06.11.2011,  19:57:49 | 0 comentarii | 523 vizualizari
O nouă tehnică de asfaltare / Economia de combustibil
de Alina PIPAN

A început asfaltarea. A început haotic, cu decopertare pe ambele sensuri de circulaţie, cu maşini care-şi cam rup roţile, încercând să participe la un tra­fic care acum, pe lângă faptul că este aglomerat, mai este şi periculos.

Asta este, spun unii, bine că se face. Și noi spunem la fel, bine că se face, dar ne interesează şi de ce se face în această manieră. Am stat de vorbă cu directorul tehnic al lucrărilor. „Decopertarea se face pe cele două benzi concomitent pentru că este mai economic aşa din punct de vedere al combustibililor. Se va lucra pe porţiuni de drum şi noi estimăm că într-o săptămână şi jumătate terminăm”, ne explică Călin Țârlea, director tehnic al lucrărilor. Se va lucra în trei paşi:  decopertarea, umplerea porţiunilor decopertate şi asfaltarea totală. Călin Țârlea nu vede nicio problemă în a se lucra concomitent pe ambele sensuri, menţionând că asemenea metodă nu este aplicată doar la noi, ea fiind folosită şi în marile oraşe, unde traficul este şi mai intens. 

Practic, sunt delimitate pentru lucrări doar porţiuni mici de drum, restul traficului este liber, după decopertare, co­pertarea se va face, în acelaşi fel, tot pe porţiuni reduse. Problema este că restul drumului este plin de porţiuni decopertate, care impun traficul cu viteză redusă şi foarte multă precauţie din cauza diferenţelor de nivel. Oricum, noi nu am văzut niciun şofer fericit în traficul de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter