08.10.2008,  22:01:30 | 0 comentarii | 269 vizualizari
Fãrã apã când vin ploile, dar cu canale înfundate cu chiloţi
de Cristian ANGHEL
   Staţia de captare şi filtrare de la Taia are mari probleme în a procesa apa brutã. Aceasta nu mai face faţã turbiditãţii din cauza ploilor abundente din ultimele zile. Ca urmare, SC Apa Serv este nevoitã sã impunã restricţii în furnizarea apei potabile, cea mai afectatã fiind zona esticã a Vãii Jiului, respectiv Petrila şi Petroşani-Nord. „Se fac restricţii atunci când turbiditatea apei atinge parametrii peste cei acceptaţi de lege. Pentru decantare trebuie sã existe un timp, astfel încât apa cu substanţele chimice pe care le punem noi sã poatã fie oferitã populaţiei. Avem în vedere investiţii în acest sens, dar acestea cer timp şi bani”, a declarat Gabriela Gomoi, purtãtorul de cuvânt al Apa Serv Valea Jiului.
  Mulţi localnici din Lonea au strâns apa de ploaie de la streşinile caselor pentru a se spãla şi spãla rufe. În plus, cantitãţile mari de precipitaţii au înfundat canalele de scurgere subdimensio­nate. Solicitãrile cãtre Apa Serv au fost multiple, iar intervenţiile ilare în unele locuri. Doi lucrãtori ai societãţii au fost trimişi pe strada 1 Decembrie 1918, doar cu o sârmã de desfundat, eventual o ţeavã cu un diametru mic. Aceştia s-au chinuit timp de multe ore sã degajeze canalul, dar fãrã folos. La insistenţele - cam neortodoxe - celor ce riscau sã fie inundaţi a fost trimisã, a doua zi, o vomã. Sigur cã pe lângã frunze şi crengi, canalul era obturat şi cu chiloţi, mopuri, prosoape, o pereche de pantaloni, ciorapi de toate mãrimile şi chiar un papuc de casã. Greu cu lipsa de bun simţ!


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Ieri, la Hunedoara, a fost anunţată semnarea contractului de lucrări pentru reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiu[..]
03.03.2014, 21:21   |    0 comentarii
Dacă nu eşti avizat, ai zice că băieţii din fotografiile alăturate scot din pământ păcurină, aşa cum, pe 03.03.2014, 20:59   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter