23.08.2013,  03:18:50 | 0 comentarii | 3924 vizualizari
Pentru angajatori, Reguli noi
de Mihaela PETROŞAN
Printr-un comunicat transmis ieri, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara a anunţat că, potrivit noilor preve-deri introduse în legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, începând cu 22 octombrie, angajatorii vor avea obligaţia de a anunţa în termen de o zi ocuparea locurilor de muncă vacante comunicate.
 
„Din data de 22 octombrie 2013 va intra în vigoare noua prevedere introdusă prin Legea nr. 250 din 19 iulie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, potrivit căreia, angajatorii au obligaţia informării agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii”, se arată în comunicatul de presă.
În prezent, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) derulează campania de informare „Mai informat, mai multe şanse!” în cadrul proiectului „Fii Informat!”, în scopul creşterii vizibilităţii instituţiei prin promovarea serviciilor oferite clienţilor. 
Astfel, în vederea unei informări cât mai corecte şi actualizate, ANOFM va publica zilnic, prin intermediul unui comunicat de presă, locurile de muncă vacante declarate de angajatori. 
De asemenea, potrivit AJOFM Hunedoara, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot accesa Serviciul Electronic de Mediere a Muncii, la adresa http://www.semm.ro/LMV/home.seam sau reţeaua de cooperare între serviciile publice de ocupare europene creată pentru facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Spaţiului European şi Elveţia, EURES România, http://eures.anofm.ro. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter