07.07.2013,  22:08:55 | 1 comentariu | 520 vizualizari
„Parcul Carol Schreter ar trebui să fie denumit Parcul Minerilor, din respect pentru cei care au decedat în mină”
de Alina PIPAN
Domnul Ion Stoicescu a trecut de 80 de ani. Corpul dumnealui, deşi destul de puternic pentru vârsta pe care o are, se luptă cu artrita reumatoidă, cu silicoza. Boli care urmează o viaţă petrecută în mină. Domnul Stoicescu spune că acesta nici măcar nu este numele dumnealui adevărat. Tatăl lui l-a schimbat pentru a evita deportările.  Dar acest lucru nu-l mai deranjează. Îl deranjează însă faptul că istoria industriei miniere a Văii Jiului se şterge de la o zi la alta, odată cu dispariţia industriei. Minerii sunt cei care au construit această Valea Jiului şi totuşi pare că amprenta lor se piede din peisaj. 
„Generaţiile actuale, de la politicieni la oamenii de rând, uită de istoria acestei Văi, de minerii cărora le datorăm ridicarea acestor oraşe. Eu am lucrat şi ca salvator minier. Am trecut printr-o explozie de metan care mi-a afectat urechea stângă. Am coborât în mină după colegii mei. Am văzut diferite tablouri ale morţii, înfiorătoare. Am pus mâna pe mineri decedaţi şi am rămas între degete cu pielea şi carnea lor ce se desprindea de pe trupurile decedate. Am văzut ortaci care au murit îmbrăţişaţi, speriaţi de momentele prin care treceau. Am găsit miner cu coaja de pâine în gură, murise mâncând o bucată de pâine. Eu am lucrat cu Carol Schreter, „Şmilu”, cum i se spunea. Am terminat cursurile institutului împreună, am stat la câte o fleică de carne la grătar. Am fost prieteni, dar nu cred că parcul şi strada care-i poartă numele ar trebui să le poarte. Parcul Carol Schreter ar trebui să fie  denumit Parcul Minerilor, din respect pentru cei care au decedat în mină. Ar fi mai potrivit aşa, mai ales că avem statuia minerului în parc. În afară de asta nu avem decât un muzeu micuţ şi cam atât. Nimic nu ne mai aduce aminte de sacrificiul minerilor”, îşi spune părerea Ion Stoicescu, fără să vrea să supere pe nimeni. Vrea doar respect şi amintire veşnică pentru minerii care s-au stins în subteran.  


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 Adriana08.07.2013,  18:06:29
V-02-AM Carol Schreter - Domnia sa merita omagiat prin denumirea parcului si a strazii dupa numele dumnealui ... este prea putin, poate, pentru cate a realizat pentru municipiul Petrosani!! Dar sa nu uitam ca in acest parc, sta asezata, simbolic, STATUIA MINERULUI !!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Mai ales după începerea lucrărilor de reabilitare la Parcul „Avram Iancu” (noi îi vom spune tot timpul a[..]
22.01.2015, 21:55   |    31 comentarii
Dacă eşti  părinte și locuiești în Petroşani, Parcul “Carol Schreter” este prima opţiune la care te gânde[..]
19.08.2014, 19:09   |    1 comentarii
Dacă aveaţi de gând să mergeţi cu copiii prin Parcul „Carol Schreter”, să vadă pomul sau ieslea, sau să se dea cu san[..]
11.12.2013, 19:04   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter