20.08.2013,  23:10:18 | 0 comentarii | 3891 vizualizari
S-a enervat că a fost ţinut pe loc
de Gheorghe OLTEANU
În noaptea de 15 spre 16 august, doi automobilişti au făcut cunoştinţă, în Vulcan, pe DN 66A, prin intermediul autoturismelor pe care le conduceau.
 
Cel cu număr de Germania
intenţiona ca, de pe viaduct, să facă la stânga, pe strada Căprişoara. Manevră pentru care semnalizase regulamentar din vreme şi care fusese observată şi de către şoferul maşinii aflate în spatele său.
 
Dar nu acelaşi lucru
se poate spune despre tânărul aflat la volanul Loganului care rula în spatele ăluia care aştepta ca cel din faţa lui să o ia la stânga. Neştiind, probabil, care-i treaba, acesta s-a enervat, a intrat în depăşire şi s-a buşit de automobilul înmatriculat în Germania. De aici la a face cunoştinţă cu cel aflat la volanul maşinii lovite, tot un românaş ca el, nu fost nevoie decât să iasă afară şi să facă câţiva paşi.
 
Din fericire
pentru el, cel din cauza căruia s-a produs accidentul nu era băut. Aşa că poliţistul de la Rutieră doar i-a reţinut permisul pentru trei luni, pentru depăşire pe linie continuă, dar a fost nevoit, totuşi, să-i întocmească dosar penal pentru vătămare corporală. Nu v-am mai zis despre maşini, pentru că îmi închipui că vă daţi seama că nu au scăpat neşifonate.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter