03.11.2011,  12:20:53 | 0 comentarii | 627 vizualizari
În 2007, Păducel stătea bine cu planul strategic... / Acum, petrilenii îi bat obrazul
de Corneliu BRAN

Petrilenii îşi aduc aminte că în 2007 primăria anunţa, cu mare tam-tam, pe toate canalele media „Planul strategic de dezvoltare socio-economică a oraşului Petrila”. Mulţi dintre ei se întreabă şi azi ce s-a realizat din cele anunţate cu multe surle şi trâmbiţe. Nu ar fi lipsit de interes ca primarul Păducel să-i informeze pe concetăţenii săi ce nu a făcut din planul cu pricina.

Aşteptăm punctul de vedere al primarului după apariţia acestui material,  reamintindu-i că nu noi am trecut datele în respectivul document, nu noi am semnat şi nu noi ne-am asumat cele scrise acolo. Cum nu noi am condus administrativ oraşul. Asta ca să se ştie cine sunt „gargaragii”...

 

Vă reamintim, stimaţi petrileni, câteva dintre aşa-zisele puncte tari ale oraşului, trecute în respectivul „plan”: „existenţa structurii de rezistenţă a drumurilor” (oare?!), „existenţa legăturii cu judeţul Vâlcea prin DN 7A” (care arată în 2010 ca după războiul din Kosovo… halal „legătură”), „realizarea drumului de acces Dobreşti-Popi” (e adevărat, dar distrus de maşinile de tonaj mare, pline de piatră, în doi ani de la „realizare” după o căruţă de bani aruncată se pare pe Apa Sâmbetei), „reţeaua de alimentare cu apă potabilă a oraşului a fost modernizată de către furnizorul R.A.A.V.J.” (deci, la Petrila, în 2007, se raporta ca pe vremea lui Ceauşescu… locuitorii nu mai aveau probleme cu apa!? Întrebare-ghicitoare pentru domnul primar: ce e negru şi mâlos când plouă, chiar şi în 2010?), „reţeaua de termoficare aferentă CT7 (ramurile A, B şi C) reabilitată” (chiar aşa?!). Dacă v-am redat câteva din „punctele tari” trecute în respectivul document oficial, să vedem acum împreună şi câteva din „punctele slabe”, recunoscute atunci în scris, dar mai cu blândeţe, pentru că, probabil, administraţia nu prea avea de ales: „resurse insuficiente de finanţare de la bugetul local” (nerezolvat nici până azi, deşi anul 2008 a fost un an bun din punct de vedere financiar, iar la putere se află un guvern de aceeaşi culoare cu primarul), „străzi nemodernizate, impracticabile, atât în localităţile componente (Cimpa, Răscoala, Tirici, Jieţ) cât şi în partea centrală a oraşului” (noroc cu proiectul de asfaltare a străzii Republicii… însă să vedem cât va ţine lucrarea, că dacă va ţine ca şi asfaltarea din Jieţ, exact doi anişori fără găuri, atunci vor fi alţi bani aruncaţi pe geam…), „locuri de parcare insuficiente” (la trei ani, ce să zicem, e plină Petrila de parcări…), „inexistenţa drumului spre zona turistică Dobraia” (care zonă turistică, domnule primar?), „drumurile de acces în zonele turistice Lunca Florii şi Voievodu sunt deficitare (la fel, care zone turistice din moment ce nu există un proiect turistic iniţiat şi implementat (?)… iar cuvântul „deficitar” este unul prea blând), „costul ridicat al apei potabile” (cum aşa, că ni se spune mereu că avem cel mai mic cost, deşi preţul din 2007 a crescut…), „monopolul R.A.A.V.J., unic furnizor de apă potabilă” (asta e tare!!! De ce nu aţi spart, domnule primar, acest „monopol”, dar cu grijă, ca nu cumva monopolul respectiv să ajungă ca şi Termoprestul primăriei), „debranşarea masivă a consumatorilor urbani de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice” (în doar trei ani s-a cam „scăpat” de consumatorii urbani, iar „sistemul centralizat de furnizare a energiei termice” e praf şi pulbere, cu centrale cu tot!), „costul ridicat de producere a gigacaloriei” (oraş cu două mine de cărbuni şi n-a fost în stare să-şi pună la punct reţeaua de termoficare, cu un cost minimal al gigacaloriei…), “iresponsabilitatea unor cetăţeni care distrug şi sustrag elemente de infrastructură” (măi, să fie!, situaţia s-a schimbat sau nu de-atunci? Unii zic că nu prea… Întrebare: ce fac poliţiştii comunitari şi poliţiştii din Petrila când sunt la serviciu?), „oraşul nu dispune de un deponeu ecologic şi de sistem de colectare selectivă a deşeurilor” (deponeul ecologic „rămâne cum am stabilit: nerezolvat”, iar colectarea selectivă e aiurea, degeaba există tomberoane de trei culori, iar lumea se conformează, selectând sticla, hârtia şi plasticul, dacă atunci când gunoiul se ridică este aruncat tot la grămadă în maşină!). Acestea sunt doar câteva din constatările scrise de oamenii administraţiei publice locale, în 2007, pe celebrul de-acum, „plan de dezvoltare”.

Aşteptăm cu mare interes „planul cincinal” (şi raportarea agricolă la hectar…) pe anul 2011 (că 2010 s-a dus şi mai e şi criză…), care, fireşte, va fi unul şi mai stufos, că doar în 2012 sunt iar alegeri locale. Sau ce, nu ştiţi? Ilie Păducel vizează un nou mandat de primar. „Planuri” cât mai multe, domnule primar, şi nu luaţi în seamă gura lumii din Petrila, care vă înjură birjăreşte la fiecare groapă trecută cu roţile maşinii, sau în fiecare iarnă când tremură de frig prin case şi beau apă neagră de la robinet... Lumea e rea şi ziariştii nişte „gargaragii”. Atâtea planuri bune aveţi (pe hârtie) şi ei nu ştiu nici măcar să le citească…



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter