10.10.2013,  20:51:48 | 0 comentarii | 576 vizualizari
La Aninoasa / Insolvenţa ţine referendumul pe loc
de Alina PIPAN
Pentru a scăpa de încadrarea de oraş şi a trece la cea de comună, primarul Nicolae Dunca vrea referendum, o schimbare care va aduce multe beneficii de ordin economic.
 
Dacă ar fi comună, Aninoasa ar putea să acceseze fonduri europene şi să dezvolte proiecte numeroase, cum se întâmplă în tot judeţul. Însă, Legea insolvenţei nu permite acest lucru. 
Nicolae Dunca ar fi dorit ca, până la finele anului, să facă referendumul, dar a aflat că nu se poate. Însă nu renunţă la idee. După finalizarea insolvenţei, va face referendum şi este sigur că planurile lui vor avea succes. Dacă acum s-ar realiza referendumul şi mai apoi trecerea la modul de organizare „comună”, veniturile la bugetul local s-ar diminua, ceea ce ar fi în defavoare procesului de insolvenţă.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Primăria Aninoasa face achiziții de toamnă, de [..]

09.09.2015, 12:37   |    1 comentarii
Una dintre cele mai stringente probleme, cea a introducerii gazului metan în Aninoasa, e pe cale să fie soluţionată.07.09.2015, 21:12   |    0 comentarii
De la Nicolae Dunca, primarul Aninoasei, am aflat câteva veşti de interes cetăţenesc, pe care le-am consemnat mai la vale[..]
06.07.2015, 23:24   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter