15.07.2013,  20:52:52 | 5 comentarii | 3278 vizualizari
Hărnicie mare pe angajaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă / Au amendat o firmă de două ori într-o singură zi. Cu toate că respectiva societate a intrat în faliment de vreo 15 luni.
de Cătălin DOCEA
Hărnicie maximă pe reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara. Vizitează firmă după firmă, controlând respectarea legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă. Asta e bine. În acelaşi timp, le recomandă patronilor de unde să achiziţioneze cele necesare (extinctoare etc.) pentru intrarea în legalitate. Asta nu e deloc bine, ci chiar ilegal.
 
Ieri, 15 iulie 2013, d-nii lt. col. Ianc Adrian şi mr. Voicu Gheorghe au trecut pragul unei cabane din municipiul Petroşani. Aveau asupra lor un număr de 3 (trei) procese verbale deja completate, care prevedeau aplicarea a două amenzi în cuantum total de 7.500 de lei pe numele unei societăţi comerciale. Nu punem aici în discuţie cât de oportune au fost sau nu sancţiu­nile aplicate. Poate că, în esenţă şi strict din punct de vedere legal, d-nii menţionaţi aveau dreptate.
Se pune însă întrebarea legată de munca de prevenire pe care ar trebui să o desfăşoare reprezentanţii IGSU “Iancu de Hunedoara”. Logic ar fi ca, la o primă vizită a reprezentanţilor IGSU, să se constate eventualele neconformităţi cu legea şi proprietarii de spaţii comerciale să fie somaţi ca, într-un termen oarecare, să intre în legalitate. Domnii la care am făcut referire n-au procedat deloc aşa. Au pătruns pe uşa spaţiului comercial amintit cu procesele verbale deja completate cu amenzi pentru suma de 7.500 de lei.
Problema cu adevărat mare pentru domnii de la IGSU este că societatea amendată, SC First Business Class SRL Petroşani, a intrat în insolvenţă la data de 09.06.2011 şi, din 26.04.2012, se află în faliment (dosar 761/97/2010 al Tribunalului Hunedoara). Cu alte cuvinte, nici dacă şi-ar fi dorit, firma sancţionată de către reprezentanţii IGSU nu ar fi putut întreprinde demersuri pentru îndeplinirea cerinţelor în domeniul apărării împotriva incendiilor şi al protecţiei civile. Pentru simplul fapt că s-au împlinit deja doi ani de zile de când ea nu mai funcţionează efectiv.
De departe însă, cea mai interesantă şi amuzantă chestiune legată de controlul reprezentanţilor IGSU la socie­tatea amintită este cea a numărului Procesului Verbal de Control întocmit. Acesta poartă, ţineţi-vă bine, data de 15.07.2013 şi numărul 1 (unu). Aţi putea crede, probabil, că anul acesta a fost aplicată o singură sancţiune de acest gen. Nimic mai fals! Fără vreo secundă de muncă de prevenire, reprezentanţii IGSU au aplicat zeci, dacă nu chiar sute, de asemenea amenzi. Toate poartă însă numărul 1 (unu). Cu alte cuvinte, deşi logic ar fi ca formularele de Proces Verbal de Control să fie numerotate, domnii de la IGSU au considerat oportun să nu le mai numeroteze.
Ieri am avut ocazia să vedem trei astfel de Procese Verbale de Control, pe numele a trei societăţi comerciale diferite, şi toate purtau numărul 1 (unu).
Dincolo de penibilul situaţiei, rugăm conducerea IGSU “Iancu de Hunedoara”, o instituţie realmente stimată şi serioasă, să analizeze serios modul în care acţionează în raport cu proprie­tarii de spaţii comerciale. Trăim vremuri în care simplul fapt de a avea unul, doi sau cinci angajaţi constituie un act de curaj. De aceea, în majoritatea cazurilor, din raţiuni strict economice, administratorii de societăţi comerciale nu reuşesc să acopere multitudinea de cerinţe ce apar din partea organelor de control (Garda Financiară, Poliţie, ITM, IGSU, AFP, OPC etc.). Tocmai de aceea, uman şi logic ar fi ca, în urma unor controale cu caracter preventiv, avertismentul sau amenzile moderate să fie primele măsuri dispuse. Dacă aplici, ca organ de control, o amendă de 7.500 de lei “din primul foc” e ca şi cum ai fura pâinea de pe masa unor oameni.
Al doilea aspect, asupra căruia vom reveni, este că nu e tocmai normal, ci chiar ilegal, ca reprezentanţii IGSU să recomande anumite firme pentru diverse achiziţii menite să determine intrarea în legalitate. Părerea noastră.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (5 )

#1 Shoric15.07.2013,  21:57:16
Garda Financiară, Poliţia, ITM, IGSU, AFP, OPC... actioneaza conform legilor in vigoare :)). daca DNA &SRI ar pune niste microfoane pe ei cred ca ar fi un dezastru mai mare ca la BAC , ar pica multe capete de bogatani cu salarii de bugetari si cu averi permutate pe verisori , nepoti si alte neamuri
#2 ZVON16.07.2013,  10:51:38
OARE E MAI MULT DECAT UN ZVON?....MIRCEA DUSA MINISTRU MAPN DORESTE ISU IN SUBORDINEA SA?...SI A SI INAINTAT UN PROIECT LA CSAT IN PRIVINTA ASTA .
#3 Neghinita16.07.2013,  12:14:07
VILA MELINDA = SC First Business Class SRL Petroşani !!! Deci, haideti sa fim corecti! Dac s-a dat o amenda unei firme aflata in faliment este ciudat, dar nu este si mai ciudat ca Vila Melinda este in faliment, dar functioneaza, bine-mersi, clienti non-stop, fac angajari(in ultimele luni, sunt sigur, chiar in acest ziar, am vazut anunturi) etc?! ...Sau daca au in mana o hartie de la Tribunal, au dreptul sa presteze servicii in orice conditii? E clar ca organele de control au gresit (cu nr. procesului verbal-greseala de neiertat!!!... cu cravata nearanjata si cu sireturile desfacute la pantofi), dar incercati sa fiti obiectivi, e cel putin ciudat faptul ca INTENTIONAT se ascunde in articol faptul ca VILA MELINDA = SC First Business Class SRL Petroşani !!! (prietenii stiu de ce) Domnule Docea imi place cum combateti neregulile, dar lipsa de obiectivitate, prin omisiune, este , repet, cel putin ciudata. Sunt de acord ca amenda e imensa (mai ales in conditiile actuale de criza), daca este la prima vizita, desi ma indoiesc ca nu a fost atentionat anterior domnul administrator sa ia masuri pentru a intra in legalitate! In privinta celui de-al doilea aspect aveti dreptate, organele de control nu pot impune anumite firme pentru diverse achiziţii, daca au facut-o nu e normal, dar de obicei, la un asemenea control, chiar administratorul firmei cere detalii de unde poate achizitiona cele necesare (si eu, si dv., si altii au facut la fel, e clar ca ei verificand au habar de unde se pot face achizitiile). Dar ne lungim si nu are rost. Succes pe mai departe!
#4 PAREREA MEA16.07.2013,  21:10:33
PAREREA MEA ESTE CA: Parerea nr. 1: Nr de proces verbal este de fapt nr de exemplar lasat persoanei controlate.Pentru cei ce nu cunosc dar si pentru cei ce cunosc procesele verbale se intocmesc in 2 sau 3 exemplare iar un exemplar se lasa persoanei controlate fie ea fizică ori juridică. Parerea nr. 2: Organele de control nu au facut altceva decat sa respecte legea si sa aplice cuantumul de amenda stabilit de legiuitor. Legea nu prevede avertisment in acest caz motiv pentru care organele de control din cadrul ISU au apliocat legea si nu au incalcat-o asa cum le+ati sugerat dvs domnule Docea. Parerea nr. 3: Societatea mai sus mentioonata a intrat in insoolventa si in faliment mai apoi pentru a fenta statul si a nu plati taxele datorate. Se cunoaste faptul si nu este niciun secret ca societatile ce si-au declarat insolventa sunt scutite de taxe, in acest mod patroni respectivi comit o mica sau mare evaziune fiscala si peste noapte sunt imbogatiti si locuiesc in case de lux conduc masin de mii de euro si nu cunosc ce este munca adevarată. fara vre-o aluzie la Dvs. domnule Docea. Parerrea nr. 4: Nu mai dezinformati populatia ca vă pierdeti cititorii si nu mai fiti partinitori cu astfwel de persoane . Cunoastem si noi ca doar aici locuim
#5 R-13-C17.07.2013,  07:10:43
"parerea mea" tu ai lecturat articolul in "diagonala" dupa cum bine bag-seama. iti respectam parerile, dar s-avem rezon...daca detii in proprietate masina "de batut" campiile, las-o d-le in "garaj".


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
În controalele desfăşurate în ultima săptămână, la agenţii economici hunedoreni, ITM Hunedoara a depistat [..]
06.03.2014, 21:40   |    0 comentarii
Jandarmii hunedoreni şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură au depistat j[..]
12.01.2014, 18:28   |    7 comentarii

Poliţiştii Serviciului Rutier hunedorean sunt bucuroşi că au reuşit, fiind prezenţi pe drumurile judeţului, să nu înre[..]

07.05.2013, 21:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter