07.11.2013,  19:30:34 | 0 comentarii | 1059 vizualizari
La Vulcan a survenit / Modificarea componenţei unei comisii
de Gheorghe OLTEANU
În ultima zi de joi a lunii octombrie, consilierii locali vulcăneni s-au ocupat şi de studierea componenţei Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism.
 
Aşa cum
se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre, comisia aceasta fundamentează, din punct de vedere tehnic, emiterea avizului arhitectului şef pe baza avizelor emise anterior de instituţiile competente. Avizul arhitectului şef este unul tehnic, care înglobează şi corelează punctele de vedere ale instituţiilor avizatoare competente şi nu si supune deliberării consiliului local. 
 
Mai trebuie să ştiţi, 
în caz că vă veţi lovi de ea, că această comisie este formată din specialişti din domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, secretariatul comisiei fiind asigurat de structura de specialitate din subordinea arhitectului şef. Comisia este un organ consultativ, cu atribuţii de analiză, expertizare tehnică şi consultanţă şi se constituie, în coordonarea primarilor de municipii, pentru îmbunătăţirea calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă. Componenţa ei se aprobă de către consiliul local, la propunerea primarului, pe baza recomandărilor asociaţiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcţiilor, instituţiilor de învăţământ superior şi ale arhitectului şef. 
 
La Vulcan
modificarea componenţei acestei comisii a survenit ca urmare a plecării, din motive obiective, nu se spune, a domnului arhitect Cristian Valentin Anghel. Al cărui loc este luat de arh. Cornel Crâng. Aşadar, să vedem care este componenţa, de acum aprobată de către consiliul local, a comisiei de care ne-am ocupat în aceste rânduri. Preşe-dinte este primarul Gheorghe Ile, iar la numele secretarului îl găsim pe acela al doamnei Paraschiva Acs, arhitect şef din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan. 
 
La membri 
apar pe listă următorii: Cornel Crâng, arhitect, specialist în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului; Dumitru Armăşescu, arhitect specialist din domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului; Ioan Dan Enyedi, arhitect specialist din domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului; Gheorghe Alexandru Rugescu, arhitect specialist din domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului; Amelia Clonţ, inginer, specialist din domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter