04.07.2013,  20:34:10 | 12 comentarii | 3997 vizualizari
Staţia de carburanţi GDR din Petrila n-a avut bulan. Inspectorii ITM au constatat că, în buricul târgului, se pompa cu muncă la negru. În Vulcan, „La Ţugu”, şi mai rău
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Tupeu inimaginabil la Petrila. GDR Start Comexim SRL, societate aparţinând lui Ion Bulancea, dar având ca administrator pe Mihai Adrian Andronache, a fost depistată ca fiind bolnavă de muncă la negru. Pentru cei mai puţin avizaţi, precizăm că societatea deţine şi administrează staţia de carburanţi de la intrarea în oraşul Petrila. Potrivit responsabililor din cadrul ITM Hunedoara, amenda a fost pe măsură: 20.000 de lei, adică minimul de amendă de 10.000 de lei pentru fiecare din cei doi lucrători depistaţi fără forme legale. Chiar dacă a contestat procesul verbal de contravenţie al ITM la Judecătoria Petroşani, GDR Start Comexim SRL Petrila a pierdut litigiul, plângerea fiindu-i respinsă (Hotărârea 707/2013, completul IV Civil – judecător Cerasela Violeta Mihăilescu).
 
Situaţia e cu atât mai gravă cu cât staţia de carburanţi aparţine, după cum spuneam, numitului Ion Bulancea - fost consilier local, adept al unui cult religios care-l pomeneşte pe Dumnezeu din două în două cuvinte. Ca ales local, avea obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să facă, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea sa pentru binele locuitorilor oraşului Petrila. Iar dl. Bulancea ce-a făcut? 
N-a mai ajuns în legis­lativul local însă a dat un exemplu negativ întregii comunităţi, firma sa fiind depistată de către ITM cu oameni care munceau la negru, adică fără forme legale. 
Dintr-o eroare, ne-a spus reprezentantul ITM Hunedoara, firma d-lui Bulancea nu a fost enumerată în lista ruşinii, cea a socie­tăţilor depistate cu muncă nedeclarată la nivelul judeţului.
Nu asta-i, din nefericire, cea mai gravă chestiune legată de dl. Bulancea şi staţia sa de carburanţi din Petrila. Reprezentanţii mai multor societăţi comerciale din Valea Jiului susţin că au înregistrat pagube importante în a doua jumătate a anului trecut după ce firma d-lui Bulancea le-a vândut combustibili de slabă calitate. Maşinile oamenilor de afaceri care au lucrat cu staţia de carburanţi a domnului Bulancea în perioada menţionată au ajuns rând pe rând în service, reparaţiile ridicându-se la zeci şi uneori chiar sute de milioane de lei / maşină (vorbim inclusiv de maşini şi utilaje de mare capacitate, folosite în transporturi şi construcţii).
Varianta celor ce reclamă pagube materiale importante suferite de pe urma relaţiei comerciale cu dl. Bulancea este confirmată de faptul că, în aceeaşi perioadă şi de la acelaşi furnizor, în Valea Jiului a sosit o importantă cantitate de combustibil auto. Parte din combustibil a ajuns la dl. Bulancea, care l-a pus în vânzare, diferenţa ajungând la un om de afaceri din Lupeni, pentru uzul maşinilor firmei sale. Sesizând calitatea îndoielnică a combustibilului, omul de afaceri din Lupeni n-a alimentat şi şi-a tras la răspundere furnizorul. Aflându-se în aceeaşi situaţie, deşi i s-a reclamat calitatea îndoielnică a combustibilului, dl. Bulancea a preferat să vândă în continuare motorina, să transfere paguba către clienţii săi şi să le pună acestora parcurile auto pe butuci. 
Există inclusiv litigii în derulare în instanţă pe această temă.
Un alt caz de o gravitate extremă s-a înregistrat la Vulcan. Firma familiei care deţine restaurantul „La Ţugu”, o locaţie puturoasă şi cam certată cu curăţenia (după părerea noastră de oameni cu pretenţii decente), situată în zona Unic, a fost călcată de reprezentanţii ITM Hunedoara. Ocazie cu care s-a constatat prezenţa la lucru a unui număr de 14 persoane, toate acestea prestând fără forme legale. Vorbim de al doilea caz ca gravitate din rândul celor depistate anul acesta în Valea Jiului, şi al patrulea ca gravitate din întreg judeţul din punct de vedere al numărului de persoane care lucrau la negru la o singură firmă.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (12 )

#1 Alin04.07.2013,  23:45:40
M-54-CA Asa le trebuie daca nu se conformeaza conform legii.. Si mai sunt multe alte magazine in care se lucra la negru ... Vreo 10 cunosc numai eu ... Dar vorba aia Hotul neprins e negustor cinstit
#2 nea omu04.07.2013,  23:59:49
D-le Docea , ca de obicei si cum ne-a obisnuit {scuze pentru pleonasm ),un ziarist care stie ce spune. Pacat stimabile ca acest ITM vine doar cu dedicatie... va recomand sa mergeti la Uzina Paroseni la ce firme lucreaza in incinta si ve-ti avea mari surprize, sau macar acest ITM care ar putea face multe pentru multi amarati care muncesc din greu fara forme legale.Daca politicul nu ar fi peste tot , legea si-ar spune cuvintul.Sunt atatea nereguli incit domnii de la ITM numa\' sa nu vrea nu gasesc ceva.
#3 constantin05.07.2013,  07:51:46
1) despre afacerile cu carburanti de la aceasta societate s-au mai scris articole in presa locala. despre relatiile administratorului societatii cu primarul paducel este ca si cum am vorbi de funie in casa spanzuratului. 2) despre calitatea controalelor, profesionalismul inspectorilor si "standardele" diferite aplicate cu ocazia controalelor putem discuta mult si bine. in baza documentelor oficiale pe care le detin, pot afirma cu toata raspunderea ca acesti asa-zisi inspectori sunt doar niste indivizi care-si "umplu" buzunarele dupa ce negociaza cuantumul amenzii cu patronul controlat. sunt cazuri unde s-a constatat ca timp de 3 luni de zile, administratorul societatii nu intocmise nici un act cu privire la evidenta orelor prestate, nu avea state de plata, condica de prezenta, pontaje, regulament de ordine interioara,...si dupa o zi de ...negocieri a aplicat 350 lei amenda. de bucurie patronul i-a condus cu masina personala la gara, i-a pupat (era patroana),a platit amenda repejor si asta a fost tot. consecinta ? 5 angajate au ramas fara retributia lunara pe 3 luni, in statele de plata intocmite ulterior patroana a semnat in fals precum ca a achitat salariile,...procese, avocati, timp pierdut prin salile de judecata, martori, cheltuieli mai mari decat aveau de primit cu titlul de salariu cuvenit pentru munca prestata,...daca doriti pot furniza si date concrete.
#4 adriana05.07.2013,  10:14:05
V-02-AM Cine stie care era si calitatea comubustibilului ...
#5 cioaca05.07.2013,  12:01:05
este bine docea da în ei bandiţii
#6 Goia05.07.2013,  16:18:01
DA, cu totii stim de calitatea proasta a benzinei de la Bulancea...foarte proasta , multa apa...cu toate acestea firma merge bine, a deschis si o spalatorie, un hotel cica s-ar vrea,iar angajatii sunt platiti prost, nici macar salariul minim nu il da. Cica, om cu frica de D-zeu...ho, ho, ho...ce mai gluma, stim cu totii ca asa zisii "pocaiti " sunt cei mai parsivi ,cei mai curvari,lingai...etc. asa ca nu tot ce zboara se mananca...!!!
#7 mira05.07.2013,  19:01:18
pe sc alvar din vulcan nu controleaza nimeni?acolo se vinde alcool amestecat cu apa si sirop,bomba aia ar trebuii inchisa
#8 ofiter06.07.2013,  07:05:39
Unde-i bomba asta, doamna Mira?
#9 un om07.07.2013,  09:19:57
Cu tot respectul pentru ceilalti care au citit si poate nu cunosc amanunte...multe nu le cunoasteti domnule Docea...probabil ar trebui sa dicutati si cu cineva care cunoaste mai bine problemele decat gura targului. ITM-ul isi face datoria,dumneavoastra? De ce nu cereti lamuriri si din partea celor pe care ii acuzati cu atata putere? O zi buna!
#10 acul07.07.2013,  18:52:17
ITM-ul s-a sesizat acum, in schimb politia trebuia sa se autosesizeze de mult, iar autoritatile locale in frunte cu primarul erau obligati sa vada aceste nereguli cu mult timp in urma. Si cu toate acestea din scrierile dvs. anterioare a rezultat fara unda de indoiala ca insasi primaria orasului in frunte cu edilul sef au apelat la serviciile acestui afacerist pocait.Concluzia, o mana spala pe alta si amandoua fata. Rusine, tuturor celor implicati!
#11 un simplu om02.08.2014,  20:19:11
prea multe firme tin angajati la negru ..daca mar plati pe mn cineva ash fii cel mai mare sifon al vaii jiului,


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Cotidianul nostru a intrat în posesia unor informaţii care, doar pentru foarte puţin timp, nu vor putea fi făcute publice în to[..]
07.07.2015, 16:56   |    1 comentarii
În prima decadă a lunii iunie, în timpul unui control de rutină efectuat de către inspectorii de muncă ai Inspecto[..]
21.06.2015, 18:45   |    1 comentarii
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a făcut public ieri tradiţionalul bilanţ al activităţii pe 2014. Şi tot c[..]
27.01.2015, 20:32   |    1 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter