07.08.2013,  22:01:40 | 2 comentarii | 2573 vizualizari
Preotul Adrian Boantă, parohul Parohiei Ortodoxe Petrila II: „În parohia noastră au intrat, din păcate, mulţi lupi, chiar prea mulţi. Şi mai şi sar purecii de pe ei din când în când… Să înţeleagă fiecare ce vrea. De aceea era nevoie de încă o Biserică…”
de Corneliu BRAN

* Proiectul ZVJ „Nimic fără Dumnezeu” (episodul nr. VIII)

Petrilean din moşi-strămoşi

- Părinte Adrian, fiind născut la Petrila, credincioşii de aici vă cunosc. Respectând tipicul proiectului ZVJ „Nimic fără Dumnezeu”, pentru a face cunoştinţă cu cititorii noştri, vă rugăm să vă prezentaţi.

- De când eram pe băncile şcolilor, cel mai mult mi-a plăcut şi mi-a rămas în minte o vorbă de-a lui Ion D. Sîrbu: „Europa e un biet continent. Petrila e o adevărată lume!”. La început am luat-o în glumă, dar de câţiva ani am constatat că petrilenii sunt, într-adevăr, legaţi de o verigă a unui lanţ, care îi face să fie foarte mult legaţi unii de alţii. Ceea ce m-a făcut să realizez că Ion D. Sîrbu avea multă dreptate.

M-am născut în Petroşani la 29 martie 1983, petrilean fiind de origine, cu părinţi petrileni din moşi-strămoşi. Am absolvit Şcoala Generală nr. 5 din Cartierul 8 Martie. După terminarea celor opt clase, am urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Arad, pe care l-am absolvit în 2002. Din 2002 şi până în 2006 am fost student în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Aurel Vlaicu” din Arad. După absolvire, am continuat, doi ani, şi masteratul în cadrul aceleaşi facultăţi.

Din 2006 sunt profesor titular la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani. Un an mai târziu m-am căsătorit, soţia mea Adriana absolvind şi ea facultatea la Petroşani. Împreună avem două minunate fete, dăruite de Dumnezeu, Anastasia şi Flavia, de 4, respectiv 2 ani. Legat de soţia mea, pot spune că din anumite împrejurări o ştiam de mai demult. Dar cum în toate e grija lui Dumnezeu, îmi amintesc că în Biserica în care slujesc astăzi, între ghilimele „am pus ochii pe ea” la un maslu (acestea fiind în Petrila renumite, în perioada Postului Paştilor sau Postului Crăciunului). Apoi, viaţa şi Dumnezeu ne-au adus împreună, cunoscându-ne mai bine în perioada studenţiei.

Două femei credincioase

- Cum v-aţi apropiat de Biserică în copilărie?

- Din păcate, nu am făcut parte dintr-o familie prea credincioasă. Totuşi, în familie două femei au fost deosebit de credincioase. Este vorba de bunica din partea tatălui, Ana, şi de străbunica din partea mamei, Lucreţia, ambele având o credinţă ieşită din comun. Străbunica Lucreţia a trăit foarte mult. Eu aveam 21 de ani când dumneaei a trecut la cele veşnice, şi nimeni, după atâţia ani, nu-şi aminteşte ceva rău despre ea. A fost o femeie care nu a făcut rău nimănui, credincioasă, de treabă, cu un caracter minunat şi o viaţă curată. Când eram mic, în casa străbunicilor şi a bunicilor (locuiau în aceeaşi casă) am văzut pentru prima dată icoane, cărţi de rugăciuni, ce înseamnă să ţii toate posturile, să te rogi şi aşa mai departe. Şi chiar dacă era înainte de 1990, în acea casă Dumnezeu era peste tot, inclusiv în inimile celor două femei. Câteodată eram şi eu luat la Biserică. Aşa se face că de mic am avut şansa să merg în Casa Domnului şi să-mi dau seama ce minunat este Dumnezeu şi învăţăturile Sale. Un alt om care a stat şi stă foarte mult la temelia formării mele este părintele Ioan Jurca. Iată, azi, am ajuns să slujesc în locul lui la Biserica „Sf. Treime”, dumnealui fiind acum la Deva. Părintele Ioan Jurca mi-a fost profesor de religie. Cu dumnealui m-am sfătuit tare mult de fiecare dată, primind şi multe informaţii sau sfaturi pe linie religioasă. Pot spune că e printre primii dascăli ai vieţii mele, omul care m-a adus pe această linie. Drept pentru care îi mulţumesc de fiecare dată când simt nevoia şi iată că o fac şi azi în acest interviu.

Corul „Psaltic” – o trambulină spre preoţie

- Cum aţi ajuns la Biserica „Sfânta Treime”?

- Încă din timpul seminarului şi facultăţii făceam parte dintr-un grup de 10-12 tineri, care ne-am înţeles foarte bine. Toţi, cum am terminat facultatea, ne-am căsătorit, apoi am avut copii, unii am ajuns profesori, alţii au activat în diferite domenii. Apoi, am format un grup coral, „Psaltic”, care mergea să cânte la diferite Biserici, de hramuri şi nu numai, unde grupul era invitat. Odată cu venirea Preasfinţitului Gurie, soarta grupului s-a schimbat, deoarece părintele Episcop, cum se spune, a pus ochii pe noi. Rând pe rând, ne-a luat din grup şi ne-a hirotonit, fiecare ajungând preot. Ţin minte că primul hirotonit am fost eu. Apoi, părintele Gărgan şi alţii. Da, aşa a fost, Preasfinţitul ne-a luat din strană direct, rând pe rând, ne chema la altar, ne punea la învăţat, ne dădea sarcini precise şi, după aceea, la examene.

În 2010, de Sf. Ioan Postitorul, pe 2 septembrie, am fost numit diacon, iar pe 8 septembrie, de Sf. Maria Mică, am fost hirotonit preot la Biserica „Sfânta Treime”. După alte câteva luni, în aprilie 2011, am fost numit paroh. Mă bucur că am ajuns slujitor la această importantă Sfântă  Biserică a Petrilei, pentru că Biserica noastră din Parohia Petrila II este recunoscută ca fiind cea mai mare şi cea mai frumoasă din Petrila. Şi astăzi avem cele mai multe cununii, botezuri, pomeniri şi aşa mai departe, cât toate parohiile Petrilei la un loc.

Biserica sfinţită în 1926 de protopopul Nicolae Zugravu

- Vorbiţi-ne puţin şi de istoricul acestei Biserici.

- În 1926, Societatea Minieră Petroşani a donat un teren pentru a se ridica la Petrila un sfânt lăcaş de închinăciune pentru angajaţii din localitate. La 12 septembrie 1926 a fost sfinţită fundaţia, iar lucrările de zidire au fost sfinţite în anul 1932 de către protopopul Nicolae Zugravu (greco-catolic – n.r.). Primul paroh a fost preotul Virgil Pop, iar sfinţirea Bisericii, când totul a fost gata, s-a făcut tocmai în anul 1941, la 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Până atunci, între anii 1933-1934, au fost instalate iconostasul de lemn şi candelabrul mare, ambele sculptate de către Andrei Cotârlă din Oraviţa. Pictura interioară a fost realizată între anii 1939-1940, când au fost pictate 12 icoane murale, iar interiorul a fost decorat de prof. Cornea din Cluj, ajutat de decoratorul Al. Cermuş din Petroşani. Cu doi ani înainte de începerea picturii Bisericii, în 1937, a fost realizată şi pictura iconostasului de către doi absolvenţi ai Institutului Belle-Arte din Bucureşti, Petre Timoc şi Nicolae Covaci.

În decursul anilor au avut loc mai multe reparaţii. Prima s-a făcut în anul 1956, când s-au făcut reparaţii exterioare, pe-atunci păstorul Bisericii fiind preotul Ieronim Hangea. Pe timpul părintelui Ilie Ştefănie, între anii 1969-1970, s-au făcut, de asemenea, reparaţii parţiale, înlocuindu-se şi acoperişul din eternit cu unul de tablă. Între anii 1980-1982, pe vremea preotului paroh Mihai Muntean, s-a vopsit acoperişul, s-au montat jgheaburi noi şi burlane, s-au dublat ferestrele existente, s-a zugrăvit integral exteriorul şi s-a împrejmuit cu un gard de fier curtea, completat şi de un gard viu. De-a lungul istoriei, la această Biserică au slujit preoţi extraordinari, care şi-au pus amprenta aici, şi care şi-au adus contribuţia la viaţa parohiei. De aceea nu putem să nu-i trecem aici pe: Virgil Pop (între anii 1932-1933), Ieronim Hangea (1933-1965), Ilie Ştefănie (1965-1972), Gheorghe Cornoi (1972), Nicolae Fugătă (1975-1976), Mihai Muntean (1976-1984), Ioan Jurca (1984-2000) şi Gligor Urecheat (care se află din anul 2000 şi până în zilele noastre, alături de mine).

Lucruri bune să se-adune

- Cum aţi găsit această mare Biserică?

- Ca în orice parohie, am găsit mai multe lucruri bune. Fireşte, am găsit şi lucruri mai puţin bune. Cele bune au constat, în primul rând, în calitatea oamenilor. Am găsit oameni minunaţi, oameni înţelepţi şi destoinici. Eu apreciez foarte mult oamenii care ştiu să-şi ducă greul şi care nu se plâng tot timpul. Asta m-a încurajat cel mai tare când i-am văzut că tac şi fac, chiar dacă unii au destule greutăţi şi probleme. Aceşti oameni, pe care i-am găsit, sunt şi azi. Mă sfătuiesc tare mult cu ei şi îi apreciez în tot ceea ce fac. Acest grup micuţ, dar puternic, m-a făcut să capăt încredere şi să am speranţe să continui ca paroh.

Fiind foarte frumoasă, Biserica avea nevoie de o mică schimbare, în sensul aranjării ei. Asta m-a determinat să încep să schimb puţin faţa lăcaşului, pentru a face lucrurile cât mai bune. Cu ajutorul grupului de care vă vorbeam şi al enoriaşilor am schimbat uşile, geamurile, gardul curţii şi mobilierul. De asemenea, am refăcut picturile şi zugrăvirea exterioară, inclusiv retencuirea corpului clădirii, parcul de flori de-afară şi absolut tot ce mai trebuia ca Biserica să arate cât mai bine, iar oamenii să se simtă cât mai plăcut în ea la slujbe. Cea mai mare bucurie a mea este momentul în care slujesc, când văd că de fiecare dată Biserica este arhiplină, uneori nu e loc să arunci un ac. Datorită acestui fapt am amplasat afară şi sonorizare, vara oamenii pot asculta slujba şi de-afară din curte.

O urgenţă: refacerea picturii interioare

- Ce ar mai fi de făcut?

- Mereu e de făcut câte ceva la o Biserică. Pot să spun că, în mare, totul e pus la punct. Avem în gând să ne apucăm de refacerea picturii interioare. Acum, avem centrală, dar înainte Biserica a fost încălzită cu cărbune la o sobă de teracotă, ceea ce a făcut ca, în timp, să se înnegrească pictura. Vom reface pictura şi apoi ne gândim să o resfinţim, ţinându-se cont că toate au fost schimbate. Dacă resfinţirea exterioară a fost făcută când a venit Preasfinţitul Gurie la noi, vrem ca anul viitor să facem o resfinţire a întregii Biserici, la care să-l invităm din nou pe Preasfinţitul Gurie. Dar să vedem, e prea devreme acum să ştim când va fi acel moment.

Biserica nouă şi aşezământul social prind contur

- Să vorbim pe scurt şi de cea de-a doua Sfântă Biserică a parohiei, având hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”. Spunem, pe scurt, deoarece noi am scris de mai multe ori despre ea…

- În luna decembrie 2010, Preasfinţitul Gurie ne-a dat sarcina aceasta: o Biserică nouă în parohia noastră, plus un centru de zi pentru copii, ridicate cu inteligenţă, dar cu posibilităţi materiale reduse. Aşa a început totul. Dacă vorbim de acest centru, trebuie spus că Biserica se va ocupa de tot ce ţine de aceşti tineri, începând de la hrană, îmbrăcăminte şi rechizite şcolare până la educaţia lor. Parohia va suporta toate cheltuielile. Începutul va fi pentru 20 de tineri de liceu, din clasa a IX-a, care vor fi susţinuţi până la terminarea liceului. Proiectul final se doreşte a cuprinde 50 de tineri, dar pentru început vom cuprinde doar 20. La început e bine să faci lucruri micuţe, dar serioase. Avem în parohia noastră şi organizaţia „Salvaţi Copiii”, cu care colaborăm foarte bine. Întrucât voluntarii acesteia se ocupă foarte bine de copiii din clasele I-VIII, noi ne-am gândit că ar fi bine să-i luăm sub supraveghere pe cei din clasele IX-XII. De aceea am venit cu acest proiect, ştiindu-se şi câtă sărăcie este în Petrila.

La parterul centrului de zi pentru copii vor fi băi pentru fete şi băi pentru băieţi şi o cantină pentru 50 de persoane. La etaj va fi un birou, un depozit şi două camere foarte mari: una pentru odihnă şi alta pentru studiu, care va cuprinde şi biblioteca. Sută la sută, hrana şi toate celelalte vor fi asigurate din suportul Bisericii.

Exact în urmă cu doi ani, pe 1 august 2011, am trasat cu inginerul care execută lucrarea, dl. Gheorghe Ruşeţelu, construcţia Bisericii, iar după-amiaza s-a şi început săparea fundaţiei. Aseară, pe 31 iulie 2013 (interviul a fost realizat la 1 august – n.r.), a fost ultima zi în care am turnat beton. Practic, am reuşit închiderea cupolei. În momentul de faţă, Biserica e acoperită total, nu mai plouă, astfel că în perioada următoare ne apucăm de acoperişul de lemn. Urmează montarea uşilor, a geamurilor, a instalaţiei electrice, tencuirea interioară şi apoi dăm drumul la slujire. Nu ştiu când va fi gata Biserica, doar Dumnezeu ştie. Noi sperăm să fie totul gata cât mai repede. Vă spun sincer că încă de la început nu mi-a fost frică de acest proiect. Poate că mi-a dat Dumnezeu o stare de inconştienţă, să nu-mi dau seama de mărimea proiectului. Pe parcurs, mi-am dat seama că, de fapt, e un proiect de la Dumnezeu, de la început venind toate parcă de la sine. Ceea ce este de remarcat este că nu am cerut bani de la nimeni, n-am bătut la uşa nimănui, dar oamenii adevăraţi, creştini de mare valoare, au venit singuri spre acest proiect. Le mulţumim tuturor şi pe această cale, iar Dumnezeu sunt convins că va avea grijă de ei! Există un om care ne-a ajutat însă foarte mult: primarul Ilie Păducel. Nu e nici politică, nici campanie, ca să fim acuzaţi, nu e laudă, nu e nimic… Dar dacă nu exista dl. primar, eu sunt convins că azi proiectul nu era nici la cota zero. Dumnezeu o să-l răsplătească pe măsură şi, dacă aş trăi 100 de ani, atunci voi spune tot aşa. Nu pot să uit nici de cei din fostul consiliu local sau de fostul viceprimar, care au fost de acord cu acest proiect şi l-au susţinut, cu excepţia a doi-trei consilieri. Au fost mulţi care au donat şi o să le mulţumim tuturor la timpul potrivit, dar ce a făcut primarul Ilie Păducel este cel mai mare ajutor.

Viaţa parohiei

- Ce probleme aţi identificat de când sunteţi paroh şi preot în parohie?

- Sărăcia este cea mai mare problemă în parohia noastră. Ea provine din cauza lipsei locurilor de muncă. Este o problemă generală în România, dar parcă în parohia noastră este şi mai acută. O altă problemă e ca aceea din pilda „În momentul în care nu e păstor, ori îţi vin fraţii, ori îţi vin lupii!”. În parohia noastră au intrat, din păcate, mulţi lupi, chiar prea mulţi. Şi mai şi sar purecii de pe ei din când în când… Să înţeleagă fiecare ce vrea. De aceea era nevoie de încă o Biserică, iar Dumnezeu le-a rânduit pe toate şi ne-a ajutat.

- Care e sprijinul Bisericii pentru aceşti oameni cu greutăţi? Care este viaţa parohiei?

- Fiecare participant la slujbele Bisericii noastre cunoaşte cele două acţiuni majore pe care le facem. De Sf. Paşti şi de Crăciun organizăm, prin donaţia parohiei, masa pentru cei 42 de bătrâni de la Azilul de Bătrâni din Brătianu şi pentru cei 118 copii de la „Salvaţi Copiii”. Mai avem donaţii pentru familiile cu probleme sociale, care se desfăşoară cu sprijinul Protopopiatului Ortodox Petroşani. Chiar în urmă cu două luni am donat alimente mai multor zeci de familii, donaţiile provenind de la Biserici din Valea Jiului şi colectate de Protopopiatul Ortodox din Petroşani.

Legat de viaţa parohiei, avem un cor frumos de copii şi tineri, de care avem grijă şi pe care îi mai trimitem în excursii. De exemplu, ultima dată i-am dus anul trecut la Hramul Mănăstirii Oaşa, iar cât de curând vom merge să vizităm împreună şi alte locuri.

- Finalul vă aparţine…

- Îmi vine în minte un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, foarte elocvent: „Că tuturor m-au făcut toate, ca măcar pe unul o să-l mântuiesc…”.


Comentarii articol (2 )

#1 cecilia13.08.2016,  09:24:39
Buna ziua! Va rog sa imi spune ti daca exista azilul si daca ave ti locuri ,pt. mama caut,are 76 de ani
#2 cecilia13.08.2016,  09:26:07
Va rog sa ma contactati la nr. 0731433198


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter