18.07.2013,  22:13:23 | 0 comentarii | 1007 vizualizari
Viaţa bate filmul… / Contrabandistul ghinionist
de Mihaela PETROŞAN
Miercuri, un tânăr din Hunedoara a fugit cu autoturismul chiar de lângă poliţiştii care îl verificau, reuşind performanţa să facă şi un accident, intrând drept în grădina unui localnic din Teliucu Inferior. Ulterior, oamenii legii au descoperit că individul transporta o cantitate mare de ţigări de contrabandă.
În fapt, poliţiştii l-au oprit pe Mircea S., din Hunedoara, de 29 de ani, pentru un control de rutină. Totul a fost în regulă până când oamenii legii i-au cerut tânărului să deschidă portbagajul maşinii. Speriat, acesta a demarat în trombă, dar a pierdut controlul maşinii, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-o grădină.
Prins de poliţişti, şoferul fugar a motivat că s-a sustras controlului întrucât a consumat băuturi alcoolice, dar în urma testării cu aparatul alcoolscop rezultatul a fost negativ. 
Ulterior, în grădina în care a fost depistat bărbatul, au fost găsite 939 pachete de ţigări, care nu prezentau timbru românesc. 
În timpul audierii, hunedoreanul a recunoscut că transporta ţigări netimbrate, totodată declarând că este cercetat într-un dosar penal privind traficul de ţigarete şi că, pentru astfel de fapte, a executat o pedeapsă privativă de libertate de 5 luni şi jumătate. El a fost reţinut şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Contrabanda cu ţigări face victime chiar şi la vârsta a treia. Încercând să câştige ceva bani, un bătr&a[..]
29.05.2015, 01:16   |    2 comentarii
Un individ din Hunedoara a fost depistat de poliţişti că făcea de mai multă vreme contrabandă cu ţigări.11.03.2015, 23:28   |    0 comentarii
În urma unei acţiuni a poliţiştilor Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice Hunedoara, un bărbat din Hunedo[..]
22.02.2015, 19:09   |    0 comentarii

Poliţiştii au mai prins o persoană care se ocupa cu ţigările de contrabandă, în Petroşani.

Con[..]

23.10.2014, 20:20   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter