29.08.2013, 22:42:23 | 0 comentarii | 4016 vizualizari
La Hunedoara / Expoziţie origami a deţinuţilor
![]() Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Deţinuţii de la Penitenciarul Bârcea Mare vor fi prezenţi astăzi, de la ora 12, în Parcul Tineretului din Hunedoara, cu o expoziţie inedită de obiecte realizate prin tehnica origami.
Acţiunea face parte din proiectul „Un altfel de curcubeu…”. Lucrările din cadrul expoziţiei sunt realizate de persoanele private de libertate custodiate în Penitenciarul Bârcea Mare în cadrul atelierului de creaţie „Căldură şi culoare - 2”.
Expoziţia va cuprinde şi lucrări realizate de copiii din Centrul de Recupe-rare pentru Copii cu Dizabilităţi Hunedoara, Grădiniţa „Floarea Soarelui”, Colegiul Tehnic Transilvania din Deva, Centrul de Zi „Lumină şi Speranţă” şi Grădiniţa „Căsuţa Piticilor” din Simeria.
De asemenea, vizitatorii vor putea admira „Lacul lebedelor”, care va fi amenajat prin expunerea a 30.000 de cocori din hârtie, precum şi alte surprize.
„Prin desfăşurarea acestei activităţi se preconizează formarea unor atitudini prosociale, încurajarea afirmării persoanelor private de libertate în domeniul artistic, participarea acestora la activităţi valorizatoare, care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine şi la creşterea încrederii în propria persoană, dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu partenerii externi din comunitate, care pot sprijini organizarea şi desfăşurarea activităţilor artistice, precum şi promovarea unei imagini pozitive a sistemului penitenciar şi a problematicii reintegrării sociale a persoanelor private de libertate”, a declarat inspector de penitenciare Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |