23.10.2013,  21:12:38 | 0 comentarii | 4599 vizualizari
Despre câteva chestiuni serioase discutate la şedinţele PNL Petrila
de Ziarul Vaii Jiului
Din curiozitate, să văd „cum se pune ţara la cale”, în ultimul timp, am participat la câteva şedinţe ale organizaţiei PNL Petrila, şedinţe care au loc în fiecare zi de luni, începând cu orele 18:00. Iar accesul cetăţenilor este liber.
 
Nu sunt acele cunoscute şi rigide şedinţe de partid, de odinioară. Sunt, mai curând, dialoguri şi dezbateri despre problemele interne ale organizaţiei şi, mai ales, despre cele referitoare la viaţa urbei. 
Atmosfera este una jovială, destinsă, preşedintele acestei organizaţii, domnul Costel Avram, fiind cel care dă tonul, căruia - se pare - îi plac şi hohotele de râs ale celor prezenţi. Cu toate acestea, de fiecare dată, cere idei şi sugestii pentru viitoarele evenimente publice ale organizaţiei.
Apoi, cu multă seriozitate, sunt analizate priori­tăţile oraşului Petrila. De la ultima şedinţă, două dintre acestea merită menţionate.
În paralel cu Primăria Petrila, doamna prof. Beatrice Andrei, director al Şcolii Gimnaziale „I.D. Sîrbu”, a decis trimiterea unor adrese şi memorii către Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean Hunedoara. Prin acestea se solicită resursele financiare pentru mobilier şi utilităţi, necesare pentru noua grădiniţă din Petrila, care se va inaugura, se pare, în luna decembrie. Ar fi o veste bună pentru educatoarele şi preşcolarii de la două grădiniţe. Acestea, de ani buni, îşi desfăşoară activitatea în sedii improprii, adică apartamente mici, incomode, la parterul unor blocuri.
Domnul prof. Radu Dacian Chinţa, noul director al Clubului Copiilor şi Elevilor Petrila, doreşte înfiinţarea unei fanfare la acest club. Parafrazând, „în chioşc fanfara... va cânta”. În curând... 
Pentru împlinirea acestei dorinţe, există certitudinea unui început de drum: oameni, fapte, instrumente - subiect asupra căruia vom reveni, pe larg, în numerele viitoare ale ZVJ.
Ionel ZMĂU

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Reuniunea de luni, 3 martie, a organizaţiei PNL Petrila a fost în ton cu primăvara. Şi cu natura, dacă ne gândim l[..]
04.03.2014, 21:08   |    1 comentarii
Ieri, la sediul PNL Petrila, Costel Avram, preşedintele PNL Petrila, a invitat reprezentanţii mass-media din Valea Jiului la o c[..]
12.12.2013, 19:04   |    1 comentarii
Luni, 28 octombrie, într-un sediu parcă neîncăpător, a avut loc o nouă „şedinţă” a organizaţiei PN[..]
29.10.2013, 21:27   |    3 comentarii

_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter