03.10.2013,  22:59:43 | 0 comentarii | 1503 vizualizari
Banii n-aduc fericirea!
de Petronela VALI SLAVU
Credeţi că banii ne fac mai fericiţi? Nu este aşa! Nici nu vă imaginaţi ce viaţă frumoasă şi lipsită de griji duc cei care nu au bani. Nu bănuiţi cât de norocoşi suntem noi, dascălii, că nu avem un salariu mai mare! Ştiţi cât de liniştit doarme românaşul nostru, după ce-şi achită, cu ultimii bănuţi, toate taxele? 
Cu siguranţă, după ce veţi citi poeziile mele, vă veţi convinge că banii n-aduc fericirea!
 
Banii n-aduc fericirea!
 
Sunt vremuri tot mai grele, ce să-i faci,
Dar nouă, dascălilor, nu ne pasă
De cei ce ne consideră săraci,
C-avem o viaţă fără griji, frumoasă!
 
Eu, de exemplu, sunt învăţătoare,
Dar nu mă simt, ca alţii, umilită!
E drept că leafa nu-i atât de mare,
Dar n-am motiv să fiu nemulţumită.
 
Ce dacă frigiderele-mi sunt goale
Şi n-am provizii? Pot trăi şi-aşa!
În alimente-s multe chimicale
Şi nu trăiesc doar pentru a mânca.
 
Nu cheltuiesc aiurea, pe mâncare,
Iau lucruri strict indispensabile:
Cerneală, folii multe şi dosare,
Hârtii şi alte consumabile:
 
Lipici, carton, culori şi alte cele,
Ca sala mea să fie pavoazată,
Nu dau aceşti bănuţi fetiţei mele,
Să-i irosească pe vreo ciocolată!
 
N-am bani de teatru, film sau de spectacol,
Dar îmi oferă viaţa, zi de zi,
Pe scena ei, un fascinant miracol,
Atât de multe tragicomedii!
 
Eu nu merg în vacanţă-n ţări străine,
Căci nicidecum nu sufăr de snobism
Rămân în ţară, nu c-ar fi  mai bine,
Dar dau dovadă de patriotism.
 
Când banii mi se termină, nu-mi pasă
Că nu mai am cu ce plăti naveta,
Căci, tot mergând pe jos, sunt sănătoasă
Şi, astfel, îmi menţin şi silueta.
 
Nu fac parada modei, pe la şcoală
Şi nici nu îmi doresc să fiu în trend,
Dar sunt ok, că doar nu umblu goală!
Voi nu aţi auzit de second-hand?
 
N-am bani de farduri sau bijuterii,
Nu-mi cumpăr nici brăţări şi nici mărgele.
S-apar aşa, în clasă, la copii,
Să le distrag atenţia cu ele?!
 
Adună unii banii la saltea
Şi, leu cu leu, bănuţii se-nmulţesc,
Eu nu adun, căci poate voi avea
Norocul să n-ajung să-mbătrânesc.
 
Şi cum să nu fiu mulţumită tare,
Căci, chiar de n-am în conturi milioane,
Am bani şi pentru cursuri de formare,
Şi pentru patru-cinci simpozioane!
 
Îmi drămuiesc salariul meu cinstit
Şi nu trăiesc precum un bogătan,
Dar este bine, totuşi, că-mi permit
Să cumpăr „puncte”-n fiecare an!
 
De-aceea, cu mirare îi ascult
Pe toţi confraţii ce se văicăresc;
Eu, sincer, n-am ce să-mi doresc mai mult,
V-am spus, doar, cât de bine vieţuiesc!
 
De bani mai mulţi eu chiar nu am nevoie
Şi nu văd vreun motiv de-ngrijorare,
Cât timp, în şcoală, pot intra în voie
Şi nu plătesc şi-o taxă la intrare!...
 
Rondelul locatarului
 
Sunt locatar al unui bloc
Şi-mi văd de traiul meu cinstit,
O viaţă-ntreagă am muncit,
Dar pasul l-am bătut pe loc.
 
Facturile, când au venit,
Le-am achitat, că nu-s escroc,
Sunt locatar al unui bloc
Şi-mi văd de traiul meu cinstit.
 
Şi taxele mi le-am plătit,
Iar datorii nu am deloc,
De bani, eu n-am avut noroc,
Dar dorm atât de liniştit,
 
De ieri, în scara unui bloc...
 
Confesiunea unui ghinionist
 
Sunt necăjit, aşa mi-a fost sorocul,
Să mi se pară viaţa o povară,
Eu nu deţin, ca alţii, bunăoară,
Nici iaht, nici vilă, nici Porsche la scară
Şi greu îmi mai găsesc, în lume, locul.
Sunt singur, divorţat a treia oară,
Iar banii nu mă dau din casă-afară,
Deşi trudesc din zori şi până-n seară...
Am ghinion, m-a ocolit norocul!
 
Ai mei amici, de-o vreme, au capricii,
Deşi i-am preţuit ca pe-o comoară,
Ei, rând pe rând, încep să tot dispară,
Din viaţa mea, doar  n-au plecat din ţară,
Deşi-s amabil, nu sunt om cu vicii.
La mine n-ar avea ce să mai ceară
Şi nu mai trec pe-aici nici într-o doară,
Măcar aşa, la zi aniversară...
Am ghinion, mă ocolesc amicii!
 
Vecinii mei nu trag precum roboţii,
Dar viaţa lor e faină şi uşoară,
Au vile şi maşini de lux, la scară,
Averi şi bani de-i dau din casă-afară,
De-aceea, des, au fost prădaţi cu toţii.
Tâlharii m-au călcat, odinioară,
Dar au ieşit, urgent, pe geam, afară,
Văzându-mi situaţia precară...
Sunt norocos, mă ocolesc şi hoţii!

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Despre Festivalul Internaţional de Epigramă „Traian Demetrescu”, desfăşurat la Craiova, în perioa[..]

30.07.2015, 16:34   |    0 comentarii
Pseudopastel de vară
 
Se lasă înserarea în poiană,
S-a aşternut tăcerea ş[..]
18.06.2015, 16:11   |    0 comentarii
Liviu Kaiter (Constanţa)
 
Doamne, mare Ţi-e grădina!
Doamne, la a Ta grădină,
<[..]
12.06.2015, 04:02   |    0 comentarii
Cu siguranţă, în 1972, când s-a hotărât să fie sărbătorită Ziua Mondială a Mediului, bătrâna noas[..]
04.06.2015, 21:22   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter