29.10.2011,  14:20:29 | 0 comentarii | 723 vizualizari
Petroşani / Valeriu Butulescu, statuile şi kitschul
de Corneliu BRAN

De foarte multă vreme se vehiculează la Petroşani ideea unui monument al locali­tăţii. Din acest punct de vedere oraşul pe unde şi-au lăsat amprentele nemuririi incomensurabilul Constantin Brâncuşi, regretatul I.D. Sîrbu sau alţii stă foarte prost, lucru recunoscut în repetate rânduri de reprezentanţii administraţiei locale.

 

Nu ştim când petroşenenii vor avea ocazia să aibă un monument reprezentativ, aşa cum îl au toate localităţile serioase din ţară şi din străinătate, nici măcar nu ştim când vor avea măcar un spaţiu reprezentativ care să se numească simplu, dar concis, „galerie de artă”, unde artiştii plastici din localitate să-şi expună lucrările periodic, aşa cum se întâmplă, de exemplu, la Lupeni. Cum nu ştim nici când scriitorii sau iubitorii de scris vor avea măcar o sală a lor, care să se numească simplu „sala scriitorilor” (nu mai vorbim de o clădire întreagă, gen „Casa Scriitorilor” - un municipiu ar trebui să deţină aşa ceva…), sau când în Petroşani va exista şi un muzeu, altul decât al mineritului. Dar ştim ce ne-a declarat şeful comisiei de cultură din Consiliul Local Petroşani, dr. ing. Valeriu Butulescu, un reputat scriitor, membru titular al Uniunii Scriitorilor, distins de nenumărate ori cu premii pentru lucrările sale, atât în România cât şi în străinătate. Aflat la emisiunea „Verde-n faţă”, de la Radio „Kapital FM” Petroşani, dumnealui şi-a spus punctul de vedere în aceste chestiuni: „Muzeul Mineritului din Petroşani adăposteşte şi altceva în afară de minerit. Noi nu ne putem compara cu Deva, cu Tg.Jiu, oraşe care au istorie. Noi suntem un oraş relativ tânăr. Acum o sută şi cincizeci de ani aici erau doar oi, cai, cam 1.000 de ţărani locali, momârlanii cum îi cunoaştem noi. Deci, noi avem o tradiţie etnofolclo­rică, pe care mai mulţi cetăţeni, inclusiv părintele Pătraşcu, încearcă să o scoată în evidenţă prin amenajarea unor mici muzee de acest gen. S-a socotit că Muzeul Mineri­tului este latura dominantă şi că acolo se poate extinde sau pune şi altceva, în timp. Repet, nu avem atâtea vestigii, atâta mărturie istorică, încât să ne creăm un muzeu al nostru. Nici cu monumentul n-aş fi atât de categoric, pentru că vă spun că această problemă s-a mai pus acum câţiva ani, când s-a vrut să se facă un monument, ceva suprarealist, ceva modern. Deci, faptul că în Parcul Central Carol Schreter se află acel miner simplu, pe un soclu nu prea înalt, totuşi este simbolul acestei zone. Åži zona s-a dezvoltat în jurul mineritului. Chiar peste 100, 200 de ani, când nu va mai fi minerit aici, dimensiunea această minieră poate să rămână, cărbunele fiind adevărata istorie a noastră. N-am găsit un simbol mai potrivit, decât acel miner, care este bine pus acolo şi foarte reprezentativ pentru noi. Atunci când se depun coroane şi jerbe de flori, se pun la acel miner, un miner anonim. Se ştie autorul, Mimi Åžaraga, un bun sculptor. Vreau să vă spun că prin Vale mai găsim şi alte monumente făcute de amatori, specialişti de pe la mină, care în timpul lor liber au făcut unele lucrări de acest gen. Dar multe sunt kitschuri. Dacă ne referim la grupul statuar de la Lupeni, făcut de Irimescu, acest monument este altceva, acolo vorbim de un monument serios. Dar să nu uităm de acei mineri, de la Vulcan sau Uricani, care sunt kitschuri şi, din păcate, ele sunt expuse în continuare în locuri pu­-blice. Åži la Petrila avem acel obelisc frumos făcut de Ladislau Schmidt, la fel o operă de artă. Deci, în Vale avem câteva monumente frumoase, făcute de profesionişti, dar şi kitschuri care trebuie să dispară din locurile publice. Deci, avem monumente, iar pentru latura pur oficială, în anumite ocazii, acest monument din parcul central este suficient după părerea mea. Poate pe viitor vom face şi un alt monument, reprezentativ, un bust a lui I.D. Sîrbu, dar făcut de un artist profesionist, dar încă nu ne-am hotărât. Dar să vă spun ceva, I.D. Sîrbu este un mare scriitor, dar nu Petroşaniul este oraşul lui de baştină, el, după cum ştiţi, este din Petrila (Aici dl. Butulescu se află într-o gravă eroare; într-un volum de promovarea a Petroşaniului, finanţat de Primăria şi Consiliul Local, avându-l ca autor pe T. Vinţan e scris negru pe alb că Ion D. Sîrbu s-a născut la Petroşani... – n.r.). La fel, Brâncuşi, care a trecut pe la noi, dar e gorjean. Se poate organiza un concurs naţional pe această temă, un monument, şi găsită ideea cea mai bună, treaba fiind destul de delicată. Ar fi păcat să se cheltuiască bani şi energie pentru un kitsch”.

 

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter