09.09.2013,  21:24:22 | 0 comentarii | 1077 vizualizari
La Vulcan / Toamna se plantează bordurile
de Gheorghe OLTEANU
În fine, odată cu venirea toamnei, exact cum am şi anticipat, de altfel, în centrul vechi al Vulcanului a început şi etapa de lucrări mult trâmbiţată de primarul Gheorghe Ile.
 
Şi, cum pare-mi-se
că, la fel, am anticipat, acestea au început nu în spatele blocurilor din zona Unicului, loc în care acestea nu doar că erau aşteptate cu sufletul la gură de către locatari, ci urgent de necesare, ci pe o alee care, în apropierea şcolii numărul 4, dă în strada Vasile Alecsandri. A existat, probabil, o ra­ţi­une, ca să se înceapă în zona asta. Asta dacă ţinem seama că mai toate  aleile dintre blocurile din partea su­­di­că a străzii Nicolae Titulescu au fost bordurate şi asfaltate în anii trecuţi.
 
În aceste condiţii
este clar că aleile din spatele bulevardului, ajunse ca vai de mama lor, vor mai avea de aşteptat. Zic asta, pentru că este posibil ca, apoi, muncitorii de la Drupo să se mute pe strada Jiului. Fiindcă şi de pe aceasta producătorii de borduri care ţin doi-trei, maximum patru ani, pot, prin înlocuirea celor trainice, să scoată un ban grămadă. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
La Vulcan nedeia este la câteva zile de noi, iar asta se observă din pregătirile pe care le face autoritatea publică loca[..]
03.06.2014, 18:50   |    0 comentarii
Cele două fotografii care mi-au fost trimise prin e-mail de către un cititor vorbesc de la sine[..]
09.10.2013, 22:09   |    0 comentarii
De vineri încoace, câţiva gospodari de pe strada Crividia din Vulcan stau, examinează şi filozofează pe margine un[..]
07.10.2013, 20:50   |    2 comentarii
Din câte am înţeles, poliţiştii de la 03.10.2013, 22:57   |    2 comentarii
- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter