07.10.2013,  20:53:55 | 0 comentarii | 1735 vizualizari
Părintele Dimitrie Jura, parohia Jieţ-Petrila: / „Generaţia de după război a fost o generaţie care a avut multe lipsuri materiale, dar care pe plan spiritual a avut multe împliniri şi bucurii” (I)
de Corneliu BRAN
 Proiectul ZVJ „Nimic fără Dumnezeu” (episodul 16)
 
Momârlan din tată-n fiu
 
- Părinte Dimitrie, sunteţi unul dintre preoţii care s-au născut pe aceste meleaguri şi păstoriţi Bisericile Jieţului. V-am ruga, pentru început, să vă prezentaţi.
- M-am născut în Jieţ. Sunt momârlan la origine şi sunt fiu de preot. Tata, preotul Marcu, şi mama, Maria, m-au crescut împreună cu fraţii mei - suntem cinci la număr, dar am mai rămas patru  - aici la Jieţ.
 
La şcoala din Jieţ se făcea carte
 
- Cum a fost copilăria?
- Am avut aici în Jieţ o copilărie extraordinară, cu lipsuri, dar cu beneficii spirituale minunate. M-am născut în ziua de 26 octombrie 1952, chiar în ziua de Sfântul Dimitrie (Dumitru), de aceea am primit şi numele acestui sfânt. Şcoala am făcut-o la Jieţ. Din fericire, am avut nişte învăţători extraordinari, părinţii preotului Pătraşcu, Moise şi Lala, nişte oameni deosebiţi care au sădit în noi nu numai dragostea pentru carte ci şi dragostea pentru credinţă, Biserică, oameni, natură, practic pentru tot ce a creat bunul Dumnezeu. Fără să greşesc, pot spune că au fost nişte învăţători compleţi, cum rar se mai găsesc astăzi. Era atunci o şcoală adevărată. De altfel, la grădiniţă am avut-o educatoare pe bunica preotului Pătraşcu, o femeie deosebită, longevivă, a plecat dintre noi la aproape 100 de ani. Din clasa a III-a învăţător ne-a fost Ştefan Nataşa şi învăţătoarea Maria Benguş, la fel două cadre didactice foarte bine pregătite. Mai ţin minte că la şcoală l-am avut director şi pe viitorul director de la Şcoala Generală din Petroşani, profesorul Nicolaescu, un om nemaipomenit, profesor de matematică. De altfel, soţia dânsului mi-a fost şi dirigintă la clasele VI-VIII, la fel o bună profesoară de chimie şi un diriginte plăcut, inteligent. Şcoala gimnazială am făcut-o tot la Jieţ, am prins chiar perioada şcolii obligatorii de opt clase, aici la noi în sat. Am avut o clasă excelentă. Din 13 elevi câţi am absolvit clasa a VIII-a, 7 am intrat la liceu la Petrila şi doi la Şcoala Pedagogică de la Hunedoara. La ce profesori am avut se explică de ce am intrat aproape toţi la liceu… Am avut norocul ca profesoară de limba română şi de istorie să o avem pe doamna Rădulescu, o profesoară foarte bine pregătită, iar la franceză l-am avut pe tatăl meu, care atunci lucra în învăţământ şi care s-a ţinut de noi să învăţăm această limbă străină. Se făcea carte adevărată la Jieţ în acei ani!
 
La oamenii suferinzi, dar şi în natură
 
- Să mai rămânem la copilărie, să nu sărim încă la liceu… Cum s-a petrecut copilăria dumneavoastră în afara şcolii şi cum aţi prins drag de Biserică?
- Normal, fiind copil de preot, mergeam cu tatăl meu la toate serviciile religioase şi la Biserică. Mai ales când am crescut şi tatăl meu era chemat la bolnavi, noaptea, mergeam cu el la diferite cereri  ale oamenilor, tata fiind chemat la oamenii aflaţi în suferinţă. Mergeam cu el noaptea la orice oră, chiar şi după miezul nopţii, ori de câte ori era solicitat, tata era alături de aceşti oameni. În altă ordine de idei, pentru că mi-aţi spus să rămânem la copilărie, vă spun că eram un copil care iubea să stea, ori de câte ori avea ocazia, în mijlocul naturii. Îmi plăcea apa, îmi plăcea nespus muntele, îmi plăceau animalele… Toate lucrurile care există şi se întâmplă în natură. Ştiam la fix când se coc fragii, când se poate culege zmeura, când sunt bune merele sau celelalte fructe. Mergeam pe Cheile Jieţului când apăreau ghioceii, brânduşele, mai ales brânduşele albe care erau rarităţi, brebeneii, toate florile extraordinare. Noi putem spune că generaţia de după război a fost o generaţie care a avut multe lipsuri materiale, dar care pe plan spiritual a avut multe împliniri şi bucurii.
 
Peştii din urma „zatoniului”
 
- Aţi rămas cu o impresie puternică din copilărie? Ştiţi, orice copil are o amintire foarte puternic implantată în memorie, care rămâne de multe ori vie chiar şi la bătrâneţe…
- Am foarte multe, dar unul dintre lucrurile cele mai frumoase care ni se întâmplau nouă, copiilor din sat, era „zatoniul”. La un moment dat debitul Jieţului scădea pe Cheile Jieţului destul de mult, pentru că se făcea în amonte acumulare la lacurile de plutire ale ţapinarilor, în număr de trei. Pe urmă venea viitura care aducea lemnele din munte. După ce trecea viitura („zatoniul”) rămâneau bucăţi de lemne pe malul Jieţului, iar la un timp apa se limpezea. Ei bine, prin ochiurile de apă rămâneau peşti, în acele momente toţi copiii satului erau pe malul râului la pescuit.
 
Cu sania pe urma „târsului”
 
Alte amintiri rămase în mintea mea sunt legate de iarnă. Foarte multă lume nu iubeşte iarna, dar eu o iubesc. Asta şi pentru că noi, copiii, mergeam iarna, în serile cu lună plină, până sus în munte şi veneam pe urma „târsului” (o îngrămădire de crengi pe care se punea fân şi care se trăgea din munte în urma calului) cu săniile. Amintiri extraordinare… Nu eram crescuţi sub cheie, sau cu cheia la gât.
 
Năzbâtii nevinovate
 
Noi am prins în copilărie nişte vremuri foarte liniştite. Pe de altă parte, ştiam să respectăm părinţii, natura, toate lucrurile bune, chiar dacă mai făceam şi noi năzbâtii cum se întâmplă în copilărie, erau năzbâtii nevinovate, copilăreşti. De exemplu, mai furam cireşe, mai făceam stricăciuni prin livezi, cum fac copiii, dar întotdeauna ştiam să ne cerem scuze şi să ne reparăm greşelile, lucruri care azi nu se mai întâmplă.
 
Profesori de la Liceul Teoretic Petrila
 
- Aţi terminat şcoala aici în sat, în anul 1967. Tot în acelaşi an aţi intrat la liceu? Cum a fost?
- Da, în 1967 am absolvit opt clase şi tot în acelaşi an am intrat la Liceul Teoretic Petrila, pe care l-am absolvit în anul 1971. Am făcut parte din generaţia care a trecut la douăsprezece clase. Înainte, fratele meu Pătru prinsese unsprezece clase. La liceu fuseseră aduşi, pe lângă profesorii care-i aveau şi profesori de la şcoli generale, toţi foarte bine pregătiţi să facă faţă şi liceului. Îmi amintesc că profesor de fizică – care mi-a fost şi diriginte în clasa a IX-a - era domnul Bubur, un om de o exigenţă extraordinară. Dacă la dumnealui luai un 6 puteai spune că erai director general. Exigenţa dumnealui şi a altor profesori ne-a prins bine la toţi în viaţă. Nu îmi este ruşine să mă uit azi pe diplomă şi să văd că am avut medii mici la unele materii, pentru că ştiu câtă materie ştiam şi ce carte se făcea atunci. Mi se părea că la anumite evaluări unii profesori sunt prea zgârciţi. Mai apoi mi-am dat seama că este foarte bine ca profesorul să te ţină într-o oarecare presiune, lucru care te face să te ambiţionezi şi să vrei mai mult, din asta rezultând cunoştinţe mai multe care în viaţă te vor ajuta negreşit. Mi-a rămas în amintire, de exemplu, profesorul de matematică din liceu, domnul Mihai Bardan, care, după liceul din Petrila, a ajuns profesor de matematică la Liceul „Decebal” din Deva. La întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului, ţin minte că stătea în spatele meu, cum o făcea de obicei şi atunci când îmi preda la ora de matematică. Asta m-a făcut să-mi aduc aminte că totdeauna când mă întreba ceva, mă apăsa cu degetul pe spate… Şi după zece ani aveam frisoane, aşteptând parcă să mă apese cu degetul pe spate să răspund la vreo întrebare.
 
Drumul la liceu: pe jos, cu trenuleţul, cu patinele…
 
- Cum ajungeaţi la ore?
- Bineînţeles că cel mai des ajungeam pe jos. Câteodată ne foloseam şi de trenuţul minerilor de la Mina Jieţ, care mergeau la Lonea. Era un tren mai mic, cu o locomotivă care trăgea două-trei vagoane, pe vremuri acest trenuţ făcând ruta Jieţ-Lonea-gara mică din Petroşani. Acel trenuţ era mijlocul jieţenilor de transport până la oraş, unul aflat la îndemână şi în mod gratuit. 
- Nu sufereaţi de frig iarna până la liceu?
- Nu, deoarece eram căliţi şi ne îmbrăcam şi gros. Mai rău era între anotimpuri, primăvara sau toamna, când la amiază abia ne târam hainele groase după noi. Când iernile erau geroase, mergeam la liceu pe patine. Aveam patine şi ştiam să merg bine pe ele, de-acasă şi până la liceu făceam trei kilometri în cinci minute. Când Jieţul era îngheţat, mergeam pe râu, până în spatele primăriei şi de-acolo la doi paşi era liceul. (va urma)

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter