19.08.2013, 23:40:11 | 0 comentarii | 4310 vizualizari
Proiectul ZVJ „Nimic fără Dumnezeu” (episodul 9). Preotul ortodox Mihai Muntean, paroh Petroşani I: „Îi rog pe toţi, în calitate de preot, să fie permanent rugători de Dumnezeu şi să nu se lase copleşiţi de greutăţile de natură materială, să fie puternici şi să se roage…” (I)
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Generaţia nr. 4 de preoţi
- Părinte Mihai, slujiţi de zeci de ani în Valea Jiului. Mulţi vă cunosc, dar cei mai mulţi probabil ar dori să afle câte ceva din biografia dumneavoastră. Haideţi să vorbim puţin despre anii copilăriei, despre familia dumneavoastră…
- M-am născut la 5 mai 1952 la Orăştie, tatăl meu, Mircea, fiind preot în satul Spini din apropiere. Sunt hunedorean de loc şi fac parte dintr-o familie de preoţi, la a patra generaţie. La origine, străbunicul, Ioachim Munteanu, era din Tilişca, judeţul Sibiu. Nu e o greşeală de nume, cum aţi crede, pe el, ca şi pe tatăl meu îl chema Munteanu, eu m-am ales cu numele de Muntean din cauza unei greşeli a unui funcţionar din primărie şi aşa am rămas până în ziua de azi.
Cel dintâi preot din familie a slujit la Biserica din Gura Râului, ajungând mai apoi protopop în Agnita. Dumnealui era un preot minunat şi bine pregătit. Drept dovadă vă pot spune că a fost şcolit pe vremea marelui mitropolit Andrei Şaguna. De altfel, când trecea spre cele veşnice marele mitropolit, străbunicul meu era în anul IV la Academia din Sibiu.
Bunicul, Eugen, a fost şi el preot în Banatul Sârbesc, după care, din 1916, a devenit preot militar în Primul Război Mondial. Dacă din partea tatălui fac parte dintr-o familie sibiană care a mers pe linia preoţească, cei din partea mamei, Elena, provin din localitatea Aurel Vlaicu. Anii copilăriei i-am petrecut la Spini. Am urmat cursurile şcolare întâi în sat, apoi la Simeria. La 14 ani am ajuns împreună cu familia la Iscroni, în Valea Jiului, unde tata a fost numit preot în această localitate, şi aşa am venit toţi după el. Am continuat la Iscroni şcoala generală, după care am urmat cursurile Liceului de Cultură Generală din Petroşani, pe care l-am absolvit în 1971.
Frumoasele amintiri din Iscroni
- A doua parte a tinereţii, după cea din Spini, aţi petrecut-o, deci, în Iscroni…
- Da, mi-am petrecut adolescenţa în Iscroni, via Petroşani, unde mergeam la cursuri. Îmi aduc aminte de multe lucruri frumoase din acea perioadă. Dar cel mai mult îmi amintesc de faptul că participam cu familia la serviciile religioase, într-o perioadă în care ştiţi bine că erau destule restricţii şi obstrucţii în acest sens. Dar nu s-a pus problema niciodată să nu mergem la Biserică, să nu ne rugăm lui Dumnezeu şi să nu ţinem sărbătorile şi posturile de peste an. De Iscroni îmi mai amintesc cu plăcere de sărbătorirea anuală a Tulipanului, când se făcea nedeie şi toată lumea participa cu plăcere. Bine, nici atunci costumul tradiţional momârlănesc nu prea mai era prezent în comunitatea din Iscroni. Nici acum nu ştiu de ce la Iscroni nu s-a păstrat portul momârlănesc, faţă de alte comunităţi din Valea Jiului care şi azi îl poartă cu plăcere la sărbători şi evenimente.
Sărbătorirea Paştilor la Iscroni îmi aduce în memorie alte amintiri plăcute, momente frumoase ale copilăriei care îmbogăţesc zestrea spirituală a oricărui tânăr, cu care apoi păşeşte în lume. Ţin minte că ciocnirea ouălor era un adevărat eveniment pentru noi, copiii, apoi masa de Paşti din familie şi toate celelalte.
Liceul la Petroşani. Institutul de Teologie la Sibiu
- După liceu ce a urmat?
- Referitor la amintirile din liceu, ele sunt încă vii şi mi-au lăsat amprente clare în viaţa mea. Pe vremea aceea, liceul de cultură generală, actualul liceu teoretic, funcţiona în clădirea de azi a şcolii sportive. Atunci am legat prietenii frumoase cu mulţi dintre ceilalţi colegi, oameni cu care mă întâlnesc şi astăzi şi stăm de vorbă. Fiecare dintre ei este azi cu rostul lui, unii sunt medici sau avocaţi, alţii profesori sau ingineri, iar alţii sunt oameni simpli, dar oneşti, care, cu toate greutăţile, au reuşit în viaţă.
În 1971, după absolvirea liceului, am dat admitere la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. Deşi pe vremea aceea existau pentru studii superioare în teologie doar două variante, Bucureşti şi Sibiu, m-a atras Sibiul din mai multe motive. Unul dintre acestea era glasul originii mele, Sibiul fiind pentru mine oraşul de suflet. Apoi, doar la Sibiu puteau da admitere cei care absolviseră liceul, la Bucureşti condiţia fiind să fii absolvent de seminar teologic. Am avut parte la facultate de o generaţie de aur de profesori. Aş vrea să amintesc aici de părinţii profesori Nicolae Neaga, Grigorie Marcu, Isidor Todoran, Ioan Zăgreanu, Ioan Floca, Teodor Bodogaie, toţi trecuţi în lumea celor drepţi. Dintre foştii mei profesori de facultate mai trăiesc azi, din păcate, doar doi: părintele academician Mircea Păcuraru şi părintele profesor Constantin Voicu, cu care, ori de câte ori am ocazia, mai păstrez această legătură frumoasă. Cinstim memoria profesorilor noştri şi în rugăciunile pe care le facem la Sfânta Liturghie, la Proscomidie şi la toate celelalte. Însă, conform credinţei noastre, legătura dintre Biserica Luptătoare şi Biserica Triumfătoare se păstrează în Legea Iubirii, păstrăm această legătură cu toţi trecuţi printre cei veşnici, nu numai cu cei vii.
Pedagog la seminarul teologic. Preot la Petrila II
- A urmat căsătoria, apoi hirotonia…
- Facultatea am absolvit-o în 1975. Pentru că între timp mă împrietenisem cu cea care urma să-mi fie soţie, Lucica – Dina, care era elevă în penultimul an la Liceul Pedagogic Deva, am fost nevoit să aştept un an, până ce ea a terminat liceul, ca să ne cununăm, întrucât hirotonia presupune întâi cununia. Totuşi, ca să nu stau degeaba, între 1975-1976 am fost pedagog la Seminarul Teologic Caransebeş. Chiar dacă numai un an şi ceva am petrecut la Caransebeş, pot spune că timpul petrecut acolo a fost ceva deosebit în viaţa mea. Şi spun asta gândindu-mă că la seminar am fost împreună cu cei care urmau să-mi fie mai apoi colegi, un lucru extraordinar pentru un profesor. Mulţi dintre dumnealor îşi amintesc şi azi cu drag că atunci le-am fost dascăl la seminar.
După ce soţia mea a terminat liceul, ne-am cununat şi am fost hirotonit ca diacon în 27 iunie 1976 chiar la seminarul teologic unde încă lucram, aflându-mă în perioada de încheiere a anului şcolar. Apoi, în 18 iulie, la Capela Episcopiei din Arad am fost hirotonit preot de către Preasfinţitul părinte Episcop Visarion.
La puţină vreme, am fost numit preot la Parohia Petrila II, fiind instalat la 25 iulie de părintele Aurel Şepeţean, care atunci era Protopop de Petroşani. La Petrila am activat ca preot la Biserica Sf. Treime timp de şapte ani, un număr frumos de ani, un număr cu conotaţie biblică. Cum se spune, Petrila a fost prima mea dragoste şi ori de câte ori trec prin Petrila – recent am fost invitat la hramul Bisericii unde am slujit -, îmi amintesc cu nostalgie de foştii mei enoriaşi, de tinereţea mea, de tot ce a fost în cei şapte ani. Acolo am început lucrarea preoţească, bazat doar pe experienţa din familie şi pe cunoştinţele dobândite în facultate. Am încercat să-mi împlinesc rosturile preoţiei cât mai bine, deşi eram tânăr. În timp, an de an, am căpătat o tot mai mare experienţă.
Un Crăciun atipic în timpul comunismului
- Ajuns preot la Petrila, aţi întâmpinat şi o serie de probleme, mai ales că eraţi încă foarte tânăr, iar preoţia nu-i o meserie tocmai uşoară. Cum a fost?
- Da, cum e peste tot în viaţă, aşa a fost şi la mine. Am avut la început o serie de probleme din cauză că parohia fusese vacantă destulă vreme şi rămăseseră multe de făcut. Am început să construiesc şi iar să construiesc, în primul rând spiritual. Din cele petrecute acolo îmi amintesc că la primul meu Crăciun în calitate de preot, din anul 1976, am făcut ceea ce nu se practica în nicio Biserică la vremea respectivă: am încercat şi am reuşit să prăznuim Crăciunul în mod altfel decât se făcea, cu toate restricţiile impuse de clasa politică comunistă. Am oferit pentru prima dată primele dulciuri copiilor prezenţi în ziua de Crăciun la Biserică şi apoi ne-am pus pe colindat cu toţii. Pentru ca mai apoi să realizez, tot cu copii de şcoală, un concert de colinde şi o manifestare cu irozii, lucru mai rar în acei ani.
- Nu s-au exercitat presiuni din partea partidului comunist? Nu v-a atenţionat nimeni de la securitate?
- Să ştiţi că pot spune că n-am avut parte de presiuni din partea nimănui. Ştiam că sunt urmărit, pas cu pas, fiecare mişcare sau vorbă, dar n-a venit nimeni să-mi spună ceva în acest sens. Deşi o presiune exista tot timpul chiar dacă era o supraveghere discretă, niciodată în regimul comunist n-am simţit ameninţările directe.
Securişti de ieri şi de… azi
După 1989 am discutat cu un domn, securist, din Petrila, căruia îi făcusem sfeştania, botezul la copil – cu uşile închise. Acesta mi-a spus că nu m-a urmărit personal, dar de urmărit am fost urmărit de securitate, în general. Mi-a explicat că acest lucru se făcea şi atunci, după 1989, deoarece Biserica reprezintă o forţă în societate, iar preotul este în permanent contact cu masele de oameni, ceea ce face ca supravegherea să existe, chiar dacă în mod discret. Tot dumnealui mi-a explicat că dacă supravegherea s-a făcut înainte de 1989 dintr-un motiv politic, după 1989 supravegherea se făcea din alte motive, dumnealui spunându-mi că acest lucru se face în orice stat, fie el cât de liber şi de democrat.
Bucuriile vieţii…
- Să revenim la povestea vieţii. Aţi depăşit momentul căsătoriei, apoi momentul numirii ca preot, au venit copiii…
- Da, alte lucruri frumoase petrecute în viaţa mea. În 1977 soţia mea l-a născut pe Mihai Dragoş, după doi ani, în 1979, pe Maria Elena. Acum au crescut, sunt aşezaţi la casele lor cu familiile lor, aducând pe lume şi ei, la rândul lor, câte un copil. Avem doi nepoţei, amândoi în vârstă de 7 ani, Răzvan Mihai şi Daria Maria. Vedeţi cum e viaţa şi cum vrea Dumnezeu, fiul nostru are o fată şi fata noastră are un băiat. Băiatul meu e de formaţiune jurist, este actualmente cu un rost important la Bucureşti. Fata este profesoară, stă în Cluj-Napoca şi actualmente lucrează la Televiziunea Transilvania.
O viaţă de om în slujba petroşenenilor
- În cele din urmă, aţi ajuns la Petroşani… Ce aţi găsit în parohie?
- În anul 1983 am dat concurs pentru ocuparea locului vacant de la Parohia Petroşani I. De 30 de ani mă ocup încontinuu de această parohie. Chiar luna trecută, în iulie, s-au împlinit 30 de ani, o viaţă de om aş putea zice. În parohie am găsit ce am găsit… Ideea este că am reuşit în timp, în aceşti 30 de ani, să facem o serie de lucruri pozitive pentru de cele două Biserici din parohie şi casa parohială, atât de natură materială, cât şi de natură spirituală, vizavi de credincioşi şi de activitatea specifică parohiei.
va urma
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|