12.12.2013,  18:59:51 | 0 comentarii | 1120 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Gala poeziei româneşti contemporane. Lista lui Manolescu / Poezie 16 x 4
de Marian BOBOC

 Din Valea Jiului au fost invitaţi: Costel Avram - preşedintele „Rosa Multiflora” - şi poetul Marian Boboc

Într-o sală cu rezonanţă istorică, sala „Unirii”, la Alba Iulia a avut loc marţi, 10 decembrie, cea de-a treia ediţie a Galei poeziei româneşti contemporane. Distinsul poet Aurel Pantea, preşedintele filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, a lansat două invitaţii de a participa la acest eveniment cultural. Prima lui Costel Avram, preşedintele efervescentei asociaţii culturale „Rosa Multiflora”, a doua autorului acestei relatări, Marian Boboc. Ambele au fost onorate cu plăcere.
 
Amfitrionul manifestării a fost însuşi Nicolae Manolescu, cel care a şi întocmit celebra sa listă cu poeţi. 
Iniţial, pe listă s-au aflat 18 poeţi, însă doi dintre aceştia nu au ajuns la Alba Iulia, din motive de… sănătate. Deci, au citit 16 poeţi. Mai precis, 15 poeţi şi o poetă. Ordinea intrării în scenă a fost stabilită spontan de Nicolae Manolescu, după principiul: „cum îl văd pe un poet mai somnolent, cum îl invit la microfon”.
Gala, fiind înregistrată de TVR 1, a avut reguli stricte, Manolescu spunând că fiecare poet are alocate 4 minute şi, dacă va citi mai mult, va fi scos de realizatorul emisiunii la montaj. Din păcate, mulţi dintre poeţi nu s-au conformat acestui avertisment, întinzând coarda poeziei mult peste timpul „de antenă”.
Sala „Unirii” a fost arhiplină, peste 100 de iubitori de poezie participând la un adevărat regal de poezie, fapt subliniat de altfel şi de Nicolae Manolescu în discursul său.
Atmosfera poetică a fost completă în mod fericit de acordurile muzicale ale unui pian şi oboi.
De remarcat că Gala poeziei a fost posibilă „prin generozitatea străveche, aproape arhaică a autorităţilor” (apud Manolescu). E vorba de Consiliul Judeţean Alba, ceea ce ar trebui să dea de gândit şi mai marilor judeţului nostru.
Au citit poezii mai mult sau mai puţin adecvate cadrului (în sensul că unele poezii au fost prea prolixe şi… prozaice), în ordinea urcării pe pastil (un fel de podium, recuzită a TVR): 
1. Ion Tudor Iovian; 2. Ioan Moldovan; 3. Arcadie Suceveanu; 4. Marko Bela; 5. Aurel Rău; 6. Petre Tănăsoaie; 7. Adrian Aluigheorghe; 8. Vasile Dan; 9. Gelu Dorian; 10. Elita Hirian; 11. Ion Mureşan; 12. Ion Pop; 13. Lucian Vasiliu; 14. Vasile Igna; 15. Vlad Moldovan; 16. Aurel Pantea.
Pentru petroşenenii prezenţi la eveni­ment, gala a constituit şi un bun prilej de a antama proiecte culturale pentru anul 2014, Costel Avram, preşedintele „Rosa Multiflora”, purtând în acest sens discuţii… punctuale cu Nicolae Manolescu – preşedintele USR, dar şi cu alţi scriitori prezenţi la manifestare. Despre ce au discutat, vom vedea la anul pe… afişe.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
dacă nu aş fi citit alain ginsberg 
probabil că zilele ar fi trecut cenuşii
pe lângă mine
[..]
28.11.2013, 21:06   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter