21.08.2013,  22:52:07 | 0 comentarii | 874 vizualizari
La alegerile PSD Vulcan câte doi pe-un loc
de Gheorghe OLTEANU
PSD-ul din Vulcan se pregăteşte de alegeri. Nu, nu-i nicidecum vorba, deşi unora le-ar surâde, ca preşedintele Marian Coltescu să fie răsturnat de pe funcţie, ci despre cele din organizaţiile de femei şi de pensionari.
 
Astăzi, 
de la ora şapte seara, femeile pesediste vulcănene se vor strânge în sala de festivităţi „Mihai Eminescu” a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu”, pentru a o alege în fruntea lor pe cea mai bună dintre ele. Vă rog să nu zâmbiţi cu subînţeles. Este vorba de cea mai bună pe tărâmul activităţii politice. 
Interesant este că, pentru prima dată, pentru funcţia supremă în organizaţia de femei a PSD-ului vulcănean, există două candidate: doamna Cristina Baleia, care a condus organizaţia în acest mandat, manager la Spitalul Municipal Vulcan, şi doamna Monica Zaharia, profesoară la colegiu.
 
Tot două peroane
s-au înscris, pentru a fi trecute pe buletinele de vot, şi la organizaţia de pensionari a PSD Vulcan. Cei doi, dintre care doar unul va fi ales, ca să le fie şef celorlalţi, care vor să ajungă preşedinte sunt Viluţ Oltean şi Costel Jecu. Numele câştigătorului va fi cunoscut în seara zilei de vineri, 23 august, după ce se va fi terminat şedinţa care are loc în aceeaşi sală a colegiului tehnic vulcănean.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter