05.08.2013,  23:21:09 | 1 comentariu | 1243 vizualizari
Dosar DNA / Evaziune fiscală de peste 3 milioane de euro
de Mihaela PETROŞAN

Între cauzele finalizate în luna iulie 2013 şi care nu au fost mediatizate de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) se află şi unul care vizează judeţul Hunedoara. În fapt, este vorba despre un proces penal în care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă. Prejudiciul în acest dosar depăşeşte 3 milioane de euro.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş spun că „în cursul anilor 2009 - 2011, inculpaţii Mihuţ Cristian şi Buruiană Valentin George, în calitate de administratori de drept ai SC Euro Pet Ind SRL Târgu Mureş, fiind determinaţi şi coordonaţi de inculpatul Nemeth Jozsef, administrator de fapt al aceleiaşi societăţi comerciale, în scopul obţinerii în mod ilicit de importante sume de bani de la bugetul de stat, au implicat această firmă (cu obiect de activitate comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al echipamentelor sanitare, transporturi rutiere şi servicii de mutare) într-un mecanism evazionist care viza, în principal evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni comerciale fictive (încheiate cu diverse firme, parte dintre acestea controlate de inculpaţi), omisiunea de a înregistra livrările de bunuri şi servicii către clienţii societăţii, stabilirea cu rea credinţă a sumelor cu titlu de TVA deductibilă sau TVA colectată aferentă livrărilor intracomunitare declarate, pentru care nu s-a justificat scutirea de la plata TVA. De asemenea, inculpaţii au ridicat din societate sume de bani pentru care nu s-a făcut dovada utilizării în interesul societăţii”.

În această modalitate, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 13.356.848 lei (echivalentul a aproximativ 3.246.602,66 euro), reprezentând TVA, impozite pe profit, impozit pe dividende.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în procesul penal. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând tuturor inculpaţilor.
De asemenea, la solicitarea procurorilor anticorupţie, Tribunalul Mureş a luat faţă de persoana juridică SC Euro Pet Ind SRL măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare judiciară pe un termen de 60 de zile.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Mureş. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 costy06.08.2013,  08:45:18
din cand in cand, procurorii dna scot de la naftalina cate un dosar penal, doar asa ne vom aduce aminte ca...dna exista, traieste, este cu noi...asta in timp ce alte cazuri grave de fraudare sunt purtate pe la diverse unitati de parchet.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Administratorul unei firme din Petroşani a fost săltat de oamenii legii marţi şi a fost dus în faţa instanţei Tribunal[..]
04.03.2015, 21:20   |    0 comentarii
Cinci oameni de afaceri sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la e[..]
08.04.2014, 20:03   |    0 comentarii

Conform datelor de bilanţ privind activitatea Tribunalului Hunedoara în primul semestru al acestui an, instanţa hunedoreană[..]

06.08.2013, 22:32   |    1 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter