|
.
01.11.2011, 10:47:19 | 0 comentarii | 1077 vizualizari
GALERIE:
FOTO
La Deva, / Eveniment editorial de marcă
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Săptămâna viitoare, trei edituri bucureştene care fac parte din Grupul de edituri Prestige, vin la Deva pentru a participa la o acţiune organizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu”.
Începând cu 8 noiembrie, timp de o lună, un nou stand de cărţi cu vânzare va fi organizat în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii „Ovid Densuşianu” Hunedoara - Deva. Astfel, Grupul Prestige din Bucureşti, grup format din editurile M.M.S. Publishing, Livingstone şi Pescăruş, se prezintă în faţa iubitorilor de carte cu o ofertă extrem de generoasă.
Specializată pe literatură de spiritualitate, pe cărţi de filozofie, psihologie, editura şi-a bazat demersul pe credinţa că fiecare om, fiecare virtual cititor este capabil să-şi creeze viaţa, realitatea în care trăieşte şi pentru aceasta are nevoie de informaţii corecte, pertinente şi variate. Aceste informaţii le poate oferi producţia editorială a Grupului Prestige care se adresează unui public pasionat de tematica spirituală, de scrierile ezoterice, de experienţa şi sfaturile unor mari iniţiaţi din cele mai diverse zone geografice şi din diferite spaţii temporale.
„În completarea standului prezentat la Deva, Grupul Prestige a invitat şi alte edituri cu profil similar să se alăture demersului de a populariza cât mai bine şi a face cât mai cunoscută oferta editorială pusă la dispoziţia publicului hunedorean. Prin urmare, la acest stand vor fi prezente şi alte edituri cu profil similar precum editurile Mix (cu lucrări ce încearcă să descifreze căile spiritualităţii autentice într-un limbaj accesibil), Dharama (cu cărţi ce pun accentul pe potenţialităţile sufleteşti neexplorate, pe înţelepciunea unor autori indieni, pe energia psihică şi valenţele ei), Daksha (cu cărţi de astromedicină, tehnici ale iniţierii tibetane, misterul unor evenimente neobservate din lumea reală), Infinit (cu cărţi ce tratează controlul minţii umane, aventuri dincolo de limitele corpului fizic, experienţe extracorporale, ingineria conştiinţei umane), Firul Ariadnei (lucrări de spiritualitate creştină, descifrarea Sfintei Scripturi, texte despre rezonanţa morfică, această nouă ştiinţă a vieţii), Lux Sublima (cu cărţi de aforisme şi tehnici yogine, virtuţile tămăduitoare ale unor plante), Ram (literatură ezoterică indiană, Upanişadele, scrieri budiste) şi Adevărul divin (cu cărţi cuprinzând poveşti despre viaţă şi moarte, mesaje din univers, comunicarea cu maeştrii spirituali în vederea obţinerii autocontrolului, atingerea cuantică sau vindecarea cu mâinile)”, a declarat Sebastian Bara, directorul Bibliotecii „Ovid Densuşianu” Hunedoara - Deva.
Profilul standului este cu precădere conferit de cărţile ce pun accentul pe teme majore precum autocunoaştere şi dezvoltare personală, spiritualitate, astrologie, medicina neconvenţională precum şi numeroase cărţi pentru copii pe teme de spiritualitate, într-un limbaj accesibil acestora.
Preţurile practicate de editurile participante la stand vor fi accesibile celor ce vor dori să-şi completeze biblioteca personală şi să fie informaţi despre cele mai noi apariţii în domeniul vast al spiritualităţii.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



