19.12.2013,  23:14:42 | 0 comentarii | 1199 vizualizari
Vulcan / Au colindat şi li s-a dat
de Gheorghe OLTEANU
Ieri dimineaţă, copii de grădiniţă şi elevi de la şcolile vulcănene au pornit la colindat prin mai toate unităţile economice şi instituţiile publice. Şi, cum se ştie, Vulcanul stă cel mai bine în privinţa numărului de întreprinderi încă active şi cotizante la bugetul local, normal că grupurile de colindători au ştiut să se orienteze.
 
La SE Paroşeni,
unitate la care, deşi, în ultimii ani, angajaţii au simţit, şi ei, cum este să fi curentat, în Ajun de Crăciun, cu premii care nu-ţi ajung pentru un porc sau fur­nicăturile pe care ţi le dă vestea că trebuie să te pregăteşti pentru disponibilizare, preşedinţii celor două sindicate, Dorin Modrea şi Titu Birou, au găsit, totuşi, resursele financiare, pentru a-i omeni cu plase pline cu dulciuri pe copiii care-şi anunţaseră sosirea cu colinda.
 
O sută de pachete
i-au aşteptat pe colindătorii de la Termocentrala Paroşeni. Ca în fiecare an, a venit, mai întâi, puştimea de la grădiniţa din Sohodol, urmată de elevii câtorva şcoli gimnaziale din oraş. Nu a lipsit, fireşte, grupul „Doruleţ”, cu care doamna Doina Bughe merge înainte, deşi dumneaei nu mai activează în învăţământ, având, acum, statutul de pensionară. Nu au lipsit - era şi culmea, ţinând cont că uzina stă pe fostele holde ale momârlanilor, brunduşii din satul Paroşeni. Ei înşişi îşi spun aşa în cântecele lor şi, fără exa­gerare, dacă nu ar fi fost ei cei care să ducă mai departe tradiţiile de Crăciun, acestea, altfel, s-ar fi pierdut de multă vreme. 
 
La Primăria Vulcan
grupurile de copii colindători au evoluat înaintea începerii şedinţei ordinare de consiliu local, programată la ora 11:00 a zilei de joi, 19 decembrie. Au fost elevi de la colegiu şi de la şcolile gimnaziale. Colindele lor au fost bine primite de către primar şi consilierii locali. A fost aplaudată şi aceea ale cărei versuri vorbeau despre cât de sus - aici cei doi băieţi recitatori arătau cu mâinile în jos - va creşte nivelul de trai şi cât se va ieftini benzina. Versuri însoţite de gestul mâinilor urcate până peste cap. La plecare, după aplauzele şi mulţumirile de rigoare adresate de primarul Gheorghe Ile, copiii au fost cinstiţi cu dulciuri pe care şi le-au ales ei înşişi din coşul pe care-l ţinea o doamnă de la primărie. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter