Un consilier local era pornit rãu pentru cã pe pagina de mijloc a pliantului cel nou scos de Primãria Vulcan apare poza cu “Farmacia Ile”. L-am liniºtit zicându-i cã nu-i nicidecum vina primarului. Dar, dacã vrea, n-are decât sã-l întrebe chiar pe el ce ºi cum vine treaba. I-am zis asta, fiindcã eram mai mult ca sigur cã rãspunsul pe care, eventual, l-ar primi ar fi acela cã nu-i a mea, e a lu’ nevastã-mea!

Bãnuiesc asta, fiindcã tot aºa a replicat Gheorghe Ile ori de câte ori în presã s-a pomenit de averea sa în bani sau de maºinile de lux pe care le deþine fa­milia sa. Lui Ile îi place sã fie perceput ca un om care se chinu­ieº­te sã trãiascã din pensia de la minã ºi din ce împuºcã de la primãrie, ca edil ºef al Vulca­nu­lui. 

Am rãmas cu ideea asta acum un an ºi ceva. Era în august 2007, de Ziua Minerului, când Gheorghe Ile m-a luat în VW Touareg cel negru, ca sã ajungem la confe­rinþa de presã a conservatorilor, care se þinea la Vulcan. Da, da, n-am greºit, a conservatorilor, fiindcã, pe vremea aia, lui Ile nu-i trecuse încã prin gând sã dea bir cu fugiþii din PC. Do­vada: în  maºinã era ºi Ioan Co­druþ ªereº, fostul ministru al eco­nomiei. Subsemnatul stãtea în spate. Îmi plimb privirea prin interior ºi nu mã mai pot abþine. Zic: bã, Ghiþã, da’ ce gipan tare þi-ai tras! Nu-i a’ meu, e a lu’ nevastã-mea, a venit prompt rãspunsul. Tac, mã mir ºi nu mai spun nimic ºi caut sã-mi amintesc. Fiindcã, pe bune, dac-am vãzut-o vreodatã pe doamna Ile la volanul vreunei maºini, din multele pe care le stãpâneºte. Ci numai mergând pe jos. Întâmplãtor, ochii îmi cad pe detectorul radar. Bãi, da sã ºtii cã doamna Moriko are boala vitezei!, mi-am dat cu pã­rerea. La care Ile a înghiþit în sec ºi n-a mai zis nimic. Am reþinut doar zâmbetul maliþios care apãruse pe faþa lui Ioan Codruþ ªereº. Asta se întâmpla când eram cam în dreptul ªcolii Generale nr. 6, aproape de “ªansa”, iar gipanul lui Ile zbura cu aproape suta pe orã.