29.10.2011,  14:32:21 | 0 comentarii | 511 vizualizari
Averea serei Petroşaniului: / 1.000.000 de flori
de Corneliu BRAN

Pe lângă tot felul de moderni­zări demarate de curând, sau care urmează a fi făcute prin tot municipiul, încet, dar sigur Petroşaniul începe să devină şi un oraş al florilor. Ceea ce este bine pentru un tablou sumbru şi cenuşiu, aşa cum începuse să arate municipiul. Pe lângă aspectul estetic şi coloristic, florile înseamnă viaţă, bucurie, linişte. Și multă normalitate, într-o lume agitată şi stresată, aşa cum se întâmplă astăzi din cauza vremurilor pe care le trăim.

 

Poate multă lume nu ştie, dar secretul acestor flori şi a acestei însufleţiri stă în cele 8 lucrătoare care se ocupă de serele municipalităţii, din Aeroport, şi în omul care coordonează această activitate, şeful SPADPP, Lucian Dragomir. Se pare că primăria a găsit „omul potrivit la locul potrivit” şi asta fără exagerare. Femeile care se ocupă de flori sunt profesioniste sută la sută şi iubesc această muncă cu adevărat, iar Dragomir vorbeşte acum, în această funcţie, mai mult prin fapte, nu ca la sindicat, prin vorbe, când era mai tot mereu acuzat că nu face prea mult, sau că nu se bagă ori nu ştie.

Joi am vizitat şi noi serele din Aeroport, ocazie cu care, cu bon de la Dragomir, am luat şi nişte flori pentru zona verde de la bloc, în numele locatarilor, aşa cum aproape jumătate din blocurile din Petroşani au făcut-o (fie luând flori, fie tuia ori mici arbuşti, fie gard viu), în mod gratuit, un alt lucru extraordinar făcut de primărie şi de consiliul local (în fond spaţiile verzi din faţa sau spatele blocurilor sunt tot zone comune ale Petroşaniului). Firesc, nu puteam să scăpăm ocazia să stăm de vorbă cu personalul de-acolo, nişte doamne destoinice, care lucrează cu plăcere de foarte mulţi ani. Dar parcă mai cu spor şi însufleţire decât până acum, semn că dacă se vrea se poate, iar atunci când faci o meserie cu plăcere este bine pentru toată lumea, nu numai pentru tine.

Aşa am aflat (pe lângă faptul că am tot văzut prin zona centrală a oraşului şi nu numai) că în Petroşani au fost plantate anul acesta fix 40.000 de fire de lalele, splendide şi de toate culorile, sau alte sute de mii de panseluţe ori flori de diferite forme şi culori pentru toate anotimpurile, crescute şi îngrijite în serele din Aeroport. Plus tuia, trandafiri şi alte plante ornamentale cumpărate, de asemenea, de primărie. 

„Aici avem în acest an peste un milion de flori. Suntem opt femei şi ne ocupăm zilnic de ele, le creăm mediul ambiant pentru a se dezvolta, avem grijă să le sădim, să le curăţăm şi să le punem apă. Știm exact ce trebuie făcut pentru fiecare specie de plantă în parte. Pe lângă aceasta ne ocupăm şi de plantatul lor sau de aranjamentul floral din oraş. Primăvara asta am tot plantat flori, cam peste tot unde este nevoie şi unde ni s-a indicat. Urmează să punem acum pe stâlpi, prin tot oraşul, muşcate de toate culorile, care arată splendid colorate. Înainte am plantat tuia şi lalele, 40.000 de fire, pe care credem că toţi cetăţenii le admiră, timp de aproape două luni ele fiind cu adevărat stăpânele Petroşaniului. Păcat că unii le mai rup, avem reclamaţii în acest sens destule. În parcul mare am făcut aranjamente florale, cu panseluţe dar şi alte plante sau flori, la fel şi la sensurile giratorii sau în parcurile mai mici. Credem că cetăţenilor le place şi sperăm ca de la an la an să arate totul mai bine, mai verde şi mai colorat, aşa cum îi stă bine unui oraş de munte, cu un viitor turistic, cum se doreşte. Pe de altă parte, pe bază de bon de la primărie, dăm şi flori, gard viu, pomuleţi sau mici arbuşti ornamentali, tuturor cetăţenilor care doresc să schimbe aspectul spaţiilor verzi din faţa blocurilor, bineînţeles când avem surplus. Este bine că se procedează aşa, oraşul va arăta astfel din ce în ce mai viu şi mai plăcut şi ne bucurăm că anul acesta, parcă mai mult ca niciodată, oamenii au venit cu încredere la noi. Sperăm ca să se şi păstreze ce se munceşte şi sper că toată lumea va înţelege pe viitor că o floare sau un pom înseamnă viaţă, civi­lizaţie şi de aceea e bine să protejăm tot ce avem. Acest lucru trebuie să pornească, în primul rând, de la cei şapte ani de-acasă, deci din familie şi apoi din educaţia din şcoli. Lucrez de 23 de ani aici şi fac munca aceasta mereu cu plăcere, altfel nu se poate. Îmi place că administraţia se ocupă de la an la an tot mai mult de acest aspect. Petroşaniul va ajunge un oraş foarte frumos dacă se va păstra linia actuală”, ne-a declarat doamna Nicoleta Ciocan.

 

 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter