
 
Cum, de fapt,
a fost şi cel desfăşurat, ieri, la Primăria municipiului Vulcan, tema constituind-o "Modernizarea DJ 644: Pas Vulcan-Vulcan, km 38+000-41+700". Trecând peste faptul că, în pliantul oferit de către organizator, am dat din nou dau peste Pasul Vulcan, denumire inexistentă pe nicio hartă a României pe care apar masivii muntoşi, ceea ce a avut loc în sala de şedinţe a fost mai mult un nou prilej pe care mai marii judeţului şi l-au oferit, pentru a trece în revistă proiectele derulate sau în curs de derulare în judeţul Hunedoara. Adică să se laude un pic. Asta, fiindcă s-a precizat clar că nu este vorba nicidecum despre o conferinţă de presă.
 
Sincer, mi-ar fi
plăcut mai mult ca, împreună cu colegii de la celelalte ziare şi cu reporterii de televiziune, să fi fost invitaţi să asistăm la amenajarea primului metru din tronsonul de drum amintit. Sau, măcar, la baterea primului ţăruş al perimetrului stabilit ca amenajare de şantier. Spun toate astea, fiindcă, după discuţia pe care am avut-o acum circa două luni cu primarul Gheorghe Ile, vulcănenii, îndeosebi cei cu cabane în Pasul Vâlcan, credeau că lucrările de modernizare vor începe imediat cum se face vremea faină. Adică undeva în primele zile ale lunii mai.
 
Dar, decât deloc,
mai bine mai târziu, vorba aceea. Dar nici nu prea târziu. Nu ştiu dacă mai e cazul să amin­tesc avantajele modernizării DJ 664, denumit ba "Drumul lui Mihai Viteazul", ba, mai nou, "Drumul spre Castelul din Carpaţi". E clar că el este o necesitate, din moment ce îi oferă Văii Jiului posibilitatea deschiderii unei noi căi de comunicaţie rutieră cu judeţul aflat la sud şi punerea în valoare a potenţialului turistic de care dispune aceasta. Au vorbit despre aceste avantaje primarul Gheorghe Ile, domnul Mircea Ioan Moloţ, preşedintele consiliului Judeţean Hunedoara, deputatul PSD Cristian Resmeriţă, prefectul Sorin Vasilescu şi directorul societăţii care a executat proiectul. Este o lucrare destul de dificilă, ne-a asigurat acesta din urmă, dar, când va fi terminată, va fi o bijuterie. 
 
Drumul va fi modernizat 
pe o porţiune de 3,700 km. Adică de la intersecţia cu strada Nicolae Titulescu şi până sus în Pas. Consiliul Judeţean Hunedoara pune banul jos pentru tot ce înseamnă lucrare în afara intravilanului. Modernizarea la porţiunile de drum intravilan, pe care le-am enumerat în articolul scris după discuţia avută cu domnul primar, este finanţată de către Primăria municipiului Vulcan. De aici şi temerile unora că drumul nu va fi asfaltat până sus în munte. Nicidecum. Când se vor apuca de lucru, constructorii nu vor ierta niciun metru de drum.
 
Dar când vor începe
lucrările? am cutezat să întreb. Nu mi s-a dat o dată certă, în cutare sau cutare zi, ci mi s-a răspuns doar că s-a făcut amenajarea de şan­tier. Pe care, după seminar, presa a fost invitată să o vadă. Amenajarea de şantier pomenită - aflată ceva mai sus de unde se termină porţiunea de asfalt, în zona izvorului - este de fapt un teren pe care nu se poate vedea nimic deocamdată. Ba, să nu greşesc. Am văzut câteva vaci, păzite cu străşnicie de un tăuraş, care a făcut un pic urât la mai marele judeţului. 
 
Nu vă pot spune, 
fiindcă nimeni nu ştie exact, când firma câştigătoare a licitaţiei - SC Transconstruct 
Import SRL, cu sediul într-o comună hunedoreană - îşi va aduce aici utilajele şi oamenii şi se va apuca de lucru. Dar, cum suntem doar în 4 iulie, este posibil ca, până la sfârşitul lunii în curs, să vedem ceva mişcare de şantier la faţa locului. Însă mare minune dacă, până la sosirea anotimpului friguros, se termină de modernizat porţiunea de drum până la Crucea lui Bogdan, aşa cum l-am auzit pe primarul Gheorghe Ile că s-ar preconiza...


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

În şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara de la sfârşitul săptămânii trecute s-a a[..]

28.04.2013, 23:47   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter