09.07.2013, 22:52:37 | 1 comentariu | 1459 vizualizari
GALERIE:
![]()
Fierul vechi, mai preţios decât kilogramul de carne / Omul zilelor noastre gândeşte în timp şi în bani, nu mai ţine cont de alinarea sufletului
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Părintele Vasile Mocan de la Schitul “Sfântul Nicolae”, de pe Valea Ungurului, din Vulcan, se află în Valea Jiului din 1998, când a venit să ridice schitul, a cărui construcţie a fost aprobată încă din 1992.
Încet, cu multă muncă, o voinţă de fier şi încredere în priceperea şi credinţa oamenilor, părintele a condus în aşa fel lucrurile încât acum complexul este aproape finalizat. Biserica mare mai are până va fi finalizată, pentru că se lucrează câte puţin, în funcţie de fonduri şi de zilieri. Acum nu mai sunt bani şi oamenii nu mai ajută lăcaşele de cult cum o făceau altădată. În plus, oamenii pun preţ mai mare pe bunul material decât pe liniştea sufletească.
Întrebat de ce ar mai avea nevoie să finalizeze biserica mare, părintele Vasile a spus că toate construcţiile în sine ale schitului sunt mai puţin importante. Menirea schitului şi a dumnealui ca preot este să vină în ajutorul oamenilor, să-i susţină, să-i ajute. Restul se rezolvă în timp.
Părintele Vasile nu a aşteptat niciodată doar să primească bani din donaţii. Schitul avea pe vremuri şi o mică fermă cu vaci şi porci. Animalele erau întreţinute şi produsele obţinute de la ele vândute. Se vindea carnea de porc, laptele la litru. Dar preotul spune că în ultimii ani toate s-au devalorizat, nu mai sunt bani şi oamenii nu mai cumpără ca altădată. Ferma s-a redus la două văcuţe. „Altădată vindeam kilogramul de carne de porc cu 12-14 lei. Acum şi fierul vechi este mai preţuit decât carnea. Mai bine se vinde şi se cumpără fierul vechi decât hrana”, constată părintele, consternat de faptul că oamenii pun din ce în ce mai mult preţ pe lucrurile materiale, şi mai puţin preţ pe sănătatea şi pacea sufletului lor.
Pentru toţi cei care au un moment liber şi simt nevoia să se detaşeze de toate problemele cotidiene, Schitul “Sfântul Nicolae” este locul ideal, îmbrăţişat de natură, protejat de sufletul bun al localnicilor din zonă.
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
OAMENII S-AU INDEPARTAT DE BISERICA FIINDCA NICI BISERICA NU MAI ESTE CE-A FOST ODATA. IMBUIBATII SI AFACERISTII DIN SANUL B.O.R. NU SUNT "EXTIRPATI" CHIAR SI DACA MASS-MEDIA A VENIT CU NENUMARATE DOVEZI DE INCALCARE FLAGRANTA A SFATURILOR BIBLICE. TACEREA INSEAMNA COMPLICITATE. DESELE SCANDALURI PRIVIND VIATA UNOR PREOTI SI CALUGARI, TAXELE PERCEPUTE DE LA ENORIASI (PESTE "CAPUL" B.O.R.) PENTRU BOTEZ, CUNUNIE SAU INMORMANTARE, AFACERILE CU LUMANARI, PREACURVIA, SUNT DOAR CATEVA EX. DINTRE "ACTIVITATILE" UNOR PREOTI. AM PLATIT TAXA LA BISERICA PENTRU 5 ANI IN URMA, (300 LEI), A SOLICITAT SI A PRIMIT 200 LEI PENTRU SLUJBA DE LA CAPUL DECEDATEI SI LA PLECARE DUPA MASA DE POMANA A MAI CERUT 300 DE LEI. " DOAR 300 DE LEI TREBUIE SA MAI CONTRIBUI FIULE". DESPRE CE VORBIM ?
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |