19.12.2013, 23:05:52 | 0 comentarii | 5689 vizualizari
Deputatul Monica Iacob-Ridzi / Prezintă cetăţenilor pe care-i reprezintă activitatea din acest an
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Este firesc ca fiecare ales votat de cetăţenii din Valea Jiului în Parlamentul României să prezinte, dacă nu periodic, măcar o dată pe an, agenda activităţilor desfăşurate în vederea reprezentării la centru a zonei pe care o reprezintă.
Astfel, fiecare dintre noi să avem o evidenţă a activităţii acestora să-i putem felicita sau sancţiona dacă nu suntem mulţumiţi de ceea ce au realizat.
Unii parlamentari aleg conferinţele de presă periodice pentru a da seamă pentru activitatea lor, alţii preferă o variantă mai sigură, scrisoarea personală. Deputatul Monica Iacob-Ridzi a ales calea corespondenţei, trimiţând fiecărei familii o scrisoare cu darea de seamă, mai ales că prezenţa în public a fost redusă în acest an din cauza faptului că deputatul este pentru a doua oară mamă.
În bilanţul realizat prin scrisoarea către cetăţeni deputatul expune activitatea parlamentară. Începe cu reuşita de a redeschide spitalul din Petrila, chiar dacă nu în forma iniţială, la care era înainte de a fi închis. La Petrila funcţionează cabinete ale medicilor specialişti, un centru de permanenţă şi secţii ale Spitalului de Urgenţă din Petroşani.
La Petroşani, tot în domeniul sănătăţii, au fost investiţi 15 milioane de lei pentru modernizarea ambulatoriului şi dotarea cu aparatură medicală. În plenul Camerei Deputaţilor Monica Iacob-Ridzi a susţinut cauzele Văii, a vorbit despre sabotarea turismului românesc, despre salvarea Aninoasei, despre mineritul în Valea Jiului. Deputatul a avut 23 de iniţiative legislative privind, printre altele, regimul juridic al adopţiei, masa caldă la şcoală, sistemul asigurărilor pentru şomaj. A formulat 25 de întrebări şi interpelări parlamentare pe care le-a adresat miniştrilor privind probleme punctuale din Petroşani, Petrila şi Aninoasa privind transportul elevilor, activitatea Complexului Energetic Hunedoara, restituirea cotei de 5 la sută din CASS reţinută ilegal pensionarilor. Deputatul încheie cu urările care se cuvin la sfârşit de an.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|