28.07.2013,  21:34:40 | 0 comentarii | 627 vizualizari
Întrucât Mititelu nu poate folosi denumirea FC Universitatea Craiova, / Contractul cu Primăria Petroşani e ca şi anulat
de Loredana JUGLEA
Dosarul de înscriere în Liga a II-a a echipei lui Adrian Mititelu se află pe masa Comisiei de Disciplină, în urma sesizării secretarului general Adalbert Kassai.
 
Săptămânalul „Fanatik” a dat publici­tăţii raportul primit de Kassai de la Viorel Duru, în baza căruia dosarul de înscriere al echipei lui Mititelu a ajuns la comisia federală, condusă de Daniel Cernat. În cadrul acestui raport, Viorel Duru, membru în Comisia de analizare a cererilor de înscriere în Liga II, consideră că societatea lui Adrian Mititelu nu poate folosi denumirea de Fotbal Club Universitatea Craiova, aşa cum ar fi solicitat patronul echipei în cererea de înscriere. „Concluzia lui Duru este cu atât mai interesantă, cu cât pică în momentul unui război dur între olteni. Primarul Olguţa Vasilescu, pe de o parte, susţine că palmaresul este la noua echipă a Craiovei, asociată cu Clubul Sportiv Universitatea Craiova, în timp ce Mititelu, pe de altă parte, are un act de la OSIM care atestă că deţine înregistrată marca Fotbal Club Universitatea Craiova”.
De asemenea, Viorel Duru apreciază că „sursele credibile de finanţare prezentate de club sunt de doar 200.000 euro, insuficiente pentru participarea la competiţiile la care trebuie să participe Fotbal Club U Craiova SA în sezonul 2013/ 2014, respectiv Campionatul Naţional Liga 2, Cupa României şi campionatele de juniori la cinci categorii de vârstă”. Comisia de Disciplină a FRF va analiza dosarul de înscriere al U Craiova astăzi, 29 iulie. Dacă noua echipă a lui Mititelu nu va fi recunoscută, înţelegerea dintre FCU Craiova şi Primăria Petroşani în ceea ce priveşte baza sportivă este ca şi anulată. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Managerul echipei Jiul Petroşani, Marin Tudorache spune că şansele ca Universitatea Craiova să joace la Petroşani sunt de 70 la sută.&rdqu[..]

07.11.2013, 19:47   |    0 comentarii
Aflată în impas, echipa de fotbal FC U Craiova nu va putea juca nici pe stadionul Jiul. 08.10.2013, 22:47   |    0 comentarii
Retrogradată în această vară din Liga I, după un singur sezon petrecut acolo, echipa CS Turnu Severin nu se va îns[..]
16.07.2013, 20:34   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter