07.08.2013,  22:13:05 | 4 comentarii | 4181 vizualizari
La alegerile în organizaţiile de femei din PSD, Agitaţie şi tensiuni
de Mihaela PETROŞAN

Femeile social-democrate din judeţul Hunedoara se află în focul alegerilor la nivel local. În Valea Jiului, organizaţiile de femei vor avea adunări de alegeri la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie.

Conform indicaţiilor primite de la Bucureşti ca organizaţiile locale să fie în regulă în perspectiva alegerilor din 2014, organizaţiile de femei din Partidul Social Democrat desfăşoară, în această perioadă, adunări de alegeri. Până acum s-au desfăşurat alegeri la organizaţiile de femei PSD din Orăştie (în 2 august) şi Hunedoara (în 6 august).

La ultima adunare de acest fel, de la Hunedoara, se pare că spiritele s-au încins. Mai multe femei au reclamat că în buna desfăşurare a alegerilor s-au amestecat colegii bărbaţi, invitaţi la şedinţă.

„Au fost probleme pentru că preşedintele organizaţiei PSD Hunedoara, Dan Bobouţanu, şi preşedintele executiv Cristian Resmeriţă au intervenit atunci când nu era cazul, în timpul alegerilor. Conform regulilor interne şi statutului, adunările de alegeri pe plan local sunt conduse de preşedintele organizaţiei judeţene de femei şi nu era normal să se amestece bărbaţii invitaţi la şedinţă”, a declarat Liliana Ţolaş, preşedinte al organizaţiei judeţene a femeilor social-democrate Hunedoara.

La adunarea de alegeri de la Hunedoara au participat 53 de membre ale organizaţiei de femei. Au fost două candidate, fostul preşedinte Bianca Farcaş şi Claudia Andraş. La şedinţă au participat, ca invitaţi, deputaţii Natalia Intotero şi Cristian Resmeriţă - preşedinte executiv al PSD Hunedoara, Dan Bobouţanu - viceprimarul municipiului Hunedoara, precum şi primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu - secretar executiv al PSD Hunedoara.

Adunarea a fost condusă de preşedintele organizaţiei judeţene Liliana Ţolaş.

În urma votului, Claudia Andraş a devenit noul preşedinte al organizaţiei de femei din Hunedoara, obţinând cu 21 de voturi mai mult decât Bianca Farcaş.

Tot marţi şi la Călan ar fi trebuit să fie alegeri la organizaţia de femei PSD. Însă pentru că nu a fost statutară, conferinţa a fost reprogramată.

Programul alegerilor la organizaţiile de femei din Valea Jiului este următorul: în 29 august – Aninoasa, Lupeni şi Uricani, în 30 august – Petrila şi Vulcan, şi în 8 septembrie – Petroşani.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (4 )

#1 MIHAI08.08.2013,  09:53:17
NU LE MAI AJUNGE CIOLANUL:))!!!
#2 JECKY09.08.2013,  00:51:02
Gresit Mihai ,nu le mai ajunge ......altceva.
#3 MAX21.08.2013,  10:01:22
trebuie si cate o pipitza si fie jobul mai dulce
#4 geo27.08.2013,  09:12:30
La PSD-femei Lupeni o pune parlamentarasul pe nevasta-sa, sau o pune la spital in locul lui Fusasa?!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter