03.11.2011,  14:35:12 | 0 comentarii | 678 vizualizari
Un sincer bravo, municipalitate din Vulcan!
de Gheorghe OLTEANU

Mă uit la data la care am făcut poza: 14 decembrie 2009. Mai e trecută ora, 13.06, dar n-are rost să mă leg de ea. Treaba e următoarea: a fost nevoie să treacă trei luni, că azi-mâine suntem în 14 martie, pentru ca edilii Vulcanului să ajungă la concluzia mea. Că nu dă bine cu ele.

Cu fiarele alea de mese

din fosta piaţă cu produse industriale. Căci despre ele vorbesc. Cele înşiruite şi adăpostite de copertina care a costat o căruţă de bani. Și care, prin anii ‘90, era considerată ca fiind o bijuterie arhitectonică.

Ziceam în articolul pe care

l-am scris atunci că ar fi mai bine ca municipalitatea să facă să dispară fierotaniile de sub copertină. Pentru că - din constatările mele - alţii i-o luaseră înainte. Băieţi deştepţi, cu flexul la purtător, făceau bucăţi, ziua în amiaza mare, tarabele din fier ajunse ca vai de mama lor.

Uite, însă, că, la trei luni

de când m-am exprimat în scris despre acest subiect, sub copertina fostei pieţe s-a făcut curăţenie. Un sincer bravo, municipalitate! Parcă-l văd pe primarul Gheorghe Ile cum,  după ce-o fi citit ziarul, şi-a pus pardesiul, şi-a aşezat pălăria pe cap şi a plecat să bântuie prin perimetrul acela. Hai, mă, să văd ce mai vrea şi Olteanu ăla! De văzut e clar c-a văzut, din moment ce-a dat porunca necesară: să nu mai văd jaf de tarabă pe aici! A mai rămas, totuşi, una. De sămânţă. E a unei femei sărmane care vinde încălţăminte. Săraca de ea n-a avut de unde să-şi tragă chioşc cu termopane.

 

Acum, după curăţenia asta, 

locul acesta arată altcumva. Chiar şi copertina pare să fi câştigat din valoarea pe care şi-o pierduse de când cu jafurile alea de tarabe. Mai ales că, acum, alte fiare - îndeosebi de jipane, taică - poposesc sub ea. De fapt, chiar asta mă gândesc că ar putea fi destinaţia acestui loc. Parcare pentru autoturisme. Și, după cum se vede în poză, startul a fost dat. Va veni ea vremea când nici aici nu vei găsi loc să-ţi laşi maşina. Vremea asta nu-i departe. Va fi atunci când, în hotelul care se construieşte în spatele ei, vor fi cazaţi primii clienţi.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter