27.08.2013,  22:51:27 | 1 comentariu | 714 vizualizari
Iată Expunerea de motive pentru desfiinţarea postului de city manager al Lupeniului
de Alina PIPAN
Consiliul Local Lupeni va vota mâine, printre alte şase proiecte de hotărâri pe ordinea de zi, şi aceea prin care postul de administrator public este desfiinţat, asta după ce Gabriel Lungu a fost anunţat că i se pregăteşte debarcarea. 
 
Dar să vedem care este expunerea de motive cu care primarul Cornel Resmeriţă vine în faţa consiliului local joi. „Analizând organigrama şi  statutul de funcţii al Aparatului de specialitate al Primarului municipiului Lupeni, aprobate potrivit prevederilor HCL 64/2013, mi-am reconsiderat poziţia faţă de propunerea prezentată la finele lunii iulie 2013. În prezent, consider că nu se mai impune păstrarea funcţiei de administrator public, întrucât atribuţiile stabilite în sarcina acestuia pot fi îndeplinite de personalul din cadrul Primăriei Lupeni, motiv pentru care solicit Consiliului Local al Municipiului Lupeni, aprobarea unei modificări în sensul reducerii postului de administrator public din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Lupeni. Modificarea pe care o propun nu vizează obţinerea unui aviz prealabil din partea nici unei alte instituţii, întrucât respectiva funcţie, deşi de conducere, este contractuală”.
Cam aceeaşi scuză am auzit-o şi la Ilie Păducel, primarul din Petrila, când l-a dat la o parte pe Dorin Curtean tot din aceeaşi funcţie.
O fi o modă, un virus, sau administratorii publici au ei un dar că, după ce au servit fără cusur un primar, timp de câţiva ani, vor mai mult, şi primarii se simt ameninţaţi şi trădaţi.
Oricum ar fi, interesante vremuri am ajuns: să vedem oamenii de casă scoşi pe uşa din dos. Cu siguranţă, consiliul local va vota acest proiect de hotărâre, care va trece fără probleme.
Dar ca să fim corecţi în analiză, şi domnilor care au ocupat vremelnic posturile de city manager le-a convenit statutul de angajat contractual, în dauna celui de funcţionar public. De ce? Din cauza libertăţii de mişcare…


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 agripa28.08.2013,  15:40:15
oamenii capabili care fac activitățile unora sunt dati afară sau propulsați pe alte funcții mai căldute, pentru că au devenit incomozi


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter