10.10.2013,  20:49:18 | 0 comentarii | 919 vizualizari
Câteva aspecte de la / Şedinţa de îndată a Consiliului Local Petroşani
de Corneliu BRAN
Ieri la Petroşani a avut loc, de la orele 15:00, o şedinţă de îndată, pe ordinea de zi fiind stabilite patru proiecte de hotărâre, toate iniţiate de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Au absentat trei consilieri locali, fapt care nu a afectat bunul mers al şedinţei, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi viceprimarul Dorina Niţă fiind, de asemenea, prezenţi.
 
Brâncuşi  - omagiat la Peştera Bolii
Dacă primul punct al şedinţei a vizat o chestiune tehnică, „stabilirea preşedin­telui de şedinţă”, fiind propus şi aprobat – în unanimitate – consilierul local PSD Costel Postolache, la punctul al doilea a fost vorba de o rectificare de buget, necesară pentru unele plăţi care sunt de efectuat în aceste zile de către primărie.
La punctul al treilea a fost proiectul de hotărâre „privind aprobarea sumei de 1.500 lei, în vederea participării consiliului local în calitate de coorganizator alături de Asociaţia de Ecologie Petro Aqua a evenimentelor dedicate sărbătoririi a 75 de ani de la sfinţirea Coloanei Infinitului, în perioada 25-27 octombrie 2013”. 
În nota de fundamentare a proiectului, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi explică şi care vor fi evenimentele legate de această acţiune. Astfel, pe data de 26 octombrie Asociaţia „Petro Aqua” va lansa la Tg-Jiu o carte despre istoria turnării Coloanei Infinitului la Atelierele Centrale Petroşani, un proiect mai vechi al domnilor Imre Szuhanek şi Ovidiu Rizopol, care, iată, că s-a concretizat.
Tot în aceeaşi zi, la Peştera Bolii va fi organizat un spectaculos concert de muzică folk susţinut de formaţia „Generaţia Folk” din Craiova. Toate cheltuielile legate de transportul celor 32 de persoane pe ruta Craiova-Petroşani şi retur, precum şi masa, cazarea şi tipărirea de afişe pentru acest evenment îi vor costa pe cei de la „Petro Aqua” suma de 2.400 lei, din care 1.500 lei va fi contribuţia primăriei, acest lucru fiind votat în unanimitate de către consilierii locali.
 
Undă „verde” pentru Varpalota
Punctul patru a fost cel mai lung discutat în şedinţă. Dar asta nu pentru că era un punct greu de înţeles sau de votat, ba din contră, ci pentru că nu se prea găseau doritori să meargă împreună cu Eduard Wersanski, consilier în Cabinetul primarului, la Varpalota în Ungaria. Proiectul de hotărâre a vizat deci „aprobarea unei delegaţii oficiale din municipiul Petroşani la Varpalota în perioada 17-20 octombrie 2013”, în urma unei invitaţii făcute de primarul oraşului Varpalota, Marta Talaber, la manifestările culturale şi sportive desfăşurate în localitatea înfrăţită cu municipiul nostru. Cu această ocazie se va face şi un tur al Budapestei, inclusiv un tur al Parlamentului Ungariei, se va desfăşura printre alte competiţii sportive şi un concurs internaţional de semimaraton, iar pe parte culturală, pe lângă alte evenimente va avea loc şi un mare concert, la care vor fi prezente mai multe vedete din ţara vecină. După câteva minute de bătut pasul pe loc, în cele din urmă doi consilieri locali PSD îl vor însoţi pe Eduard Wersanski la Varpalota, ambii aflaţi la primul mandat: Florin Nicolae şi Viorel Pascu.
Nu ascundem faptul că ZVJ a monitorizat foarte atent cheltuielile făcute anul acesta cu „fraţii” din Varapalota, pe care o să le facem publice, la finalul acestui an. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi, la Petroşani, în sala de şedinţe a administraţiei locale, primarul municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi a convocat pentru ora 1[..]
14.07.2015, 19:05   |    0 comentarii
Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de Consiliu Local Petroşani se vor afla azi 16 proiecte de hotărâre. Şedinţa va &[..]
26.05.2015, 23:19   |    0 comentarii
Câteva proiecte importante s-au aflat ieri, 13 mai, pe ordinea de zi a şedinţei de îndată. Patru dintre cele cinci [..]
13.05.2015, 20:17   |    1 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter