08.09.2013,  23:23:31 | 0 comentarii | 1200 vizualizari
Biroul de Combatere a Delictelor Silvice lucrează / Hoţi de masă lemnoasă prinşi
de Mihaela PETROŞAN
Poliţiştii hunedoreni de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, în colaborare cu reprezentanţi ai ITRSV Timişoara, au organizat, săptămâna trecută, o acţiune specială, în urma căreia au fost prinşi patru indivizi care au tăiat, ilegal, arbori din pădure.
 
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, pe raza comunei Gurasada au fost identificaţi patru bărbaţi care au tăiat, fără drept, 141 de arbori de diferite specii, care nu erau marcaţi anterior de personalul silvic de specialitate, conform prevederilor legale. Faţă de cei patru se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 108 din Legea nr. 46/ 2008 - Codul Silvic. De asemenea, pe raza localităţii Brănişca, a fost prins Petru N., de 32 de ani, din Lugoj, judeţul Timiş, care conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos fără a avea completate avizele de însoţire prevăzute de lege. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Șase metri cubi de lemn, pentru care nu existau acte de proveniență, au fost confiscați de polițiștii hunedoreni.12.07.2015, 21:43   |    0 comentarii
Poliţiştii petroşeneni au depistat, miercuri, un transport ilegal de lemn.
 
Astfel, mi[..]
02.07.2015, 18:06   |    0 comentarii
În urma unor acţiuni de control, poliţiştii şi autorităţile au descoperit peste 60 de avize de însoţire a trans[..]
15.02.2015, 19:44   |    3 comentarii
În ultimele zile, poliţiştii hunedoreni au reuşit să prindă două grupuri de indivizi care sunt suspectaţi de furt de [..]
26.01.2015, 22:30   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter