08.07.2013,  10:11:17 | 0 comentarii | 2695 vizualizari
S-a stabilit sâmbătă, la sediul PNŢ-CD din Petroşani: / În Valea Jiului va fi deschisă cea de-a 30-a filială a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei
de Corneliu BRAN
Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei este o iniţiativă a unui grup de personalităţi adepte ale monarhiei, la baza acesteia existând şi o serie de tineri, dintre care amintim pe Cătălin Şerban sau pe dr. Florin Mătrescu, autorul binecunoscutei cărţi „Holocaustul Roşu”. Tocmai de aceea am crezut că la Petroşani, la întâlnirea de sâmbătă, 6 iulie, pe care o anunţam în ZVJ, în care s-a discutat crearea unei filiale a acestei alianţe şi în Valea Jiului, vor fi şi tineri în sediul PNŢ-CD. Nu a fost să fie, tinerii au lipsit cu desăvârşire, semn că iniţiatorii acţiunii – toţi  oameni trecuţi de prima tinereţe, dar cu vastă experienţă de viaţă, profesională sau politică – n-au reuşit să-i mobilizeze. 
 
„Ce facem la Petroşani, filială sau subfilială?”
S-au stabilit nişte contacte, un plan de acţiune, au fost dezbătute unele aspecte şi s-au pus bazele unei idei în care să fie atraşi câţi mai mulţi cetăţeni şi mai ales cât mai mulţi tineri.
Au fost prezenţi în sală reprezentanţi ai PNŢ-CD şi ai Alianţei Civice, nu mulţi, dar suficienţi cât să poată lua o decizie de formare a unei filiale a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, pe lângă aceştia venind şi oameni simpli, între două vârste sau pensionari, toţi cetăţeni pentru care monarhia reprezintă sau a reprezentat ceva.
Din cele discutate am înţeles că în ţară există deja 29 de filiale, alianţa având de ceva timp personalitate juridică, fiind oficial înregistrată la Tribunalul Bucureşti. 
Întrebarea pe care şi-o puneau sâmbătă cei prezenţi la sediul PNŢ-CD era însă alta: „Ce facem la Petroşani, filială sau subfilială?”. Răspunsul a venit după mai multe minute de discuţii, toţi cei prezenţi concluzionând că în funcţie de numărul de simpatizanţi se va lua această decizie, cam toată lumea marşând pe ideea creării unei filiale, care în timp să devină una puternică, în care să fie atraşi mulţi intelectuali, pensionari dar şi tineri, cărora să le fie explicată bine istoria acestui neam şi ce au însemnat regii şi monarhia pentru România, să afle inclusiv că „fără rege, România azi nu ar fi existat ca stat naţional”.
Apoi s-au discutat noţiunile tehnice, avocatul Grigorescu explicând ce trebuie făcut în primul rând dacă se doreşte naşterea unei filiale a alianţei monarhiste la Petroşani: „Ca să facem o filială trebuie să cerem o copie a actului constitutiv înregistrat la Tribunalul Bucureşti, de aici trebuie să pornim, inclusiv să avem Statutul filialei naţionale. Apoi mergem în paşii normali, inclusiv ne înregistrăm la Tribunal, iar sediul alianţei poate fi chiar această încăpere a PNŢ-CD, cred că nu deranjează pe nimeni acest fapt”.
 
„Monarhia salvează România!”
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă monarhia pentru aceşti oameni, vă prezentăm şi câteva declaraţii luate sâmbătă: 
Av. Sergiu Grigorescu, membru PNŢ-CD: „Am venit aici, azi, să încercăm să punem bazele unei filiale pro-monarhice în Valea Jiului. Eu am o teorie a mea: în loc să creşti tot felul de ciobani şi nesimţiţi, analfabeţi, pe care să-i şi pui preşedinţi, mai bine pui unul care e crescut pentru asta. Şi acesta nu-i decât regele. Monarhia n-ar avea cum să influenţeze economia şi situaţia socială a ţării nici în rău nici în bine, dar ar fi o schimbare la lipsa asta de moralitate pe care o vedem cu toţii în România de azi în toată splendoarea ei, la toate nivelurile politice”.
Dumitru Munteanu, vicepreşedintele Alianţei Civice, filiala Valea Jiului: „Alianţa Civică sprijină această formaţiune şi încearcă să pună umărul la constituirea unei filiale a acestei alianţe la Petroşani. Monarhia, după mine, este forma de guvernământ care poate schimba haosul politic. E bine să vină cineva care e născut şi crescut pentru a conduce o ţară şi acela este regele. Să nu se uite că cele mai mari succese ale României s-au obţinut în perioada monarhică”.
Barboane Crăciunescu, pensionar: „Deocamdată nu am nicio tangenţă cu monarhia. Dar, zic eu, decât un Traian şi alţi Traieni, mai bine un Mihai. Niciodată nu-i prea târziu să avem în fruntea ţării un rege, eu zic că dacă vrem să stopăm aceşti jucători, care depăşesc atribuţiunile din Constituţie, atunci regele ar fi soluţia cea mai bună”.
Prof. Valerian Prodanciuc: „Deocamdată am venit din curiozitate, să văd despre ce este vorba. Cred că monarhia ar putea fi o soluţie pentru România. Argumentul ar fi în acest sens doar unul: monarhia a fost odată factor hotărâtor pentru România. Nu ştiu dacă şi de-acum încolo monarhia ar putea fi un factor hotărâtor, de asta am venit ca să aflu sau nu răspunsuri, apoi rămâne să mă decid”.
Marius Raica, „simplu cetăţean din Petroşani, monarhist convins”: „România este creaţia, în primul rând, a monarhiei şi de aceea cred cu tărie că ar salva România! Monarhia aduce stabilitate, prosperitate şi progres, cred că sunt trei lucruri de care România şi românii au nevoie. Pasul nu e prea târziu, cred că este o perioadă favorabilă, cu atât mai mult cu cât Prinţul Charles vine în ultimii zece ani periodic în Transilvania, unde are şapte proprietăţi. A nu se uita că prinţul englez este nepotul regelui Mihai şi se înrudeşte cu Vlad Ţepeş şi cred că este foarte potrivit pentru tronul României!”.
V. Rusu, vicepreşedinte al Comitetului Judeţean PNŢ-CD: „Atât timp cât România a avut cea mai prosperă perioadă pe timpul monarhiei, cred că este cea mai bună idee de a trece la ea şi de a schimba preşedinţi, cum e acest Traian Băsescu. Preşedinţi care nu ştiu decât să jignească şi să vorbească urât cu toată lumea. Nu mi-e ruşine nici cu actuala guvernare, sau cu actuala alianţă USL, care procedează la fel ca şi preşedintele şi care merge din greşeli în greşeli. Vrem să atragem în acest proiect cât mai multă lume, arătând ce-a făcut monarhia pentru această ţară, explicând tinerilor istoria adevărată şi ce schimbare în bine s-ar face pentru ţară din punct de vedere politic dar şi din punct de vedere al bunăstării. Cred că deja tinerii din ziua de azi îşi dau încet seama că monarhia e o soluţie, văzând ce se întâmplă prin ţară pe plan politic. Vom organiza pe viitor acţiuni mai bine mediatizate şi sper ca acest proiect să reuşească la Petroşani şi în judeţul Hunedoara”.
Florin Ţurnă, preşedintele Alianţei Civice, filiala Valea Jiului: „Eu vreau să vă reamintesc că acum 5-6 ani, când a venit regele Mihai împreună cu regina la Şcoala Carmen Sylva, eram cu preotul Pătraşcu, aşteptam pe coridor, iar când a apărut regele Mihai cu regina Ana, am vrut să cânt „Trăiască regele!”. Până la urmă n-am mai cântat, dar am spus aşa, tare: „Trăiască regele în pace şi onor!”. Regina Ana s-a uitat la mine cu ochii mari, după care a zâmbit şi apoi m-a strâns de mână (…). Monarhia ar salva România pentru că ar fi în primul rând o schimbare a clasei politice, toată destul de mânjită şi fără perspective, care trage în jos ţara asta. Înainte, pe vremea regelui, cinstea era ireproşabilă, regele nu se amesteca în politică , dar avea lângă el oameni de mare valoare: Brătienii, Maniu ş.a. Aceştia nu făceau ce fac politicienii noştri de după 22 decembrie 1989. Stând de vorbă mai mult cu tinerii noştri, explicându-le istoria adevărată, nu trunchiat cum au făcut-o comuniştii şi cum unii o fac şi azi, sunt convins că vor fi atraşi de acest proiect, de această alianţă bine­venită. Monarhia a făcut România cea Mare, de până la comunism, monarhia a salvat această naţiune. Regelui Mihai, care împlineşte 92 de ani, să-i dea Dumnezeu sănătate, până la 100 de ani şi mai bine!”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Mihai Molocea, liderul organizaţiei de tineret PNŢCD din Orăştie, care este şi consilier local, a criticat ieri mai multe dec[..]
10.07.2014, 20:38   |    3 comentarii
Peste 80 de membri ai organizaţiei judeţene Hunedoara a PNŢCD au cerut ieri demisia conducerii interimare, pe care o acuză de [..]
10.07.2014, 20:37   |    0 comentarii
Cum cu politica nu prea mai au de lucru de mult, ţărăniştii hunedoreni au pus de o competiţie de f[..]
02.10.2013, 21:41   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter