09.10.2013,  21:56:20 | 0 comentarii | 1907 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Kaufland şi-a deschis porţile / Livezeniul este un punct comercial forte, care va magnetiza cumpărătorii din toată Valea Jiului
de Alina PIPAN
Ieri, la ora 14, a avut loc deschiderea oficială Kaufland, la care au fost invitate autorităţile locale, atât din Primăria Petroşani, cât şi din alte instituţii. A fost prezent de la judeţ şi directorul Cancelariei, Dan Terteci. Cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi alături, oficialii Kaufland au tăiat panglica noului centru comercial. Bani să fie pentru cumpărături, pentru că preţuri promoţionale sunt.
 
Aşa cum explica şi primarul Petroşaniului, investiţiile de genul acesta sunt de bun augur. „Acolo unde se deschide un supermarket, o benzinărie, zona se transformă, pentru că acest tip de investiţii este menite să atragă şi alte investiţii secundare. Zona Livezeniului deja arată altfel şi va fi, cu siguranţă, mai circulată, mai dezvoltată”, spune Tiberiu Iacob-Ridzi. Până acum în zona Livezeniului funcţionau depozite de materiale de construcţii, depozite de legume şi mărfuri, două restaurante, două hoteluri, dar şi o fabrică. Tot aici au ales şi reprezentanţii Kaufland să realizeze supermarketul, pentru că infrastructura le permitea tipul de investiţie pe care ei îl agreează. 
Kaufland oferă spre vânzare până la 20.000 de articole. Un tip de supermarket care asigură clientul că aici va găsi absolut orice are nevoie. Aici sunt aşteptaţi clienţii care vin la cumpărături cu o listă serioasă şi care pleacă cu maşina plină, cu toate cele necesare pentru o săptămână, cel puţin. 
Kaufland pune la dispoziţie o parcare generoasă şi alături se realizează un complex de magazine cu anumit specific, gen DM  sau Deichman. Un concept nou pentru cumpărătorii din Valea Jiului, care până acum se deplasau la Deva sau la Târgu Jiu pentru cumpărături complexe. 
Primarul Iacob-Ridzi este încântat de investiţie, de transformarea infrastructurii şi, mai ales, de locurile de muncă create. În viitor, datorită investitorilor care au deschis afaceri în zonă, se va rezolva şi problema asfaltării centurii, pentru a facilita accesul către zona industrial-economică, dar şi accesul către defileu şi celelalte oraşe ale Văii. 
Primarul a vorbit ca despre o certitudine despre viitoare lucrări pe drumul de centură. 
Kaufland şi-a deschis porţile încă de ieri seară. Dar, oficial, în această dimineaţă la ora 7:30 a fost anunţată, prin publicitate susţinută, deschiderea supermarketului pentru clienţi. Kaufland are produsele împărţite pe departamentele legume şi fructe, produse proaspete cu servire asistată, brutărie, produse non-food. Supermarketul este deschis de luni până sâmbătă, de la ora 7:30 la ora 21, iar duminica de la ora 8 la ora 19. 
La deschiderea oficială i-am zărit pe Costel Avram, Ioan Rus, Titel Brăgaru, şefa Serviciului de Urbanism, Aurora Puiu-Drăghicescu, şi alţi funcţionari ai primăriei. Invitaţii au plecat acasă cu un pachet plin cu produse din oferta magazinului. Diplomat, primarul din Petroşani a declarat că dumnealui va face cumpărături la toate supermarketurile din Petroşani şi, oricum, soţia se ocupă mai mult de acest aspect, pentru că ştie cel mai bine de ce este nevoie în casă.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Firmele care prestează la amenajarea complexului Kaufland din zona Livezeni a municipiului Petroşani şi-au tras două gropi neo[..]
24.07.2013, 20:18   |    1 comentarii

La Petroşani au demarat deja lucrările pentru realizarea supermarketului Kaufland. Un proiect aprobat şi aşteptat de mult la Pet[..]

07.05.2013, 21:45   |    9 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter